Titlul ofera punctul pentru două (re)vederi.
Una, asupra conceptului de ”aşteptări autoîmplinite”,
cu partea lor cunoscută negativă, mai ales –
acel ”numai mie mi se întâmplă” pentru că
”eram sigur/a ca asa va fi” –
ţine de teoria lui Eric Berne /games people play/
din analiză tranzacţională.
Orice om are un scop al vieţii şi
îşi (pre)dispune viaţa să îl împlinească,
conform ”script”-ului pe care îl scrie în copilărie,
cu ajutorul celor din jur, şi mai apoi cu ajutorul lui însuşi
dar, uneori, nu observă că poate să aducă modificări -
tot el însuşi.
A doua perspectivă se referă la
a fi (pre)dispus să fii surprins de tine însuţi,
de a fi ne-aşteptat chiar pentru/de tine.
Şi în jocuri, şi în viaţă adevărată
e vorba de autoîmplinire:
diferenţa e că în jocuri stabileşti o dată pentru totdeauna
cum să te ”împlineşti” şi stai cu ochii pe scenariu
să nu intre ceva neaşteptat în el;
în viaţa adevărată stai cu ochii pe viaţă,
curios să vezi ocazia de a fi tot ce poţi,
să te împlineşti fiind curios de.. neaşteptat –
tocmai pentru ca îţi oferă alt-ceva.
Un lucru uşor de făcut ca să ieşi din joc (sic!)
e să faci o listă cu ce ai observat nou(= neaşteptat!)
la fiecare tură de eşec pe care ţi l-ai (pre)destinat
şi, desigur, îl şi recunoşti ca atare.
Poţi să îţi formezi astfel obiceiul de a fi atent
la realitate şi la tine, şi nu la scenariu.
Poţi muta consecvenţa practicării ”jocului”
în consecvenţă a practicării curiozităţii –
cine sunt eu, altul decât cel care mă.. aştept (să fiu).
O aşteptare autoîmplinită înseamnă
să fii tot acolo după ce ai aşteptat.
O autoîmplinire neaşteptată înseamnă
să fi/i*.. înaintat!
*ca nu degeaba are verbul atatea timpuri :)