Orice om are nevoie de iubire - admirație, încredere, sprijin respectuos. Dacă nu le-am primit în copilărie, hai să observăm că avem copilul în noi. Și că, adulți fiind, noi înșine putem să ”ne creștem” altfel, să fim în controlul nostru și nu al celor care, în copilărie, dintr-un motiv sau altul, ne-au creat o imagine de sine care ne face nesiguri, lipsiți de încredere, de curajul de fi cum știm că putem fi.
Am scris un articol în acest sens pe feed-ul Pulse de pe platforma LinkedIn - Fii părintele cel bun pentru tine însuți. Bucură-te fără măsură -, dar am să citez aci in extenso dintr-o carte* foarte interesantă. Reinventing your life - how to break free from negative life patterns, Jeffrey E. Young and Janet S. Klosko, fragmente din capitolul ”Capcana neîncrederii şi a abuzului”.
''Drumul de a ieşi din capcana neîncrederii şi abuzului este lung şi dificil. Dar tocmai de aceea poate fi unul dintre cele mai recompensatorii. Drumul poate să te ducă spre ceea ce ai vrut din totdeauna – să iubeşti şi să fii iubit. Nu îţi lăsa toată viaţa prinsă în această capcană. Cere ajutor ca să ieşi de acolo. Capcana apare din abuzul asupra copilului. Nu ai de ce să îţi fie ruşine că ai nevoie de ajutor. Cere acele lucruri care sunt ale tale de drept – toate bucuriile care sunt posibile în relaţiile umane prin care oamenii sunt sprijin unii altora.
(..)
Abuzul este resimţit ca un amestec complex de sentimente: durere, teamă, furie şi tristeţe adâncă/deznădejde. Sentimentele sunt intense, clocotesc, în interior, dar aproape de suprafaţă. Se poate întâmpla să ai stări de spirit instabile. Te superi brusc, plângi sau eşti furios. De multe ori, ceilalţi sunt surprinşi. În alte situaţii e ca şi cum nu mai eşti de faţă: ceea ce noi numim „te disociezi”. Pare că eşti în altă parte. Lucrurile ţi se par nereale. Pare că nu simţi nicio emoţie. Este un obicei pe care oamenii şi-l formează ca o formă de salvare psihologică în faţa abuzului.
(..)
E posibil să observăm că suntem atraşi de parteneri abuzivi. Oameni care ne folosesc, ne lovesc sau ne insultă şi ne desconsideră – sunt iubiţii care generează cea mai mare 'chimie’.
(..)
Este posibil să faceţi lucruri care să încurajeze oameni care s-ar fi purtat frumos cu voi să se poarte rău. Faceţi asta micşorându-vă valoarea în relaţia respectivă: faceţi prea repede tot ce vă cere persoana respectivă, vă desconsideraţi, îi permiteţi partenerului să câştige pe seama voastră, îi transmiteţi mesaje că nu meritaţi să fiţi trataţi bine.
(..)
Pe de altă parte, puteţi să alunecaţi în cealaltă extremă şi să aveţi probleme cu agresivitatea. Este un exemplu de contra atac ca instrument cu care să faci faţă unei situaţii. Se întâmplă atunci când crezi că „cea mai bună defensivă e ofensiva”. De vreme ce te aştepţi tot timpul ca cealaltă persoană să te atace, te asiguri că ataci tu primul. Nu observi că nu mai e aceeaşi situaţie şi că tu eşti singurul care ataci.
(..)
În astfel de situaţii e mai bine să fii singur. Când eşti singur, ai cel puţin şansa să te vindeci şi să îţi reconstruieşti sentimentul de stimă de sine, să găseşti un partener care să te trateze diferit.
(..)
Paşii de făcut:
1. Fă tot posibilulul să mergi
la un terapeut, mai ales dacă e vorba de abuz sexual sau fizic
2. Găseşte un prieten de
încredere (sau terapeutul). Refă filmul. Încearcă să îţi aduci aminte abuzul.
Retrăieşte fiecare incident în detaliu.
3. În timp ce vezi cele
întâmplate în trecut, arată-ţi furia către abuzator. Încetează să te simţi
neputincios în acea secvenţă în care te vezi.
4. Încetează să te învinuieşti.
Nu ai meritat acel abuz.
5. Ia în calcul varianta să alegi să nu
îl mai vezi pe abuzatorul tău în perioada în care lucrezi asupra acestei
capcane.
6. Dacă este posibil, când eşti
pregătit, confruntă-l pe abuzatorul tău faţă în faţă sau trimite-i o scrisoare.
7. Încetează să mai tolerezi
abuzul în relaţiile curente.
8. Încearcă să ai încredere şi
să te apropii de oamenii care merită asta.
9. Încearcă să ai o relaţie cu
un partener care îţi respectă drepturile şi care nu vrea să te rănească
10. Nu îi abuza pe oamenii care
îţi sunt apropiaţi
--------------------
*E o carte scrisă de doi psihoterapeuți. Coaching-ul nu este terapie. Am un mare respect pentru specialiștii în psihologie, cu toate direcțiile ei. Și consider că e rușinos, dar mai ales periculos că așa-ziși coachi folosesc noțiuni din psihologie de tip ”popularizarea științei” pentru a crea dependențe afective - nu atât a clientului față de așa-zisul antrenor, cât dependența clientului față de problema sa (sic!) scotocind prin trecut și riscând să deranjeze grav echilibre vitale.
În NESTworking ne referim doar la viitor - ce vrei cu adevărat?, și la prezent - cum faci să obții ce vrei?. ”Prezentul” la atelier este înțeles ca ”mijloc de lucru” - prezentul e... un loc!, în care sunt create condițiile unui grad mare de atenție pe tot ceea ce participantul consideră important - ca să traduc cum trebuie noțiunea de mindfulness (sic!). Prezentul în NESTworking e un ”instrument” care să asigure siguranță și încredere, observare și noi perspective, un mediu de învățare energetic și admirativ, de explorare, de alegere și de practicare a variantei celei mai bune de învățare - atenție!, nu ”variantă de sine”, de om frumos** și alte cuvinte goale ce din coadă au să sune...
** N-am scăpat nici eu de sintagma în chestie. In interviul de aici Colecția de oameni frumoși/AVOCATNET am fost întrebată Ce este un om frumos? Și îmi place ce am răspuns: ”Un om frumos e un erou ospitalier” - mi se pare un răspuns tehnic, un instrument de lucru, care oferă variabile de măsurat: ești erou? ești ospitalier? :)
