Să vedeţi.(sic)
De Sărbători merg cel mai adesea la Stavropoleos. Aşa am făcut şi de Prohod, acu. Am intrat în biserică după ce lumea cam plecase, era, deci, loc de observat privirile de pe catapeteasmă şi de citit vorba fără cuvinte din ochii cei mai mari de acolo. Aşa că brusc m-am simţit întrebată cu un fel de mirare proaspătă, cu încredere, dar şi cu un pic de dojană - însă şi cu grija propriei responsabilităţi: ''Păi ce făcuşi, Magdalena!? Cum a fost vorba noastră?!'' Mi-a venit să articulez în minte un ''aoleudoamne'', dar, ca orice fiu al omului, iute m-am uitat către mamă. Şi ce să vezi! Domnia sa îmi zâmbea şi îi spunea (!) cu minunată şăgălnicie: ''Lasă, că s-a descurcat bine!'' Aşa că am avut parte şi am împărtăşit întreit :)
A fost frumos. Nu merg des la biserică - vorba părintelui Iustin Marchiş: ''Vii rar, dar e bine că vii!''
Imagini prea bune ale icoanelor nu m găsit, aşa că vă îndemn să mergeţi să ''le ascultaţi''. Este umanitate bucuroasă pe chipuri. În fond, credinţa în bucurie are temei, că toate câte sunt căinţe şi patimi călcate sunt (cum se spune), şi spre acel temei e drumul.
(Ah, am fost mai lirică, aşaaa :))
Postări
