Avem o societate - cum procedează (9)

bună dimineaţa, societate civilă 

cât de des foloseşti cuvântul vinovat?
faţă de tine sau faţă de altul..
cât de des eşti.. dreaptă, hm?

"Eu chiar cred ca oamenii sunt magici"
a scris Valeria pe peretele ei
"Three women found guilty of witchcraft in China, 1922"
fotografia lui Gio McCluskey, postată de Aurelian 

hai să fim drepţi şi magici!

Supervizare în coaching (1)

Contextul secvenţei de coaching pe care o propunem este următorul: M. N. face parte din middle managementul organizaţiei care a decis să dea curs unei intervenţii majore de coaching. M.N. este recent angajat, cu un istoric profesional de numai cinci ani, dar cu rezultate foarte bune în compania în care lucrase înainte. Şefii lui au fost surprinşi să constate că aproape niciodată nu respecta un deadline.

M.N. : Aş vrea să găsesc o soluţie la faptul că depăşesc termenul. Mi se întâmplă frecvent să amân lucrurile pe care îmi propun să le fac. Mi se pare că mai trebuie să îmbunătăţesc ceva. Uneori sunt obosit şi mă gândesc că a doua zi dimineaţa lucrez mai repede. Dar intervine altceva. Şi tot aşa.

Coach: Aha. Şi?

M.N.: Păi, până la urmă ajung la momentul când trebuia să predau ce aveam de făcut şi chestia asta pune aşa o presiune că stau peste program şi sunt mai creativ şi termin destul de repede.

Coach: Să înţeleg că nu ai lucrat niciodată fără presiune?

M.N.: Ba da..

Coach: Şi cum se întâmpla?

M.N.: Îmi fac foarte repede bagajul când e să plec la munte!

Coach: Dar tot e un fel de deadline..

M.N.: Da..

Coach: Dacă nu ai avea deadline ce ai face?

M.N.:….Nu ştiu. Probabil mi-aş face un program. Nu ştiu.

Coach: Ţi-ai făcut? Faci astfel de programe?

M.N.: Cam da. La început de an, mai ales. Şi apoi nu îl respect, desigur! (râde)

Coach: Pare că e plăcută chestia asta. (râde) Ce beneficiu ai dacă nu îl respecţi?

M.N.: Nu ştiu..

Coach:….

M.N.: Păi, într-un fel ştiu ce am de făcut şi nu îmi mai bat capul să mai găsesc ceva. Şi nici nu mă îngrijorez prea tare că ştiu că pot rezolva în ultimul minut. Într-un fel, îmi acord mici vacanţe!

Coach: Acum eşti în vacanţă?

M.N.: Mde..

Coach: Cum ar fi să rezolvi în primul minut?

M.N.: Nu m-am gândit.

Coach: Acum, de exemplu. Mai sunt cinci minute până terminăm întâlnirea de azi. Cum poţi găsi o soluţie acum, în primul minut din cele cinci?

M.N.O soluţie să nu mai amân?!

Coach: Da. O soluţie să nu mai amâni să găseşti o soluţie acum, cu trei minute înainte de final. Păstrăm ultimele minute ca să vorbim despre vacanţe!

M.N.: Păi, cred că ţine de un plan.

Coach: Cum poţi să te asiguri de la început că te încadrezi în timp?

M.N.: Nu ştiu..

Coach: Nici eu nu ştiu. Cine ştie atunci? Cum poţi să fii creativ că deja a mai trecut un minut..

Alte întrebări care ar putea fi puse sunt:

-         Ai găsit soluţia. Ştii ce să faci ca să respecţi deadline. Ce se întâmplă efectiv? Cum decurge ziua ta de lucru?

-         Ce ai să faci mâine?

-         Cum te asiguri că termini totul cu câteva minute înainte?

-         Cum ar schimba situaţia dacă te-ai gândi la lifeline în loc de deadline?

Ce ar fi diferit? Ce ai fac diferit? Ce poţi să faci chiar acum?

Ce este eleganţa :)

 (dintr-o postare a Doinei Berchină)

Păi, da. eleganţa e o chestie de.. amploare. (am zis)

  (de aci: http:// themarilynmonroecollection.blogspot.ro)
Să clarific, Marylin este elegantă când e ea, şi îmi place mult

SuperLittlePrince!

"A te judeca pe tine însuţi este mult mai greu decât a-i judeca pe alţii. Dacă ajungi să te judeci cum trebuie, înseamnă că eşti într-adevăr un om înţelept.
Antoine de Saint Exupery - Micul Print"

Hm? Ne place? Îl daţi forward la prieteni, este?!
E un text postat azi pe o reţea socială, 
drept citat inspiraţional - ca îndemn, chiar.
De altfel, pe multe pagini şi "peretare" dedicate dezvoltării personale,
sunt tot felul de fraze din cărţi pe care, de fapt, 
postatorul nu le-a citit, sau, în cazul în care le-a parcurs, 
nu le-a înţeles - cel puţin nu pe acelea pe care le-a postat.
Lasă că mai e şi cazul suspect că 
autorul citat nu a zis ce e citat că a zis.
(Nu comentez despre cazul în care cel care citează 
nu pune ghilimele şi sursa,
lăsând să se creadă că a zis el. 
Situaţia e de tratat, nu de comentat.)

Accesul la cuvinte nu garantează accesul la sens.
Şi nici sensul unuia nu e sensul altuia.
Eşti liber să faci ce vrei cu înţelesul tău (sic!),
dar lucrul cu oamenii, asumarea unui rol în dezvoltarea lor
trebuie să fie făcut responsabil - citeşte etic.

Dacă mai eşti şi în coaching, 
meserie ce are o singură reglementare: de conduită
(un cod care are în titlu un singur cuvânt de calificare - etic:
ICF Code of Ethics se cheamă)
a fi etic e condiţia dreptului de practică! 

Începutul moralităţii e să te îndoieşti niţel de percepţia ta
taman să nu judeci "din prima" - 
( în codul etic se zice în clar să fii "non judgmental")
să nu pui mâna să arunci oricum.. la ţintă.
(E de observat că în întâmplarea cunoscută,
nu piatra e aspectul principal, ci faptul de a arunca
de a lovi ţinta - de a da în ţintă.)
Mai ales când e vorba de Micul Prinţ,
şi ţinta este omul care vrea să se schimbe în bine.

Micul Prinţ e obiectivarea unui fel de a fi ideal -
a fi bun, a fi frumos cu sine şi cu ceilalţi.
Cred că este în top ten mituri sociale, alături de Superman.
Dar e un sinonim mai degrabă pentru 
îndreptarea lumii prin frumuseţea vieţii fiecăruia,
decât prin puterea unuia singur.
Micul Prinţ nu face dreptate, el invită la dreptate.
Nu e SuperLittlePrince. 
Nu e un 'om super', e un om mic, dar prinţ!

Aşa că m-am gândit că nu e posibil ca Micul Prinţ
să zică ce a fost citat că zice, 
tocmai el!, care iubeşte tot, necondiţionat - 
care are, vorba lui Carl Rogers, "unconditional regard". 

Şi aşa e! Nu a zis el :)
Citatul postat este - în contextul narativ real -
momeala cu care Împăratul vrea să îl ţină pe Prinţ lângă el: 
judecarea ne place, ca şi condamnarea 
(mai departe, Împăratul.îi oferă Prinţului plăcerea condamnării)
Ne mai plac şi lucrurile acreditate ca grele: judecarea de sine. 
Perfid, Împăratul!
Ca toţi împăraţii, iaca, ne-a manipulat şi pe noi, cititorii..

Hai să citim adevărul textului.
Şi să nu judecăm pe altul, şi nici pe noi.
Să fim doar (!) atenţi - la noi şi la ceilalţi. 
Viaţa noastră depinde de noi.

"-Je n'ai plus rien à faire ici, dit-il au roi. Je vais repartir!
-Ne pars pas, répondit le roi qui était si fier d'avoir un sujet. Ne pars pas, je te fais ministre!
-Ministre de quoi?
-De... de la justice!
-Mais il n'y a personne à juger!
-On ne sait pas, lui dit le roi. Je n'ai pas fait encore le tour de mon royaume. Je suis très vieux, je n'ai pas de place pour un carrosse, et ça me fatigue de marcher.
-Oh! Mais j'ai déjà vu, dit le petit prince qui se pencha pour jeter encore un coup d'oeil sur l'autre côté de la planète. Il n'y a personne là-bas non plus...
-Tu te jugeras donc toi-même, lui répondit le roi. C'est le plus difficile. Il est bien plus difficile de se juger soi-même que de juger autrui. Si tu réussis à bien te juger, c'est que tu es un véritable sage.
-Moi, dit le petit prince, je puis me juger moi-même n'importe où. Je n'ai pas besoin d'habiter ici.
-Hem! Hem! dit le roi, je crois bien que sur ma planète il y a quelque part un vieux rat. Je l'entends la nuit. Tu pourras juger ce vieux rat. Tu le condamneras à mort de temps en temps. Ainsi sa vie dépendra de ta justice. Mais tu le gracieras chaque fois pour économiser. Il n'y en a qu'un.
-Moi, répondit le petit prince, je n'aime pas condamner à mort, et je crois bien que je m'en vais." 

 Mare vânzător, împăratul - chit că nu i-a reuşit! Pervers vânzător coachul care a postat decupajul...

Ia să repetăm şi noi - ca să fim siguri că ne amintim. 
Şi şi că nu ne ia valul mândriei de a avea un subiect!

''Moi, dit le petit prince, je puis me juger moi-même n'importe où. Je n'ai pas besoin d'habiter ici. (..) Moi je n'aime pas condamner à mort, et je crois bien que je m'en vais."

De altfel, sunt sigură că Micul Prinţ îl citise pe Sfântul Augustin :)
OK-OK.
"Iubeşte şi fă ce vrei." 

Am încredere că nu am să fiu judecată că am postat în franceză:  
e un text care poate fi descărcat gratuit, de aici:  
gutenberg.au.net.

Antrenament la radio

"Ce tineri am fi,
Ce mult am trai, de nu ne-am sfii,
ne-am incumeta si ne-am masura
Unii pe altii,
dintr-o privire,
In Ani-Iubire."

Eugenia Grosu Popescu

Reiau acum această postare mai veche - interviu la Radio Romania Cultural/2010

- Cu ce incepem ?
- Pai, zic sa incepem cu mine, ca sunt de fata. Eu am facut electronica. Iar a te antrena pentru a atinge un optim personal, in coaching, seamana foarte mult cu optimul unui sistem.
- S-ar zice ca reducem fiinta umana la niste dimensiuni
- Poate o intelegem mai bine!
- Si pasiunea pentru psihologie?
- Pasiunea pentru psihologie vine din pasiunea pentru oameni pe care am dezvoltat-o cel mai mult citind carti !
- Ce este coachingul ? De fapt, termenul s-ar traduce prin antrenament.
- Da, a pornit de la ideea ca sportivul este antrenat de o persoana care nu joaca si a carei performanta in jocul respectiv nu o vedem. Cum foloseste jucatorul antrenorul, desi antrenorul nu vine sa dea cu piciorul in minge. Cum am putea avea un antrenor intr-o intreprindere, intr-o organizatie. Ca despre asta era vorba – cum sa faci profit. Au inceput sa apara astfel de oameni, nu neaparat cu pregatire psihologica. Cred ca cel mai important e sa iubesti oamenii, pentru ca in coaching e vorba de foarte mult respect pentru celalalt, si de empatie, care se finalizeaza prin respect - in coaching nu dai solutii. In momentul in care nu dai solutii cuiva, de fapt ii spui ca il consideri un om ok, in stare sa ia propriile decizii.

Din interviul la care mi-a făcut făcut bucuia să mă invite doamna Eugenia Grosu Popescu,
un om excepţional, o doamnă pentru care viaţa era un proiect de facto, un om care te creştea.
Am făcut împreună şi o emisiune TV educaţională, un fel de coaching through context -
"Când părinţii nu-s acasă.. " Era un scenariu scris de mine despre o situaţie probabilă, cu posibil final conflictual, dar rezolvarea era lăsată în seama publicului.
Ce ne zâmbeam amândouă când constatam că, de fiecare dată!, adolescenţii găseau cea mai bună variantă, win-win, cum aş zice acum. Era în 2003. A murit pe 14 septembrie, anul acesta.
Ieri, doamna profesor ar fi împlinit 77 de ani.
Cu o lună îninte de a pleca, domnia-sa anunţa ultima carte:
"În căutarea sinelui pierdut"

Avem o societate - cum procedează (8)

Bună dimineaţa, societate civilă :)

Astăzi ne antrenăm cu Ştefan Liuţe!
(via Storience)

E o întrebare foarte bună, dar care - ce să vezi! -
e pusă rar, în general, şi în mass media aproape deloc.
pentru că..  "nu face audienţă!"
Dacă rogi consumatorul de ştiri să te sune să îţi spună
"în câţi ani credeţi că terminăm autostrăzile?"
primeşti multe-multe răspunsuri,
structurate de competenţa în.. incompetenţă.
Da. Ştim cum NU se poate face :(
Multe răspunsuri au aspect de "soluţii în trecut",
dacă atunci s-ar fi făcut.., acum am fi avut....
Soluţia în trecut garantează competenţa absolută:
e infailibilă pentru că nu o poţi verifica în prezent,
că mereu va fi scuza că anume ceva e alt  fel.

Hai!, în prezent, azi, doamnă, domnule,
cum facem ziua de AZI mai bună?
Copăcel! :)

Ce-i de făcut

"Înţelege cine poţi să fii.
Află ce sa faci pentru asta.
Bucură-te de ceea ce eşti."
 
Aceste teme de antrenare de sine mi-au fost inspirate 
de cel mai sintetic program de management scris de.. Kant:
Ce pot să ştiu.
Ce trebuie să fac.
Ce îmi este îngăduit să sper.

Probabil că la o primă citire pare o diferenţă mare între
'Ce îmi este îngăduit să sper'
şi
'Bucură-te de ceea ce eşti'
E mai mirean, adevărat,
dar să observăm că omul căruia îi e îngăduită speranţa,
care crede asta, e bucuros de ceea ce e,
iar acest ceea ce e e el cu potenţialitatea lui cu tot.