Coaching – modelul celor şase nivele
O cale de a înţelege diferitele tipuri de intervenţii de
coaching este să le clasificăm în două categorii:
- Ce
e acolo: sunt acele demersuri în care coach-ul foloseşte în
interacţiunea cu clientul chiar ce se întâmplă în întâlnirea respectivă –
aşadar, urmează interesele clientului, utilizând ceea „ce e acolo”.
- Ce
e aici: sunt acele demersuri în care coach-ul foloseşte ceea ce ştie
el să ajute clientul să facă ce şi-a propus şi să îşi atingă obiectivele
pe care le doreşte – aşadar, utilizează ceea „ce e aici”, de exemplu
împărtăşind cunoştinţe personale şi oferind feedback.
Aceste două tipuri de intervenţie pot fi folosite pe rând în
cursul sesiunii de coaching, pe măsură ce dialogul de coaching înaintează şi
creşte în complexitate.
Copyright © 2013. Dr M H Munro Turner. All rights reserved for above image
Mike Munro Turner spune că în programele de training pentru a
deveni coach pe care le-a susţinut el, majoritatea participanţilor se aşteptau
şi se simţeau confortabil cu stilul
spui ce ştii şi eşti expert în asta (nivelul
2 din diagramă). Ei înşişi erau foarte familiarizaţi să-şi folosească propria
expertiză şi experienţă şi să spună altora cum să rezolve o problemă sau să
îndeplinească o sarcină. A putea face acest lucru este o abilitate importantă,
un talent care are, însă, limite clare. De exemplu, acest tip de interacţiune
poate fi demotivant pentru cel care îl primeşte, şi poate să-i slăbească
încrederea în propriile forţe.
Dar principala limitare constă în faptul că, procedând aşa,
un coach nu va putea oferi coaching niciodată unui persoane care ştie mai multe
decât ştie el însuşi – pentru a face asta, coach-ul trebuie să înveţe să ajute
clientul să-şi folosească propriile resurse, fiind atent să sprijine persoana
respectivă să îşi urmeze interesele afirmate explicit (nivelul 3). La Şcoala noastră
de coaching obişnuim să mergem cu participanţii pe un teren de tenis, unde, o
zi întreagă, au parte de o experienţă foarte puternică, şi, adeseori,
transformativă: văd că pot oferi coaching unui coleg de curs, ajutându-l să îşi
îmbunătăţească jocul de tenis, în ciuda faptului că nu ştiu ei înşişi nimic
despre cum să antrenezi un jucător de tenis, iar uneori chiar în ciuda faptului
că nu au jucat în viaţa lor tenis!
Numai atunci când coach-ul în devenire a ajuns să
stăpânească deprinderea de a folosi experienţa clientului ca şi contribuţie
esenţială în procesul de coaching al acestuia, numai atunci coach-ul poate să
înceapă să utilizeze experienţa de tip „ce e aici” în mod eficace.
Următorul nivel de complexitate este cel la care coach-ul
este capabil să folosească ceea ce observă şi gândeşte pe parcursul sesiunii,
iar astel să dea feed back, să „provoace” clientul, şi să creeze şi să aplice
ipoteze de lucru (nivelul 4).
Această abilitate îl face pe coach în stare să sesizeze
interese ale clientului pe care acesta nu le exprimă şi pe care acesta e
posibil să nici nu le conştientizeze. Pentru a urma acest interes implicit
(nivelul 5), este necesar să ai, în calitate de coach, un nivel înalt de
pregătire şi de senzitivitate, de vreme ce este mult mai mare probabilitatea
ca, aşa, să o iei într-o direcţie greşită decât dacă urmezi pur şi simplu
interesele pe care clientul le declară.
Capacitatea de a discerne, de a observa în timpul procesului
de coaching care sunt intenţiile clientului, cele implicite, nu cele afirmate,
oferă coach-ului baza necesară de a trece la un nivel şi mai mare de
complexitate a intervenţiei de coaching, nivel la care are sens şi efect să
împărtăşim persoanei pentru care suntem coach înţelepciunea şi percepţiile
noastre (nivelul 6). Dar, tot aici, există pericolul ca, dacă am judecat
greşit, să şi acţionăm greşit, şi e posibil să îi negăm clientului capacitatea
de a avea acele percepţii despre nevoile lui chiar el însuşi.
Şi, uneori, cel mai puternic, cel mai cu efect lucru pe care
îl putem face pentru clienţii noştri – şi cel mai simplu - este să fim
prezenţi, să fim martori atenţi şi să îi vedem aşa cum sunt acolo, de faţă
(nivelul 1).
Aşa cum se întâmplă în general cu modelele care statuează
mai multe nivele, nu există, de fapt, un moment prescris pentru cea mai bună
aplicare a tipului de intervenţie respectiv – totul depinde de sesizarea
momentului în care acea abordare poate avea cel mai mare efect. Dar, cu cât
avem mai multă flexibilitate în a folosi un nivel al intervenţiei sau altul, cu
atât suntem mai eficace în profesia noastră de coach.
Copyright pentru prezenta variantă
Magda Bunea.
Conform Legii drepturilor de autor, orice preluarea - integrală sau parţială - a acestui text este interzisă fără
acordul scris al autorului traducerii.
