24 feb. 2024

Nestworking - un mediu în care te dispui bine. Și dispui de tine.



„Nu are sens să poluăm atmosfera psihică,
dimpotrivă, suntem obligați să creăm bună dispoziție în jur”

(Jurnalul de la Păltiniș, Gabriel Liiceanu)

Reiau când și când lectura acestei cărți: mă bine dispune :) De fiecare dată observ lucruri noi, și asta mă bucură pentru că arată că cresc, văd aspecte noi pentru  căam dobândit cu ce să le văd între timp, nu pentru că nu aș fi fost atentă dățile precedente.

E o carte care te dispune bine: te aranjează în interior astfel încât să te simți mai bine, și aici ne referim la sensul de a te simți, ca atunci când spunem am simțit o atingere. 

Si despre formatul de coaching de grup Nestworking se afirmă că te dispune bine și chiar te face să te simți bine și ani după ce ai participat. 

Am să las aici câteva astfel de vorbe care m-au bucurat: mă binedispune să le recitesc :) 

Sunt atât de incantata sa te regăsesc, cu totul întâmplator pe Facebook, anuntand inceperea cursului de Nestworking modulul I.
Am avut șansa sa te întâlnesc in urma cu 8-10 ani, pe când lucram la banca X; cursul a avut asupra mea un puternic impact pozitiv.
E mai puțin obișnuit, dar scriu in numele fiului meu :) 16 ani; i-am povestit despre curs cu mulți ani in urma și încă mai vorbim despre faptul ca toți oamenii sunt ok și multe întâmplări aproape in fiecare seara.
Nestworking open e deschis oricui ... prin urmare si unui puști timid dar curajos, creativ, bun dar năvalnic și mai ales Adolescent in the mood for grow.
Ma bucur ca am avut șansa sa te întâlnesc și îți mulțumesc încă o data, peste atatia ani, din toată inima.
Cu drag,
A.

Constat că atelierul m-a îndreptat destul de mult către mine; mă privesc mai întâi pe mine (pentru că am realizat că fac și spun multe lucruri care "mă" comunică altfel decât intenționez eu); așadar, sunt mult mai atentă la mine; nu cred că asta e o atitudine "self-centered" în sensul negativ, pentru că, de felul meu, sunt o persoană foarte empatică, adesea atentă la și preocupată mult prea mult de ce face și cum simte celălalt (so, no chance, oricum, să-mi scape ceva din atitudinea celui din fața mea :) ).
Pe mine atelierul m-a deschis foarte mult. Cred că "deschidere" este termenul cu care l-aș asocia. Deschidere față de mine și față de universul din jur. Am realizat că deschiderea este esențială pentru o bună comunicare. Îmi îngădui să mă observ și să observ, devin conștientă de mine și de ce mă înconjoară. Dacă asta e "acknowledge" sau măcar elementul esențial pentru "acknowledge", aș spune că, odată cu atelierul, am făcut pasul important spre o mai bună comunicare. Am sentimentul că la "deschidere" a contribuit destul de mult și personalitatea ta, Magda, felul tău firesc* de a fi (*sau a treia natură a ta, foarte frumos construită :) ). Ești o tipă mișto de tot, cum mi-ar plăcea și mie să devin, încetul cu încetul.
Iți mulțumesc.
C.

Cu toate că automat mi-am amintit vorb-aia: 'Learning is finding out what you already know.', o interpretez în sensul că tot ce am aflat de la atelierul de comunicare NESTworking a avut un ecou în interiorul meu. Dar nu fiindcă aș fi știut deja multe chestii. Mai mult, am avut de-a face cu foarte mulți stimuli noi, la care nu m-aș fi putut gândi niciodată de una singură. Deci să zicem că știam 10%.
Atelierul m-a ajutat să mă (re)prezint cu succes la interviuri și în multe situații în care aș fi dat bir cu fugiții, să fiu mai deschisă față de oameni, mi-a amintit că bunătatea este o resursă inepuizabilă
A.

Iti multumim si ne bucuram ca am avut ocazia sa te cunoastem. Nu prea ma pricep la vorbe mestesugite, dar ramane valabil ceea ce am zis inainte, a fost cursul vietii mele.
M.

To be continued - că mai avem :)

Mai avem și ocazia de a aduce cursul vieții prin cuib. Curge altfel apoi.
Info și înscrieri la nest @ nestworking .ro

23 feb. 2024

Ca sarea in bucate! (@too many sugarcoated ``professionals`` in coaching)

 Vă amintiți povestea cu cele trei fete de împărat*:

” Împăratul se bucură cât un lucru mare când auzi de la fetele lui cele mai mari cât îl iubesc. El socoti că altfel de iubire nu poate să fie decât cea dulce ca mierea şi ca zahărul. 
Şi uitându-se şi la fata cea mai mică, ce sta mai deoparte şi cu sfială, o întreabă şi pe dânsa: 
– Cum mă iubeşti tu, fata mea? 
– Ca sarea în bucate, tată! răspunse şi ea cu faţa senină, zâmbind cu dragoste firească”

Pe urmă, cum știm a fost alungată - iar mai apoi musafirii au fost serviți la masă numai cu mâncare în care se pusese ceva dulce în loc de sare.

Mno, sunt o sare în bucate :)
Pentru că dragostea, dacă e, e firească - e din fire, ca fiirea.

O altă perspectivă care face să aibă rost referința la sare în cadrul unui proces de coaching e asta:


La fel și calitatea prezenței unui coach in relația cu clientul - o prezență care să readucă clientului gustul și pofta de a acționa pentru a merge mai departe spre ceea ce vrei cu adevărat.

Despre ce este un coach aici.


*Bașca, alea cu dulcele erau două! Aaa, şi alea cu fără cenuşă pe ele erau două!
Pfff, floare-albastră, totuşi rău-i dublu-n lume?!





14 feb. 2024

Cum stăm cu „nișa senzorială securizantă și fortifiantă”? Dar cu „forța afectivă?”

Boris Cyrulnik - unul din cei câțiva vorbitori la care avem acces online care știu ce vorbesc.

Am ascultat multe conferințe, uneori mi-am luat notițe - ce a zis și ce gând mi-a ocazionat mie ce a zis domnia-sa. De data asta, având în vedere discuțiile multe privind educația, am decis chiar să traduc mai mult din ce spune despre dezvoltarea copilului și influența mediului familial, dar și socio-economic - era să zic „creșterea”, dar el vorbește și despre „descreșterea” copilului.

Termenul „nișa senzorială securizantă și fortifiantă” mi se pare extrem de util - de fapt, chiar „outil”, o perspectivă operațională, care, deci, poate fi folosită ca unealtă în a făptui. 


Să înțelegem mai bine bebelușul
Boris Cyrulnik

Mieux comprendre le bebe

”Printre sursele majore de stres pentru mamă și copil este izolarea*, propria istorie de viață (factorul personal), apoi este factorul familial: violența conjugală (chiar dacă nu e atins fizic, copilul resimte o emoție atât de puternică încât îi e afectată funcționarea creierului), factorul social: precaritatea vieții – preocuparile „Ce mâncăm? Unde dormim?” Toate aceste trei perspective fac ca bebelușul să nu poată beneficia din partea mamei de nișa senzorială securizantă și fortifiantă.

Se poate întâmpla ca mama să fie implicată în îngrijirea unui alt adult din familie bolnav, de exemplu îngrijirea propriei mame bolnave de Alzheimer, astfel, pe de o parte, e ocupată cu o activitate obositoare si recompensatoare/gratifiant (a copilului), iar pe de altă parte, cu o activitate obositoare și lipsită de speranță (a mamei). Astfel mama este fizic indisponibilă – nu răspunde copilului cu zâmbete, cuvinte, gesturi –ca urmare, bebelușul nu are cum să beneficieze de o nișă securizantă și fortifiantă.”(...)

”Nu mama este responsabilă de această, ci nefericirea mamei e responsabilă de contextul creat, iar nefericirea ei poate să fie cauzată de cele 3 aspecte: personal, familial, social. Precizez acest aspect pentru că decenii la rând s-a spus că e vina mamei, or nu e așa, nu mama trebuie să fie acuzată cum pare că reiese din teoriile atașamentului. (...) Mediul în care se dezvoltă copilul conține istoriile personale ale celor din jur, istoria cuplului parental, istorii ale mediului social. (...) Ca urmare, nu putem judeca situația dezvoltării unui copil în termeni de cauzalitate ci în termeni de relaționare sistemică.”

„Revenind la rezultatele cercetărilor, se constată că dacă în primele luni de viață bebelușul a fost privat de nișa senzorială, deci copilul nu a fost stimulat (zămbet, cuvinte, atingeri) – mama, familia, societatea nu și-au făcut datoria - cortexul prefrontal diminuează, în schimb, amigdala e mărită, astfel că bebelușul experimentează orice informație venită din mediul înconjurător ca pe o agresiune – ca urmare plânge, țipă, e hiperkinetic. Ei devin copii care au probleme de concentrare, nu ascultă ce li se spune, e dificil să fie calmați, învață mai greu să vorbească, nu sunt amuzați de jocul cu cuvinte, sunt mereu hiperactivi, astfel că socializează greu, învață greu astfel că vor forma acel segment al societății care produce dificultăți. ”

La aceste urmări contribuie și starea mamei în timpul sarcinii – un stres ridicat din când în când e binevenit, pregătește entuziasmul de a avea un copil, dar un stres cronic pe toată perioada gravidității contribuie la efectele descrise mai sus. Ca urmare, trebuie să se dea mai multă atenție supravegherii pe parcursul celor noua luni, să se evite starea de nefericire a mamei cauzate de cei trei factori – persoana, familia, societatea – e necesară o politică educativă în jurul femeii însărcinate.”(...)

„Din studii reiese că dacă un copil a fost privat de nișa senzorială maternă, efectele negative asupra lui pot fi îndepărtate prin intervenția adecvată a mediului în care se dezvoltă mai departe: în cazul copiilor abandonați care sunt plasați într-un mediu care poate constitui un substitut afectiv, chiar numai după câteva zile, se poate constata o modificare favorabilă în arhitectura creierului în zona care arată calitatea somnului.”(...) La fel, după naștere, datorită plasticității creierului, chiar dacă bebelușul e privat de interacțiunea de calitate cu mama, lucrurile pot fi reparate prin schimbarea de comportament al mamei sau prin comportamente potrivite ale familiei – sau prin intervenția socială, plasarea în mediul care să favorizeze buna dezvoltare a copilului mic.

Creierul nostru este sculptat de mediul în care suntem și forța principală care îl sculptează este forța afectivă. Din datele unui studiu (la data respectivă), reiese că două treimi din copiii de 10 luni își încep bine existența, iar o treime nu – ceea ce e enorm. Dar, dacă se intervine asigurând nișa senzorială/forța afectivă, copilul inițial privat de astfel de interacțiuni, începe să aibă o dezvoltare bună. Dacă nu se intervine, acel copil își continuă drumul pornit greșit în viață.

În orice moment, reacționăm la ceea ce e în memorie deja (ajuns acolo prin interacțiunea de până atunci cu mediul) la care se adaugă ceea ce e în mediu în clipa respectivă. Ceea ce e deja în memorie ne dă un stil de a învăța, de a reacționa, când mediul în care suntem se schimbă. De exemplu, în cazul copiilor rău tratați. În trecut, lumea credea că nu există părinți care să își tratează rău copiii, acum s-a ajuns în extrema cealaltă când se crede că toți părinții și-au tratat rău copiii. Ce e de observat e că există copii rău tratați și că cel mai rău-făcător tratament aplicat unui copil este izolarea – pentru că alterează funcționarea cerebrală. Cauzele care pot determina mama/tata/persoana care îl îngrijește să aplice un astfel de tratament copilului vin din cele trei categorii enumerate inainte: personal, violența familială, precaritatea socială – toate determină lipsa de disponibilitate a adultului pentru interacțiune, joc.

Revenind la interacțiunea cu situații noi, ca urmare a celor deja petrecute cu copilul, un copil din trei resimt amărăciune în fața vieții, percep informațiile ca fiind dezagreabile, în timp ce pentru un copil bine pornit în viață, informațiile noi sunt percepute ca invitații la a zâmbi, la a se juca cu lucruri, de a practica noi comportamente, de a participa și iniția jocuri de ficțiune

Dar un copil din trei, rău porniți în viață, puși în astfel de interacțiuni, doresc să fie lăsați în pace, sunt suspicioși – ei experimentează orice noutate atribuindu-i o conotație agresivă, pentru că creierul lor a fost format în contextul unei deficiențe a nișei senzoriale de conectare cu mama/tata/persoana. Astfel, copilul se adaptează la răul-tratament la care a fost supus, fizic sau emoțional, așa că evită interacțiunea apărându-se cu mâna sau evitând-o emoțional. E de observat că acest comportament se observă la acești copii la începutul interacțiunii cu o altă familie în care este adus, o familie care îl tratează bine – sau cu un profesionist în educație. Chiar acele semnale nonverbale normale de interzicere a unor lucruri sunt interpretate ca atacuri. A interzice face parte din structurarea afectivă a dezvoltării copilului mic. Ca urmare, există interzicere preverbală: țțț, șșș, toți copiii înțeleg mesajele preverbale de interzicere. Dar copiii lipsiți de mici de nișa senzorială interpretează aceste mesaje preverbale ca pe o agresiune și afirmă că au fost bătuți dacă li s-a spus șșș.

În cazul unui copil care a avut parte de nișa senzorială, la apariția unui străin care îi vorbește, comportamentul e de curiozitate, ascultă ce îi spune și, deși nu vorbește, răspunde cu diverse sunete atunci când adultul termină ce are de spus. Un copil anxios, la apariția unui străin, evită privirea, nu răspunde, dacă merge, se duce într-un colț, stă cu spatele – se pune singur în postura de a îi fi dificil să învețe să vorbească. Pe când celălalt copil se poziționează astfel încât să poată să învețe să vorbească, se joacă cu muzica cuvintelor, se antrenează singuri să vorbească.

Astfel că, la 3 ani, când copiii ajung la grădiniță, copiii care au fost crescuți beneficiind de nișa senzorială și au un model de atașament securizant dispun de câteva sute sau 1000 de cuvinte, adesea mai multe, iar copiii ceilalți dispun de circa 200 de cuvinte, uneori mai puțin. Primii vor constitui elevii care învață bine, cei din urmă vor avea dificultăți în a înțelege ce sunt învățați. 

Dar asta nu înseamnă că e o situație pentru toată viața, acești copii pot să aibă rezultate la fel ca ceilalți dacă mediul în care se dezvoltă nu e rigid, dacă mediul e plastic, un mediu care se adaptează la viteza de dezvoltare diferită a fiecărui copil – dacă cultura familială și socială îi permite să recupereze diferența de start în dezvoltare. 

Minutul 48: descrie cazul copiilor din orfelinatele din România, anii 90, cum retardul în dezvoltare a fost recuperat, chiar mult mai târziu, dacă li s-a asigurat copiilor un mediu care oferă circumstanțe afective și educative adecvate bunei dezvoltări a copilului.

O informație care induce frică modifică comportamentele și circuitele cerebrale – experiment cu șoareci și pisică. Asta înseamnă că atunci când copiii sunt crescuți în condiții adverse, ei învață să sufere. Când sunt crescuți în condiții securizante, suferă și ei, trec prin tot ce oferă viața, dar rezistă mult mai bine.

În concluzie, experimentele arată cum condițiile adverse de creștere a copilului, condiții cel mai adesea insidioase, neevidente, modifică maniera în care copiii noștri învață să resimtă lumea, să trăiască, fie de o manieră amuzantă – voi învăța lucruri, voi înțelege, devin mai puternic -, fie de o manieră ruinătoare, care le face rău – mie mi se întâmplă tot ce e rău, sunt singur, e greu. Iar aceste lucruri sunt învățate încă din perioada preverbală – prin disponibilitatea mare sau mică a acelei nișe senzoriale fortifiante a persoanei care îl crește, mama, tata, alt adult implicat în mediul de dezvoltare a copilului.

Calitatea bună a acestui mediu se observă în felul în care copilul își rezolvă angoasele firești: când mama e plecată, el desenează o inimioară, visând, anticipând că o să i-o dea când se întoarce, sigur fiind de implicarea afectivă a acesteia. Deci plecarea mamei, absența ei e cea care a stimulat copilul, care l-a invitat la creativitate. E vorba de acest echilibru între prezență și absență: dacă e mereu plecată, creierul e stins, dacă e mereu prezentă creierul e amorțit. Este încă un exemplu cum influențează mediul.

Am ales această captură din video care ilustrează, prin experimentul respectiv, absența mamei chiar când e de față. 
Așa că să evităm să umblăm cu poker face în văzul copiilor - acasă sau la școală.

„Trebuie să raționăm în termeni sistemici pentru a modifica, a stimula și a securiza copilul, dar avem posibilitatea de a acționa asupra mediului care acționează asupra noastră, și avem, de asemenea, posibilitatea de a modifica secreția neurohormonală a copilului: când o mama își ține copilul în brațe, face asta pentru că îi face plăcere, plăcerea este contagioasă și copilul câștigă din asta în dezvoltarea lui.”

https://www.youtube.com/watch?v=kMarS8rHsKc 

*Ca și în alte conferințe, Cyrulnik accentuează rolul dramatic al izolării aplicate unei persoane: ”izolarea este cea mai rea agresiune, în general, și la fel e pentru mamă, respectiv pentru copil”.(Una e să ai uneori nevoie să fii singur, alta e să fii izolat)

Copyright pentru prezenta variantă în limba română Magda Bunea. 
Conform Legii drepturilor de autor, orice preluarea - integrală sau parţială - a acestui text este interzisă fără acordul scris al autorului traducerii.  


8 feb. 2024

A intriga - o acțiune care te pune la treabă



Din când în când, recitesc Jurnalul de la Păltiniş - zilele astea e un astfel de „când”


Desigur, imediat m-am gândit la a doua sesiune a atelierului Nestworking :)

@Nu există eşec ci doar feedback.
There is no failure. Only feedback.”, Robert Allen
Adevărul acestei propoziții ține de evidență: de la Charles Darwin la Alan Turing, de la viu la artificial. 
Și totuși, nu e chiar așa ușor să vezi lucrurile din perspectiva asta. La fel, nu e chiar ușor să oferi feedback: necesită multă atenție, chiar începând cu atenția la faptul că feedback-ul pe care îl oferi mărește sau scade calitatea acțiunilor celuilalt în interacțiunea cu sine și cu ceilalți.

şi
@Teoria transmiterii informației
Cantitatea de informație transmisă e invers proporțională cu gradul ei de previzibilitate, undeva prin cursul de Tehnica transmiterii informației, la facultatea de Electronică.
Noica zice că se bucură că îl intrigă pe fiul lui.
Cred că intrigarea - chiar intriga! (in sensul acelei etape a povestirii, ştiți: expozitiunea, intriga, desfasurarea actiunii, punctul culminant, deznodamantul) - e de bază în a învăța, tu sau pe altul, ceva nou. 
Chiar așa, iată prima definiție din DEX, cea a sensului la care mă refer:
A deștepta curiozitatea, îngrijorarea, suspiciunea cuiva, punându-l pe gânduri.
Păi în căutarea a ce am îndemnat noi să pornim în acest articol? E de observat că acolo este vorba și de îngrijorare ca tehnică a ieșirii din situația problematică.

Și dacă tot a fost vorba de Constantin Noica, să ne amintim că el a pus întrebarea: dacă performanța e 1% inspirație și 99% transpirație, cine te face să transpiri?! A dat și răspunsul „Atunci apare antrenorul.