Dezvoltarea personală nu înseamnă doar ''dezvoltarea persoanei'' ci asumarea dezvoltării personal.
Autonomia pe care o presupune vârful piramidei lui Maslow implică alegeri şi acţiuni personale - de care asumi că răspunzi personal -, ambele condiţionate de un grad ridicat de atenţie.. personală. Pentru că ceea ce ne împiedică să facem altfel lucrurile sunt convingerile auto-limitative.
Pe de altă parte, mediul de lucru poate contribui! Fie la a-l ajuta pe angajat să scape de acele credințe care îl împiedică să se dezvolte, fie la a favoriza apariția unor convingeri auto-limitative noi.
Centrul de greutate se va deplasa - și va determina mișcarea (sic!) - într-o direcție sau în cealaltă în funcție de partea valorizată mai mult în organizația respectivă: autonomie sau control, răspundere/accountability/ proprie sau răspundere/accountability/... delegată.
Dezvoltarea personală e o alegere personală, potențată de gradul în care suntem conștienți de starea de proprietari ai vieții noastre. Dacă organizația nu încurajează ”proprietatea”, atunci asumarea dezvoltării personale e slabă - sau mimată! -, și, pe cale de consecință, compania însăși va mima dezvoltarea și, mai devreme sau mai târziu, va fi penalizată de realitatea pieței pe care ființează (sic!) în mod prefăcut. Nivelul de autenticitate al angajatului în asumarea personală a propriei dezvoltării dă măsura autenticității dezvoltării organizației. E de observat că leadership-ul are un rol esențial în configurarea mediului de lucru - acea cultură organizațională de care se vorbește mult, dar rareori în termeni exacți: ce cultivi, aia culegi...
Lecturi utile de pe acest blog:
Limitarea care limitează și limitarea care nu limitează
Devenirea întru.. performanță?! (Fake it till you crack it?)