Dacă Eminescu avea un coach...

... m-am gândit acum mai mulţi ani,
şi iute am stat şi l-am ascultat atent pe.. eminul ei drag :)
Ascultarea atentă e cea mai importantă activitate
în practica antrenării - ascultare cu toate,
"trup şi suflet", minte mai puţin, că chiar minte!
E necesară şi mintea, mai încolo şi deodată,
pentru că a genera şi explora opţiuni
înseamnă tehnic brain storming,
să ai, adică, ce sinapse să vânturi cu folos.
(Să observăm că a vântura înseamnă să separi bobul de pleavă,
dar înseamnă şi să ţii omu' ocupat aiurea..)

Toţi avem un antrenor interior,
că altfel nu am învăţa, nu am creşte.
Culmea e că tocmai la "culme", la maturitate,
îl uităm pe el şi învăţăm de la ai altora.
Eminescu nu a uitat niciodată de el - de al lui.

Un coach îţi poate da un supliment de atenţie către/la -
hm, am găsit cuvânt bun-bun :) - înde tine,
atunci când ai căpătat obiceiul "distracţiei" (!),
când ai reflexul distragerii.
(navigarea pe Internet e un exerciţiu zilnic,
care garantează dobândirea.. competenţei în chestie,
dar şi corporatismele se încorporează - well, bine rău.)

Eminescu era atât de atent la el însuşi
încât nu a dat atenţie prea mare nici Veronichii,
darămite lui Maiorescu...

Vorba unui amic slab-ţâr:
"Dacă scopul meu în viaţă era să am 100 de kile,
aveam până acum" :))
Dacă goal-ul (ah) lui Eminescu era un doctorat îl obţinea.
Şi aici se vede clar adevărul acelei afirmaţii-fundament în antrenare:
orice persoană ştie/simte ce e mai bine pentru ea.

Eminescu avea un coach - pe el însuşi.

Despre atenţie, punct de vedere, cadru de referinta,
arta de a (te) intreba, tipar de comportament,
resurse interioare, şi creşterea de Sine -
aici: 
Cum se "antrena" Eminescu, fragmente din caietele eminesciene
 

p.s.
am citit recent postări şi articole împotriva coaching-ului
şi sunt cu totul justificate în contextul care le-a iscat.