Pre-text: La mulţi ani! am văzut ieri pe ici, m-am ţinut să nu treacă miezul nopţii, dar se vede ca sunteti la categoria ''Nu contează condurul, prinţesa rămâne Prinţesă'' Şiii imi pare bine că am început conversaţiunea cu bineeee pentru anul dumneavoastră ce vinee :)) (iaca mostră de playing with words pân multe cadre de referinţă!)
Ia să debrief the brief.
- Coaching is about language: convingerile auto-limitative sunt formate cu cuvinte, întărite cu cuvinte, evocate în cuvinte; ca urmare, simpla schimbare a unui cuvânt în ''my own private limiting proposition'' duce la schimbări incredibile în felul în care persoana se raportează la problema - citeşte viaţa - lui.
- Coaching is about presence: atenţia face prezenţa, atenţia nezmintită - avem noi în limba română acest cuvânt frumos, că foarte aplicat vorbitoriu. Nezmintită înseamnă ne abătută de hărţi, că ele ne ocupă mintea, iar convingerile auto-limitative sunt cele mai gros ''desenate'' zminteli. Numai într-o stare de atenţie poţi observa ce e nou, ce perspectivă are un potenţial mare de sprijin pentru client în rezolvarea problemei lui.
Vestea bună e că şi limbajul, şi atenţia se pot.. antrena!
(Vestea bună şi pentru coach, şi pentru client)
Oamenii îmi spun că se simt foarte bine citind ce le scriu - cu orice prilej, mai pe scurt, sau mai pe lung. Îmi spun că recitesc chiar şi texte în care stabilim o simplă întâlnire. Oare pentru ce ''consumă'' un om timp din viaţa lui să recitească un mesaj?
Pentru că se simte bine - se simte el în ceea ce citeşte, se simte recunoscut (''ţi-e îţi scriu'') şi, da, iubit (''îţi scriu în timpul vieţii mele - petrec acest timp al scrisului cu tine''). Şi simte că poate face lucruri - îşi aduce aminte de el nelimitat (sic). Este, desigur, b u c u r o s!
Cam asta se doreşte şi de la o sesiune de antrenare: persoana respectivă să facă ce vrea să facă, să treacă de la potenţial la performanţă - ia să fim noi atenţi că performanţă înseamnă în primul rând a face.
Dar nici un ''a face'' nu face dacă nu e însoţit de bucuria de a face.
Aşa că, dragi antrenori dumneavoastră, practicaţi! Practicaţi şi (!) comunicarea - oriunde vi se iveşte ocazia.
Măsuraţi şi (!) bucuria clientului şi a voastră la finalul unei sesiuni.
Că unde nu e, nimic nu e - vorba vorbei de o ştim toţi.
Obiectivul comunicării pretext (pre-textu', hehe):
să transmit aprecierea sinceră pe care o am faţă de o persoană pe care nu o cunosc în viaţa reală, dar ne ştim din nişa profesională comună, pe care o admir, care consideră că uşurinţa mea de a folosi cuvinte e un dar care face diferenţa în calitatea coaching-ului livrat; să contrabalansez faptul că nu i-am spus urarea la momentul cuvenit; să trec eventuala scuză în altceva, care să fie o validare a bunei relaţii umane dintre noi, şi, ca urmare, să însemne un prilej de consolidare a încrederii şi admiraţiei reciproce. Zis şi făcut, este? :)