@Principal living
30 martie 2023
O scrisorică despre fiica mea, Domnița Simina, născută pe 30 martie 1986 💖
Despre Domnița spui că e o pasăre gânguritoare. Sau poți să îi ceri binecuvântarea când o pregătești pentru baie, și i se înalță căciulița (albă, cu dantelă, desigur) de pare un pui de papă. Sau poți să o asculți, când, îmbrăcată până la gleznă în alb, dă din mânuțe ca un mic senator roman elevat (sic!), opunându-se hotărât lezării libertății sale prin înfășatul cu al doilea scutecel. Care, iată, o schimbă într-un cocoloș micuț, într-un pișcoțel, și mai bine zis: într-un ghimizdroc. Ghimizdrocul este ce este ce-este înainte de a fi pasăre, deoarece, când doarme, are fix forma strălucitoare a unei măiastre a lui Brâncuși - una mai mică. Deocamdată.
Mesele Domniței sunt cele mai scumpe, dacă le măsori în timp - singura măsură de încredere în cazul ființelor domnești - sau, în cazul de față, în cazul ființelor domnișoare. La masă, Domnița binevoiește a prinde cu mânunța-i grăsuță, o jumătate din degetul nostru - mai mult nu poate, și ne lasă a ne oglindi în lumina nouă a ochilor ei încă albaștri*. Abia de îndrăznim să privim - știindu-ne trecuți, deseori punem o lacrimă de curățire. La sfârșitul fiecărei mese, Domnița e asteptată să dea râgâiciul, semnul de îndestulare, adică - și de lipsă de crampe: dânsa, domniță fiind, se hrănește adesea și cu aer, printre înghițituri, ca orice pasăre adevărată. Râgâiciul se dă stând înălțați față în față. Atunci suntem cel mai aproape, și amețiți de răsuflarea și mirosul ei. Domnița miroase a micșunea!
Deoarece după masă, Domnița adoarme legănată de inima noastră, atunci ne mirăm! Somnul nu este absență, de vreme ce citim pe fața Domniței despre venire și, câteodată, despre o plecare, câteodată zâmbește, câteodată, plânge. Cu plânsul dânsei cu ochii deschiși e o poveste întreagă că, așa unul cum suntem, trebuie să o părăsim uneori - și atunci ne mâhnim.Mai plânge dânsa și pentru că, Domniță fiind, e capricioasă. iar uneori plânge pentru că așa trebuie.