un festival ”de ţară”

mda.
s-a terminat şi festivalul Enescu -
rotund, ca Pădurea spânzuraţilor
la liceu învăţăm asta -
că romanul se termină cu scena cu care a început,
dar cu alte personaje.

festivalul s-a terminat cu scena de început
în oglindă, deci.. invers.
la 1 septembrie, sala aplauda
între părţile lucrării respective, iritând
dirijorul şi orchestra - jignindu-i, în fapt.
la 25 septembrie, sclipitorul dirijor
al minunatei orchestre franceze,
nu a mai lăsat loc de aplauze între
două lucrări - ultima dintre ele, foarte cunoscută -
asigurându-se că sala va fi iritată,
jignind-o, în fapt.
asa.
deci am ascultat un ”Debussy-Ravel.”
cam împietriţi, aşEa.
nu ştiu în ce concert din ce ţară
cineva şi-ar fi permis un astfel de gest.
la noi ”a mers şi aşa”
in fine.
poate domnul dirijor a vrut să facă
dinadins legatura dintre două piese
care erau inspirate de acelaşi tărâm -
spaniol, Iberia şi Bolero.
dar nu ne-a anunţat.
da.
trăim în românia şi asta ne scuipă tot timpul -
unde ”asta” poate fi ea, ţara,
sau poate fi el, faptul de a trăi aici.

(m-am cam supărat -
dar a fost tare greu acel moment.)