Condiţia necesară a oricărui proces de schimbare este conştientizarea: interioară şi exterioară, conştientizarea relaţiei cu sine, cu alţii, cu contextul. De multe ori persoana care afirmă că doreşte să schimbe ceva - şi chiar face eforturi sincere - este oprită din drumul pe care tocmai l-a ales de o teamă pe care nu şi-o poate explica. Le numim de obicei convingeri auto-limitative. Ei bine, poate ar fi bine să le punem un nume mai adecvat naturii lor, care să reflecte mai bine cine le-a generat: ceilalţi, atunci când, copii fiind, am primit ca imuabile aserţiunile despre noi ale oamenilor de vârstă matură din preajma noastră.
Ca adulţi, putem reformula astfel: mă opresc convigerile altora despre mine!
CE?! Dar convingerile mele despre mine care sunt? Sunt în controlul meu sau al altora?!
Ca adulţi, avem discernământul pe care copilul nu-l are şi putem observa rizibilul unei astfel de situaţii. Aşa că poate acel ''auto'' din auto-limitative vine din ''automat'' limitative - adică tocmai că preluate fără discernământ și devenite reflex prin practicare repetată. ''Eşti ceea ce faci cel mai frecvent'', observaţia lui Aristotel, nu înseamnă că eşti tu cel care ai ales ce faci, ci că faci. Afirmația lui Aristotel nu te definește ci îți propune... un feedback observațional! Care duce la formularea unui silogism: ”dacă faci cel mai des ceva, acel ceva devine felul cel mai probabil în care îți petreci viața, viața ești tu, ca urmare tu ești acel ceva pe care îl faci cel mai des.”, dar, mai ales, îți oferă un punct de vedere din care poți evalua situația: ”dacă fac altceva, pot fi altcineva”. Și poți acționa.
Când eşti copil, deseori faci lucrurile aşa cum vezi că sunt aşteptate de la tine - nu cum le aştepţi tu. E posibil să îmbătrâneşti bucuros că nu ţi-ai dezamăgit tatăl care nu obosea să îţi spună ''nu o să se aleagă nimic de capul tău''. Dar e probabil - poţi să probezi! - că se alege ceva: cel care eşti cu adevărat.
Dezamăgeşte-ţi ''automatele limitative'', fii auto-crescător. Fii tu, ca adult, părintele cel bun pentru copilul din tine, cel crescut lipsit de încredere şi de admiraţie - speriat de părinţi (sau alte figuri parentale) chiar cu el însuşi! E de observat cum cel abuzat ajunge să îşi fie el sieşi cel mai aprig abuzator: face tot ce poate că să se identifice cu imaginea de sine ''desenată'' de ceilalţi. Atenţie: nici ei nu au nicio vină, ca şi tine - şi ei au fost auto-limitaţi de altul, dar nu au avut curajul sau şansa să facă ceva să oprească spirala abuzului. Opreşte-o tu. Dă-i altă.. săgeată - alt gradient, de creştere nu de diminuare.
Nu îţi sta în cale tu-văzut-de-altul ci stai pe calea ta tu cel care ştii că eşti: tu-care-eşti-tu.
Poţi să te bucuri fără măsură! Poţi să alegi ce pantofi vrei tu pentru calea ta :)
Gerald Waller photo a 6 year-old boy, living in an
orphanage in Austria hugs a new pair of shoes
given to him by the Junior Red Cross USA 1946
În acest context, mi se pare util să fac o trimitere aci, la câteva fragmente, în traducerea mea, din capitolul Capcana neîncrederii şi a abuzului, din cartea Reinventing your life - how to break free from negative life patterns, Jeffrey E. Young and Janet S. Klosko.