Cel mai rău duşman al unei companii!

”Nu concurenţa din exterior este cel mai rău duşman al nostru, ci modul în care comunicăm unii cu alţii în cadrul propriei companii.”

Jack Welch


despre "favorizare", aici:
http://coaching2success.blogspot.com/2011/08/breaking-fear.html

breaking the fear

Breaking the Fear Barrier*

” A company's worst enemy is not always the competition.
Sometimes it's the fear that lives within its own walls.”

Cercetările Gallup au arătat că, indiferent de tipul industriei, de marimea companiei sau de nivelul ierarhic, jumătate dintre angajaţii americani se simt prizonieri în companiile în care lucrează, lipsiţi de orice putere să schimbe această situaţie.
Oficial, desigur, nu sunt ”prinşi”, dar aşa simt. Organizaţia nu simte, dar are pierderi enorme în productivitate, preocuparea faţă de client şi profit.
Extinsă pe şase continente, cercetarea a identificat aceeaşi ”frică limitativă” – fear barrier – ca fiind cauza distrugerii firmelor din interior.

Toate aceste organizaţii aveau strategii corecte de dezvoltare, politici şi proceduri, dar ceva le stătea în cale – se împotmoliseră, erau ”prinse” şi orice făceau nu puteau să oprească pierderile. Cercetarea a arătat că, în orice sector de activitate, public sau privat, ceea ce ducea la auto-distrugere era frica.

Frica de a pierde personal ceva duce la distrugerea a înseşi sursei câştigului prezervat prin frică. Oamenii sunt extrem de reactivi, îşi apără ce au ferindu-se unii de alţii, submişi realităţii pe care o resimt ca validată de organizaţie, comunicarea e falsificată, eludând astfel realitatea în care activează organizaţia şi limitând capacitatea acesteia de a fi valoroasă pentru mediul real – chiar motivul existenţei ei.

Un management al limitării pierderilor (personale sau de grup)
are ”succes”: duce la pierderea motivării,
a interesului şi preţuirii muncii,
”frica zdrobeşte oamenii şi le ucide entuziasmul şi energia.”
Recursul la birocraţie este reflex,
lucrurile o iau la vale şi
pare că nimic nu le mai poate opri.

Tom Rieger, autorul cărţii, arată că ”pentru că barierele cauzate de frică au fost construite în interiorul organizaţiei, tot în interiorul organizaţiei pot fi şi distruse.”

Dacă scapi de frică, schimbarea în bine este un fapt natural.

În acest proces, liderii organizaţiei au rolul principal validând comportamentele curajoase şi lăsând fără efect comportamentele care încearcă să submineze curajul.
Numai dacă elimini frica poţi crea un mediu de muncă care să garanteze succesul.

*Breaking the Fear Barrier:
How Fear Destroys Companies from the Inside Out,
and What to Do About It
Tom Rieger, GALLUP PRESS
http://gmj.gallup.com/content/147410/breaking-fear-barrier.aspx

the authority of being human versus a human's authority

”Ordinary people, simply doing their jobs,
and without any particular hostility on their part,
can become agents in a terrible destructive process.

Moreover, even when the destructive effects of their work
become patently clear,
and they are asked to carry out actions
incompatible with fundamental standards of morality,
relatively few people have the resources needed
to resist authority.
(...)
none of the participants*
who refused to administer the final shocks
insisted that the experiment itself be terminated,
nor left the room to check the health of the victim
without requesting permission to leave.”

"The Perils of Obedience" by Stanley Milgram

wow.
Is it humanity a question of
being permitted to be human?!

*The Milgram experiment

when a man persuades a woman :)

Credibilitate versus Încredere

Robert Cialdini, prezent în curând în România,
afirma că:
”People say yes to those they owe.
If you do me a favor, I do you a favor.”
Pe scurt, e varianta pe pozitiv (?!) a cunoscutei
”ce tie nu-ti place, altuia nu face”.

In primul rând, nu-l ”asalta” pe celălalt.
Or, in manualul de influenţare e vorba de arme:
1. arma reciprocităţii
2. arma angajării consistente
3. arma conformării sociale
4. arma autorităţii
5. arma atractivităţii
6. arma accesării limitate.
Acestea, la rândul lor, dau tot atâtea
componente ale credibilităţii.
(se numesc aproape la fel -
le gasiţi în cartea lui Cialdini
publicată la editura Business Tech, 2009,
Influenţarea: Psihologia persuasiunii)

Robert Cialdini are, incontestabil, meritul
de a fi observat şi operaţionalizat mecanismul persuasiunii.
Noi trebuie să avem discernământul în a-l folosi.
(”Bula: am salvat o fata de la viol/Cum?!/Am convins-o!”)

aşa că, vorba cântecului,
http://www.youtube.com/watch?feature=player_detailpage&v=hq2KgzKETBw
have you ever persuade a woman?!
că, atenţie la ce zicea David Ogilvy:
”The consumer is not a moron, she is your wife!”
;-)


oupsssssss
Anuntul evenimentului a scapat.. persuasiunii!,
si a marcat un ditamai acte manque -
acel act ratat al realitatii exterioare
care arata un act autentic al realitatii interioare:

”One of the most well-known specialists
in the science of influence and persuasion comes to Romania!
Come to our event, get to know him and
fiind out* how to make your
clients and partners say always YES!”

asta e, fiind afara, nu ma voi lasa convinsssssssa
:)

La ce bun coaching în vremuri de criză*

Înţelegem prin coaching antrenarea
pe care un om/o echipă o solicită pentru
a exersa/dezvolta abilităţi înnăscute
de care are nevoie pentru un nivel mai bun
al prestaţiei/perfomanţei,
la care simte/obsevă că nu poate ajunge singur/singură
dacă foloseşte doar propria capacitate de antrenare.

Fiecare dintre noi ne antrenăm zilnic
practicând activităţile pe care le-am ales,
descoperind abordări noi şi
îmbunătăţindu-ne astfel ”lucrul”.

Rezistenţa la antrenare este rezistenţă la propria împlinire.

Fireşte, oricine e liber să aleagă să nu se antreneze cu un coach.
Insă ar fi trist să nu se antreneze deloc pe calea pe care o urmează.

În sport, trebuie să te ”încălzeşti” pentru a performa.
În muzică trebuie să faci vocalize pentru a ”încălzi” corzile vocale.
Ce faci, de fapt, când te ”încălzeşti”? Ce este ”încălzirea”?
Este calea de a ”exprima” ceea ce este ”imprimat”,
de la im-presie la ex-presie –
calea de la ce eşti la ceea ce faci fiind.

A te îndrepta spre ceva,
a urma o cale anume şi
a ajunge unde doreşti este
alegerea, determinarea, performanţa şi bucuria ta.

Calea aceasta se construieşte prin antrenament.
Uneori e suficientă atenţia proprie pentru a ţine calea.
Alteori e necesar un antrenor pentru o bucată de drum.

*Titlul acestei postări e o variaţiune pe tema celebrei
La ce bun poeţii în vremuri de restrişte – a lui Holderlin.
Constat că a fost şi un eveniment recent pe tema asta –
"Cultura bate criza."
E de observat ca verbul ”bate”
nu se referă la bătaie ci la... bătaie :)
Sensul acela de ”depăşire”.

A te antrena înseamnă
să dobândeşti deprinderea victoriei –
de acum şi a celei următoare.

Coachingul bate criza. Deci.

despre La ce bun ... si aici:
http://coaching2success.blogspot.com/2009/08/cnn-quest-means-business.html

Arsenie Papacioc

“ Greşelile pentru care vom fi pedepsiţi
se împart în patru feluri:
răutăţile pe care le facem noi,
răutăţile pe care le fac alţii din cauza noastră,
bunătăţile pe care nu le-am făcut şi
bunătăţile pe care nu le-au făcut alţii, împiedicaţi de noi.”

AER™ - rul comunicării (1)

A asculta presupune activităţi mentale şi fizice. Mulţi dintre noi credem că suntem buni ascultători, dar ascultarea este la fel de complicată ca şi scrierea, citirea şi vorbirea. Formarea abilităţilor de a asculta presupune antrenarea atenţiei faţă de ceilalţi, empatie şi respect pentru persoana cu care comunici.

· Atenţia la limbajul verbal şi nonverbal al celuilalt, pentru a înţelege astfel emoţiile care-l încearcă pe partenerul de dialog.
· Empatia, capacitatea de a te transpune în situaţia celuilalt. Încercaţi să vedeţi situaţia din punctul lui de vedere, astfel va fi mai uşor să înţelegeţi sentimentele care însoţesc comunicarea.
· Respectul faţă de celălalt setează cadrul comunicării, asigurând încrederea în valoarea comunicării respective pentru toate persoanele implicate în proces.

Într-adevăr, aceste trei componente asigură AER - rul absolut necesar în comunicarea de calitate şi garantează atingerea obiectivelor propuse.

© Magda Bunea

Jocul interior – metodă de antrenament

pentru a avea cel mai mare PIB personal şi profesional
(un articol despre coaching în care nu se pronunţă cuvântul ”coach”)

”Intotdeauna are loc un joc interior în mintea ta, indiferent care e jocul exterior pe care îl joci. Măsura în care eşti conştient de acest joc interior este cea care face deosebirea dintre succes şi eşec.” – Tim Gallwey
V-aţi gândit vreodată că PIB-ul, acest acronim pentru ”produs intern brut” - perceput cel mai adesea drept ceva impus din afara ta, un obiectiv spre care eşti obligat să te îndrepţi şi pe care îl resimţi ca nefiind al tău, opus ţelului tău în viaţă – poate fi derivat din Performanţă Învăţare Bucurie? Este ceea ce propune Tim Gallwey în seria The Inner Game.

”Am studiat filozofia, dar nu m-a satisfăcut. Indiferent ce citeam şi ce făceam, mi se părea interesant şi continuam să citesc filozofie, dar ea nu răspundea deloc căutărilor mele. Aşa că eram gata pentru altceva. Cred că aceasta este cheia, acesta este momentul în care începi să asculţi. Începi să asculţi când vrei să ştii ceva. E mai greu să asculţi când crezi că ştii tot.” - spunea Gallwey în 2007 într-un interviu pentru monday9am.tv.

Momentul în care el ”a început să asculte” fusese cu ani în urmă, în anii 70, când, dorind să înţeleagă ce vrea să facă pe lumea asta, părăsise mediul universitar şi se apucase să dea lecţii de tenis, doar ca să aibă din ce să trăiască. A observat că performanţa elevilor săi nu creştea dacă antrenamentul şi învăţarea urmau metodele clasice de tip ”comandă şi controlează”. În timp ce instructorii de tenis îşi concentrau atenţia pe momentul lovirii mingii, Gallwey s-a focalizat pe ceea ce se întâmplă cu sportivul înainte de a o atinge.
A mai observat că majoritatea sportivilor care veneau la el făceau eforturi să ”repare” un aspect al prestaţiei lor de care nu erau mulţumiţi şi că se aşteptau ca el, antrenorul, să le ofere o soluţie. Pe de altă parte, a constatat că schimbarea apărea doar când oamenii aceia încetau să se mai străduiască şi aveau încredere în capacitatea lor de a învăţa din experienţă.

Gallwey şi-a dat seama că dialogul exterior, dintre el şi elev, este internalizat şi acţionează ca metodă de control, iar prin aceasta blochează calităţile naturale şi totodată abate concentrarea atenţiei de la prestaţia propriu-zisă la respectarea regulilor impuse.
Acest dialog interior se ducea între două voci – Gallwey le-a numit Eul 1, vocea care dă comenzi şi emite judecăţi, şi Eul 2, cea cu care vorbeşte şi care reprezintă, de fapt, pe cel care joacă în teren. În mod paradoxal, acest ”joc interior” ţinea fiinţa umană în afara ei înseşi, o oprea să se identifice cu ceea ce era cu adevărat, întrerupea starea de excelenţă continuă, cufundarea în sine, bucuria de a fi deplin.

P=p-i
Potenţialul (p) persoanei respective este împiedicat să îşi dea măsura reală a performanţei (P) înnăscute, de către aceste interferenţe (i) evaluative, preluate de Eul 1 din exteriorul individului. Astfel, se distorsionează imagine de sine, care, la rândul ei, distorsionează percepţia realităţii, făcând ca persoana să răspundă distorsionat şi astfel să ducă la

consolidarea imaginii de sine distorsionate – iar acest ciclu al interferenţei se repetă.

Jocul interior – cale mai bună pentru schimbare
”Aha, mi-am zis, e vorba de ceva empiric - nu e filozofie pe care să o cred, e ceva ce pot învăţa, pot recunoaşte, pot valida în şi prin mine însumi.” (interviul citat)
Cum să îi antrenezi pe oameni să trăiască – să joace, să muncească – la nivelul potenţialului lor? Cum să împiedici ciclul interferenţei? Gallwey chiar a abordat empiric lucrurile: a observat ce se întâmplă, fără să evalueze critic, cu încredere în capacităţile lui, dar şi în ale celuilalt, alegând el singur ce învaţă şi lăsând celuilalt libertatea de a alege. A propus acelaşi lucru şi celui pe care îl antrena: să fie atent, să conştientizeze ceea ce se întâmplă fără să judece; să aibă încredere în Eul 2 (în el însuşi), să aleagă singur ce şi cum doreşte să înveţe. Rezultatul a fost o îmbunătăţire a performanţei ”ca prin magie”.
(e celebră ”fermecarea” în direct a lui Molly, o doamnă care, într-o viaţă relativ lungă, nu ţinuse niciodată în mână o racheta de tenis – filmuleţul poate fi găsit pe Internet)


Jocul interior – mobilitatea care asigură succesul

Tim Gallwey a înţeles că nu e vorba de ceva magic ci de ”a învăţa să înveţi” – folosind Atenţia concentrată, Căutarea şi alegerea responsabilă, Totala încredere în ceea ce eşti – ACT. Practicarea oricăreia dintre aceste metode necesită însă crearea unui ”mediu interior” adecvat – un joc interior câştigat constant de Eul 2, cel care vorbeşte în numele corpului tău, al potenţialului tău interior. Dintre tehnicile pentru a-l învinge pe Eul 1, cel care te judecă în numele unui corpuscul de norme exterioare, un rol important îl are găsirea acelor aspecte importante din activitate – variabilele critice pentru obţinerea succesului. Pentru a le găsi e nevoie de mobilitate – abilitatea de mişcare fără constrângeri de ordin intern, capacitatea de a da curs (sic) vieţii tale – acel sentiment de ”being in the flow”.

Deşi absolvent de Litere la Harvard, Gallwey este extrem de atent – practică, desigur, el însuşi ACTiunea (Awarness, Choice, Trust) – în a face accesibil Jocul interior: operaţionalizează conţinutul cercetării şi aplicării metodei definind clar câteva instrumente uşor de înţeles şi de aplicat de către oricine, de unul singur sau cu ajutorul unui antrenor. Este vorba de

”Stop”, ”Managerul vieţii tale”, ”Redefinire”, ”Întrebări de control”,”Transpunerea”, ”Atitudinea”, ”Stiloul magic”, ”PIB-ul” (performanţă, învăţare, bucurie).

(Articolul a apărut în primul număr al revistei de people management AIDA
editată de România liberă
http://www.romanialibera.ro/aida )

despre Jocul interior si aici:

http://coaching2success.blogspot.com/2011/05/inner-game-key-words-asumarea.html