29 oct. 2015

Cele 3 întrebări de control


E vorba de o tehnică de coaching pentru a-l ajuta pe client să iasă din înţepenirea (!) căutării soluţiei în acelaşi loc. Fapt insidios şi pervers, având în vedere că ni se pare că facem ceva chiar şi atunci când dăm cu capul de acelaşi perete! Hm, de fapt, chiar facem - menţinem o convingere auto-limitativă verificând continuu - şi dureros! - că e.. valabilă. Mda, categoria ''Ţi-am spus că numai mie mi se întâmplă!''

1. Ce încerc să controlez şi cum altfel aş putea să fac mi bine asta
2. Ce nu e în controlul meu şi mă ocup (sic! ''mă ţin singur ocupat'') să controlez, deşi ştiu că nu se poate
2. Ce e în controlul meu dar încă nu am observat că pot să controlez!





28 oct. 2015

# feeling Cioran



Furi cât te lasă aţa. Într-un video clip, cei care fură biciclete se trezesc în nas după câţiva metri - nu văzuseră că bicicleta era legată.
https://www.facebook.com/stil.mafiot.official/videos/786925314750155/?pnref=story

Păi, aşa şi la noi, numai că e sfoara lungă şi mulţi înnădesc la ea.
Şi nada la nadă trage şi ajunge offshore.

''Ţara mea! Voiam cu orice preţ să mă agăţ de ea – şi nu aveam de ce să mă agăţ.'' Emil Cioran
Mda, ''Angela'' a mers prea departe, România se schimbă greu la faţă.
Într-adevăr, nu suntem destul de nemulţumiţi.


...................
(pentru cine nu a trăit în comunism: Angela merge mai departe, film artistic tezist)

27 oct. 2015

Atenţia nu e ca bunătatea - care e ca frumuseţea :)


Probabil - adică se poate dovedi! - că NESTworking este una din rarele formate de learning&development cu cei mai puţini participanţi admişi. Pentru că nu este despre bani pentru furnizor ci despre atenţie şi sprijin pentru cei care caută să fie altfel, să facă lucrurile altfel. Nu cred în nimic multitasking - s-a şi dovedit că e o variantă necâştigătoare. Cu atât mai puţin, nu cred în formate*.. ''multipeople''!

Atenţia nu e ca bunătatea - care e ca.. frumuseţea** :)
Spun în atelierele mele că bunătatea, chiar dacă se distribuie, nu se împarte. Adică, dacă eşti bun cu ceilalţi - şi cu tine! -, bunătatea nu ţi se împuţinează, ea e tot timpul întreagă.
Atenţia scade prin distribuire: cu cât mai multe direcţii, cu atât mai puţină atenţie la om. 

Procesele de dezvoltare de tip self-actualization suscită atenţie dinspre cel ce oferă cadrul învăţării la persoana care învaţă, şi nu mai invers - cum adesea se crede. De altfel, dezvoltarea presupune atenţie mărită la tine şi la context, astfel că persoana care te acompaniază are un rol important şi prin felul în care modelează (aplică el însuşi) atenţia ca valoare necesară în orice demers de creştere.

Oamenii care au fost la NESTworking raportează că este un atelier care te face mai deştept - în ambele perspective ale cuvântului românesc: mai inteligent (găseşti soluţii la situaţii care îţi păreau imposibil de rezolvat) şi mai.. treaz, mai alert, atent la tine, la ceilalţi, la context.


NESTworking e un mediu de practică a posibilităţilor de sine. Pentru că eşti însoţit de atenţia şi încrederea tuturor, probezi, alegi şi antrenezi firea pe care ţi-o doreşti. Atelierul este deschis şi publicului larg - pentru a afla datele la care vă puteţi înscrie, urmăriţi pagina www.revdepov.ro/nestworking, dedicată workshop-ului nostru de către partenerul nostru BRAIN FITNESS


...................
*''American self-help movement is not only as ineffective in achieving its goals, but also as socially harmful. (..) 80 percent of self-help and motivational customers are repeat customers and they keep coming back whether the program worked for them or not''. Steve Salerno, Sham: How the Self-Help Movement Made America Helpless.
**''Frumuseţea trebuie să fe ca lumina, un bun care se distribuie fără să se împartă.'' Constantin Noica, citat de Gabriel Liiceanu în Jurnalul de la Păltiniş

26 oct. 2015

NESTworking - doi ani şi multe.. piruete ;)


În septembrie am sărbătorit doi ani de la primul nest.  Numele cel fain l-am găsit d'emblee - dintr-o dată, vorba francezului, sau din.. dambla, vorba românului: prea mult networking lipsit de consistenţă, dar consumator de timp.
După nume -scris aci de mâna caligrafului Georgian, Simina şi Traian au făcut imaginea cu dialogul.. interior :)
Mai sunt câteva variante de dialog ca urmare a unui concurs pe iQads, dar ăsta cu eclozatu' cred că a ajuns de.. lovemark! (Lovemark e de bine.)




















Structura workshop-ului s-a format firesc după succesul cam neobişnuit al unui curs de COMUNICARE - DAR livrat folosind tehnici şi instrumente de coaching. A fost cel mai solicitat training în programul organizat de Asociaţia Brokerilor, program derulat pe o perioadă de un an, pentru membrii pieţei de capital: bănci, firme de brokeraj, analişti finanţe Cele 6 cursuri programate iniţial au ajuns 11, ca urmare a solicitărilor; 330 de participanţi. Şi singurul curs menţionat anume cu nume de către preşedintele asociaţiei, Dan Paul, la conferinţa de presă organizată la finalul programului.
La acel curs cu finanţişti a apărut pentru prima dată ''exerciţiul pirueta''!
NESTworking a fost ''desenat'' mai întâi aşa, apoi Constantin de la Berlin :)), l-a făcut frumosss.
 
   
În scurt timp, dragul nostru organizator, Brain Fitness, a făcut un word cloud din cuvintele din feedback-ul participanţilor, şi m-am trezit şi eu cuvânt-cheie!
Apoi, la nici un an de la lansare, în vara 2014, NESTworking a fost ales drept cel mai bun program în cadrul LSA - leadership summer academy, 6 săptămâni, organizat de oamenii de la Teach for Romania pe care îi admir şi îi sprijin cu toată încrederea în ceea ce fac ei pentru transformare educaţiei din România. ''Dar ţi-au spus că nu numai că a ieşit cel mai bun, dar tooooţi i-am dat nota maximă?!'' Nu, dar mă bucur să aflu. Să aflu că NESTworking a fost - şi este! ''c'mon, a trecut un an şi tot îmi amintesc lucruri utile!?'' - un ''utilizabil'' mai direct aplicabil, deci mai de efect decât programe tari pe piaţa românească de training. (care? le găsiţi în descrirea organizatorilor). 
Printre cele mai frumose cuvinte primite vreodată sunt cele din plicurile acestea, atât de frumos desenate - şi, da, mie mi-au făcut dOUĂ :)

Am făcut şi câteva evenimente faine - Nestworking - a round with friends! Invitaţia de participare a fost selectată din desenele de lucru din atelier - asta :)


Şi tot aşa, şi tot cu zburători şi cuibăriri safe&sound - coaching transformaţional la lucru!

Ce scrie acolo se regăseşte şi în două frumoase.. poveşti - una dintre ele cu Harapa Albă, scrisă de draga noastră participantă, profesor de comunicare la SNSPA :)

Recent, mi-a ''ieşit'' nestworking în.. capacul de la călimară! - la cursul de caligrafie.


Păi, să creştem cât putem! 
''Cât'' are dOUĂ semnificaţii: cât de mult, dar şi cât avem timp.
Anul ăsta mai putem şi mai avem timp o singură dată - din 9 noiembrie. Înscrieri aici:
http://revdepov.ro/ateliere/nestworking/
Numai 9 locuri.
Probabil - adică se poate dovedi! - că NESTworking este una din rarele formate de learning&development cu cei mai puţini participanţi admişi. Pentru că nu este despre bani pentru furnizor ci despre atenţie şi sprijin pentru cei care caută să fie altfel, să facă lucrurile altfel. Nu cred în nimic multitasking - s-a şi dovedit că e o variantă necâştigătoare. Cu atât mai puţin, nu cred în formate.. ''multipeople''!





24 oct. 2015

Think both sides of the box



 I am really glad when I notice people questioning the status quo: it is the very place where they can start managing ''the new'' of them. (Because, yes, from the Sun point of view - well - nothing's new.) This questioning approach is the core of any true process of transformation and grow - and has to be welcomed.

Our great poet has a very insightful thought about the way our mind function, here, in my translation:


 Building on that, and on the well-known ''urge'' Think outside of the box, here you are an article on Pulse, the business feed of LinkedIn:
https://www.linkedin.com/pulse/nothing-new-under-sun-good-find-out-what-magda-bunea?trk=prof-post


20 oct. 2015

Uneori, prima regulă e şi singura :)


Communication's First Rule:
Genuinely choose/cherish/celebrate the other’s and your joy of being
Choose respectfully/cherish playfully/celebrate authentic

Aşa începeam o postare acum trei ani, dar, scriind, am ajuns la concluzia că altă regulă nu mai e!
Iată şi aplicarea ei.. sensibilă - unde ''sensibil'' înseamnă că e palpabil :)

Studiu de caz: conversaţie în hol/locatar si portar/L si P/
L: nonverbal "desconsiderare" (îşi spune: phii, iar e nesuferitul, şi am de cărat atâtea sacoşe la lift.)
P: nonverbal "desconsiderare" se îndreaptă spre uşa de la întrare cu un aer inchizitorial (iar tipa asta cu fiţe)
L: Bună seara. (ton alb, mesaj transmis ”nu exişti”)
P: Bună seara. (închide uşa exact când L ajunge în faţa ei, cu amândouă mâinile ocupate, mesaj ”nici tu nu exişti”)
L: (brusc îşi aminteşte că a fost la un curs de comunicare! ;-), lasă o sacoşă, deschide uşa, propteşte covoraşul în uşă ca să nu se închidă, ton adult-adult, situaţia este afirmată şi, practic, descrisă prin ce face, iar cealaltă persoană este recunoscută ca prezentă şi importantă, şi invitată la validarea secvenţei la care participă împreună, cu drepturi egale). Am pus covoraşul să rămână deschis că am mai multe de dus la lift. Se face curent aici la dumneavoastrăndacă las aşa? Nu durează mult.
mai departe, aici:  

Pentru antrenament personal, util şi
http://coaching2success.blogspot.ro/2011/08/aer-rul-comunicarii-1.html
dar cel mai util e un.. NEST! :) 
Iată cuvintele cel mai des folosite de participanţi în feedback:



17 oct. 2015

Firesc nu înseamnă că e treaba firii.


''(..) i se păruse normal să crească într-o casă frumoasă de pe Grandes Boulevards, ca şi cum acel elegant apartament parizian ar fi fost lucrul cel mai firesc din lume, nu era, nu există lucrul cel mai firesc din lume, lucrurile există aşa cum vrei, dacă le gândeşti şi dacă le vrei, atunci le poţi dirija, altfel o iau pe drumul lor.''
Antonio Tabucchi, povestirea Cercul, din volumul Timpul îmbătrâneşte în pripă, Editura Polirom.

Am găsit şi fraza originară, într-o pagină de citate. (Deci, da, e bine tradusă - şi şi mai da, oamenii se simt - şi sunt! - ''antrenaţi'' de marii scriitori, dintotdeauna.) “Le cose esistono come vuoi se le pensi e se le vuoi, allora le puoi guidare, altrimenti vanno per conto loro.” Coperta ediţiei italiene e mult mai frumosă - şi ''spune'' mai bine cele 1000 de cuvinte :)


............
În sprijinul acţiunii de a stăpâni viaţa proprie (sic!) - ''le gândeşti şi le vrei'' - citiţi cu folos şi articolul ăsta: When me they fly, I am the wings (titlul e un vers din Ralph Waldo Emerson)
(Şi, desigur, urmăriţi şi urmaţi activităţile din cuib.)


15 oct. 2015

În căutarea AER-rului :) (Open workshop cu NESTworking)


AER este acronimul pe care îl folosesec de mai bine de 5 ani pentru atenţie, empatie, respect.












Dacă te observi şi îţi spui că:

- ''Poate ca ma aflu in fata unei hotarari mari in viata si nu am curaj sa fac pasul. Poate ca tocmai imi creste echipa si trebuie sa ii motivez pe toti, vechi sau noi, dar nu-mi gasesc timp pentru asta. Poate ca responsabilitatile mele s-au dublat in ultimele luni si nu reusesc sa prioritizez suficient de bine activitatile. Poate ca fiul meu adolescent are nevoie extrema de mine si nu stiu cand si cum sa-l ajut. Sau poate ca pur si simplu am decis sa fiu aproape de oameni intelepti, care-i inspira pe ceilalti, iar Magda este unul dintre ei. Poate ca-s toate astea laolalta. Cred ca nestworking-ul ar putea, daca nu sa dea raspunsuri definitive, atunci macar sa ma ajute sa-mi setez altfel mintea. De aceea as dori sa particip la aceasta sesiune.'' (I.T.)

- ''Am nevoie sa fiu mai asertiv in relatia cu angajatorul meu, cu atat mai mult cu cat intentiile mele sunt foarte bune'' (A.K.)

- ''Imi doresc foarte mult sa particip; descrierea lui mi s-a parut foarte interesanta si vreau sa particip pentru a-mi putea dezvolta abilitatile de vorbire, ascultare, sa invat tehnici corecte de gestionare a conflictelor, sa redescopar noi cai prin care pot practica asertivitatea; as vrea totodata sa invat cum sa fiu atenta la ce se comunica dincolo ce se spune prin cuvinte (limbaj nonverbal, etc). Plus ca m-ar ajuta mult in job: lucrez intr-un departament de relatii clienti, unde vorbesc mult cu oamenii si mi-ar fi util sa stiu sa comunic mai clar, mai direct, mai putin emotional.'' (I.S.)

- ''Ma aflu la inceputul unui drum nou, atat din punct de vedere profesional cat si personal. Din acest motiv caut sa ma dezvolt si sa construiesc ceva nou peste ceea ce am construit pana acum.''(A.N.)

- ''Pot sa spun ca din momentul din care am aflat de cursul de comunicare am inceput sa imi imaginez cat de mult se poate imbunatati calitatea vietii daca ai la indemana instrumentele potrivite - in cazul de fata posibilitatea de a comunica mai bine cei din jurul tau si de a te putea face inteles. Nu stiu daca problema pe care o am eu, sau cred ca o am eu, este o problema comuna multor persoane (desi tind sa cred ca da), insa cred ca acest curs ma poate ajuta. Eu lucrez cu oameni (munca in echipa) si imi este foarte dificil sa comunic cu o parte din membrii echipei. Imi doresc sa evoluez si cred ca participarea la acest curs ma poate ajuta.'' (L.C.)

- ''De ce vreau sa vin la Nestworking? Pai, in primul rand pt ca m-a atins vorbirea Magdai despre asta, mi s-a parut interesant si mi s-a parut mai ales interesant sa lucrez cu ea. Sa fiu complet sincera, nu am inteles exact ce anume se va petrece acolo, am ramas doar cu explorare de sine si (fise de) observatie - ceea ce pentru mine suna perfect, rezonez! si oricum aceasta este tema centrala a preocuparilor mele din acesata perioada: cum sunt, ce/cum/de ce fac.'' (A.M.)

Deci, daaaa...: ''am nevoie sa imbunatatesc felul in care comunic, iar atelierul organizat de voi pare sa fie exact ce am nevoie pentru asta.''

Urmăriţi programarea atelierelor  NESTworking pe anul ăsta - sunt numai 9 locuri, pentru o activitate de calitate. Vino să iei un AER sănătos!

www.revistadepovestiri.ro/coaching

..........................................
În imagine, pagina cu articolul dedicat AER-ului comunicării în cadrul organizaţiilor, articol apărut în 2011, în revista de people management, editată de România liberă.

Pentru CE eşti lider


(Articol apărut în luna iulie 2011 în revista de people management, AIDA, editată de România liberă.)

Leadership-ul a devenit o preocupare majoră a mediului de afaceri, depăşind chiar dezbaterile despre actul de a conduce din zona politicului, zona-matrice a acestui concept. Paradigma liderului ca deţinător al puterii a trecut în cea a liderului ca organizator al unei companii – ambele se referă însă la viziune şi victorie, fie ea politică sau economică.

În antichitate, discuţiile despre ”republică” şi conducătorii ei erau purtate de Platon chiar cu şi împreună cu cetăţenii acesteia, cu cei conduşi. Economia modernă a abordat leadership-ul la nivel de experţi – ”discuţiile” au dat teorii şi modele de aplicat. Democratizarea accesului la putere a făcut trecerea de la liderul care ”se naşte” la liderul care ”se face”. Însă, în timp, s-a dovedit că liderul ”se percepe”!

Subject: Există vreo legătură între leadership-ul corporativ şi leadership-ul militar?
Unul dintre cele mai comentate subiecte online a fost legătura dintre leadership-ul corporativ şi leadership-ul militar. Suntem înclinaţi să credem că, în armată, leadership-ul se rezumă la ”comandă şi executare”, în timp ce leadership-ul corporativ se bazează pe consens şi ţine seama mult mai mult de oameni.

S-au găsit următoarele asemănări:1/obiective şi scopuri; 2/”filozofia” şi tehnicile; 3/stiluri şi metode. Dar şi următoarele deosebiri:1/obiective şi scopuri; 2/”filozofia” şi tehnicile; 3/stiluri şi metode.! :) (fiind vorba de social media am ales să mă ”emoticonez” aşa)

Concluzia la care a subscris majoritatea celor câteva zeci de comentatori a fost că ”depinde”! Dar şi în organizaţii, şi în armată, ţelul este acelaşi, iar o afacere bine condusă seamănă tare mult cu un regiment bine condus. Ambele structuri sunt organizaţii compuse din oameni şi oamenii răspund la acelaşi tip de leadership. Desigur, există diferenţe specifice în privinţa sarcinilor şi conţinutului verbal şi nonverbal – stilul autocratic din mediul militar se poate dovedi lipsit de eficacitate în mediul de business. Deşi în armată gradele sunt folosite obligatoriu în formula de adresare iar în afaceri doar uneori, respectul pentru ceilalţi este, în ambele situaţii, o atitudine necesară pentru succes.

Onoare versus.. criză economică
Diferenţa de calitate în leadership - militar sau corporativ - e dată de capacitatea liderului de a alege stilul de conducere cel mai potrivit situaţiei curente şi de determinarea de a face alegerea respectivă, renunţând la confortul abordării de tip ”a mers atunci, va merge şi acum”. Atenţia la cei pe care îi conduce şi, prin aceasta, evaluarea permanentă a modalităţii lor de răspuns sunt instrumentele de bază ale oricărui lider eficace.
Ceea ce în armată trece drept activitate de robot este, în fapt!, activitate complet focalizată pe obiectiv – acel gen de activitate care ”antrenează” deprinderea de a fi concentrat – prezent - folosită în programele de training pentru dezvoltarea abilităţilor de leadership.

Un lider capabil în armată are succes şi în business, şi reciproc, deşi se afirmă frecvent că tocmai lipsa de leadership de tip militar, unde onoarea ocupă un loc central, a dus la recentele derapaje morale din leadership-ul de business, cu consecinţele economice actuale (Enron, Barings Bank etc.). Pe de altă parte, dacă ar fi de ales să înlocuieşti conducerea politică a unui stat, nici leadership-ul militar, nici cel de business nu e agreat!

Pentru CE eşti lider?”Arta războiului”, cartea faimoasă a lui Sun Tzu, are mare trecere în multe domenii - militar şi economic -, dar una e să-ţi pierzi viaţa şi alta să-ţi pierzi job-ul. Poate de aici şi diferenţa în calitatea lucrului în echipă în cele două arii de activitate. Şi totuşi, semnificaţia uneltelor leadership-ului este aceeaşi: un bici este un bici, iar grija pentru celălalt este grijă pentru celălalt. La fel, capacitatea de a determina oamenii să îşi asume responsabilitatea pentru lucrul făcut, precum şi capacitatea de a-i determina să te urmeze.

E de remarcat că accesul la conducerea unei naţiuni era condiţionat de abilitatea de a conduce armata, de a câştiga războaie – pentru naţiunea respectivă. Pornind de la celebra replică a lui Richard al III-lea, ”Un cal, un cal! Regatul meu pentru un cal!”, trebuie reflectat la întrebarea: pentru CE eşti lider?



13 oct. 2015

Comunicarea, un MOFT skill


Cand se vorbeste despre pregatire profesionala, comunicarea este ultima pe lista*, dupa management de proiect, managementul schimbarii etc, fara sa se observe ca este instrumentul, abilitatea prin care le poti dezvolta pe toate celelalte. Daca "instrumentul" este ciobit, poti sa tai cu greu in... painea leadership-ului. În citatul de mai jos e de observat că negocierea şi leadershipul se bazează tot pe comunicare - înţeleasă şi drept comunicare interioară, întrapersonală, nu numai inter-personală:


Pe de alta parte, ma intereseaza implementarea schimbarilor la nivelul organizatiei.
Am avut astfel de proiecte in care este combinata strategia de comunicare interna cu coaching-ul pentru cresterea leadership-ului la toate nivelurile de munca. Se asigura astfel un raspuns mai eficace la schimbare, care schimbare iata ca e... neschimbata in modul continuu in care se manifesta.

Despre alte mofturi, softly, aci, în interviul de pe avocatnet.ro: Un om frumos e un erou ospitalier

Despre cum să creşti calitatea comunicării - vino la NESTworking! Aici, pentru publicul larg: www.revdepov.ro/nestworking şi aici pentru programe in-house: nest@nestworking.ro

..........
*interesant de observat că aceeaşi slabă atenţie se acordă dezvoltării abilităţilor de comunicare şi pe parcursul educaţional,deşi comunicarea apare prima în topul  celor mai importante calităţi de care simte că are nevoie un absolvent pentru a-şi găsi un loc de muncă bun - sursa imaginii www higherdstrategy com:
:


10 oct. 2015

Cel care greşeşte nu minte - reciproca nu e valabilă.


'Mneaţa, societate civilă smile emoticon
Cred că există un cuvânt pentru ''cel care plagiază personalitatea altuia''.
Nu, nu ţine de psihiatrie, acolo oamenii sunt profund cinstiţi.
Cred că e vorba de.. pofticios! 
Pofticios: unu' care lasă bale în mâncarea dumitale.
 

Că vorba aia zisă de Irina Cocoşilă : ''Gloria e trecătoare, dar nu trece peste tot.''
Poate unii translatează zicerea ''Ce i se poate întâmpla unui om i se poate întâmpla oricărui om'' în vorba ''acoperitoare'' Ce îi trece prin minte unui om poate trece prin mintea oricărui om. Ei bine, nu!
Că suntem o ţară cu plagiatori model (sic!) se ştie. Dar chiar aşa, peste tot? Şi în coaching, această meserie care nu are alt ghid profesional în afară de cel etic?!
Of.


9 oct. 2015

''Coaching is about language'' (2) (Şi coach-ul, şi scriitorul sunt ATENŢI la cuvintele şi procesul de gândire al.. personajului)



Un coach bun e şi un bun povestitor. De altfel, şi reciproca e valabillă! Orice mare scriitor este un foarte bun coach - vezi rubrica de pe acest blog ''Coaching avant la lettre''. Un coach bun acompaniază persoana care a solicitat coaching să schimbe ceva, să schimbe calitatea lumii lui, să îi fie mai potrivită - să îi vină (sic!) mai bine. Să fie ''alt fel''- practic, să crească în bunătate, în frumuseţe. Şi asta se face tot cu cuvinte: Limitele limbajului meu sunt limitele lumii mele - celebra afirmaţie a lui Ludwig Wittgenstein.

Un mare scriitor te ajută să explorezi şi prin cuvinte, şi prin ''firul narativ''.
Este exact ce face un coach. De altfel, cea mai vehiculată definiţie este ''coachul acompaniază dialogul interior al clientului''! Acest lucru înseamnă că e foarte atent la cuvintele pe care le foloseşte şi la modul în care redă problema sa, respectiv la modul în care construieşte rezultatul dorit - practic, e vorba de cuvinte şi.. ''fir narativ''.

Am văzut texte scrise de aşa-zişi coachi, texte care te pun niţel în alertă: fie sunt destul de dezlânate- cu idei pornite în primul paragraf şi uitate sau contrazise la final, fie texte prea ''netede'', care te împing să ''aluneci'' pe o direcţie care e a autorului, nu a ta - texte manipulatoare de-a dreptul. În niciunul din cazuri, coachee-ul/cititorul nu este sprijinit să îşi clarifice un aspect al situaţiei lui, să găsească un răspuns al lui, la o problemă a lui. Zicea Constantin Noica: ''atunci când întânesc un tânăr, el devine mai important decât mine''. La întâlnirea cu acei coachi, îţi e clar că ei vor să fie mai importanţi decât tine.

Un roman construieşte pagină cu pagină o lume nouă dintr-una.. din cap - din capul scriitorului. Asta face şi acompanierea oferită de un coach: îl sprijină pe client să facă ce şi-a propus. Cu multă atenţie! Spunea Kurt Vonnengut Jr. : Dacă i-ai pus unui personaj un pahar în mână la începutul primei pagini, nu îl lăsa aşa până la sfârşitul cărţii (citat aproximativ în literă, dar exact în spirit). La fel şi în coaching: eşti mereu foarte atent la ce şi cum se spune, şi la cum poţi ajuta clarificări, opţiuni, alegeri şi acţiuni. Da, şi la carte, şi la coaching, atenţia face toţi banii!  :)

Postarea care a precedat aceste vorbe, aici: Coaching is about language 1

8 oct. 2015

''Coaching is about language'' (1): de ce COACHING oferit de o.. Revistă de Povestiri (sic!)


E posibil - şi chiar probabil! - că multă lume crede că un workshop ''de comunicare'' (fie el şi cu metode de coaching şi tehnici de open innovation group - NESTworking, adică) propus de un furnizor-revistă (!) de programe de scriere creativă e la categoria.. soft. Poate chiar moft!
Ignorare humanum est - şi.. comunicare necessarum est, vorba lui Bogdan Şerban.
OK-OK.

Reiau aci o postare de acum doi ani despre modelul - ca să vezi! -  THE STORYTELLING COACH:
(Las la o parte că pe site-ul Revistei de Povestiri se găseşte una dintre cele mai clare definiţii ale coaching-ului: dacă vreți coaching, trebuie să vă formulați un scop pe care vreți să-l atingeți, un text scris de proprietara proiectului, Simina Diaconu)

Acest model de coaching poate părea neobişnuit având în vedere că a fost alcătuit pentru un anumit domeniu: cum să spui o poveste (storytelling). A fost descris de Doug Lipman în lucrarea The Storytelling Coach, şi s-a dovedit că această metodă de a-i antrena pe oameni să fie povestitori de succes poate fi aplicată în mult mai multe domenii decât cele vizate iniţial.


Lipman foloseşte o structură de coaching în patru părţi. În ordinea descrescătoare a importanţei lor, acestea sunt: ascultă, oferă aprecieri, oferă sugestii şi gestionează obiectivele rămase.


  • Ascultarea: este cel mai puternic instrument în cadrul acestui model, având în vedere că se subliniază că ascultarea activă, empatică are un aport de 80% în beneficiul general adus de coaching. Într-adevăr, în unele sesiuni, ascultarea este tot ce trebuie să facă un coach. Este, totodată, intervenţia cu cel mai scăzut risc.
  • Aprecierea: este al doilea cel mai puternic instrument.El aduce circa 15% din beneficiul potenţial pe care îl are clientul din coaching, şi implică un risc un pic mai crescut decât activitatea de a asculta.
  • Sugerarea: are intenţia de a lărgi concepţia despre ceea ce este posibil prin a propune alternative pe care clientul-povestitor ar putea să le aleagă (declarându-şi reacţiile personale faţă de ceea ce îi prezintă antrenorul) sau punând întrebări care să suscite creativitatea.
  • „De ce altceva ai nevoie?”:  faptul de a fi ascultat ajută să iasă la iveală unicitatea coachee-ului şi a demersului său; aprecierea îi dă acestuia informaţii despre ce anume are succes în demersul său, iar  sugestiile îi oferă informaţii despre căi posibile de îmbunătăţire. Singurul lucru care mai rămâne de făcut este să descoperi ce altceva mai are nevoie coachee-ul.

Cartea The Storytelling Coach se încheie cu concluzia că: „Societatea actuală perpetuează o mare convingere distructivă, şi anume: „mergi singur”. Coaching-ul este o tehnică pentru a ne echipa cu extraordinara putere a lui „mergem împreună”. Coaching-ul ne ajută să gustăm bucuria de a trăi o viaţă în care ne sprijinim şi suntem sprijin unii altora.”


Mulţumiri Dr. Mike Munro Turner pentru permisiunea de a prelua textul de mai sus. http://www.mikethementor.co.uk



Copyright pentru prezenta variantă Magda Bunea. 

Conform Legii drepturilor de autor, orice preluarea - integrală sau parţială - a acestui text este interzisă fără acordul scris al autorului traducerii.



........................
Coaching-ul este bazat pe cuvinte - ''ca să muncim, mai şi gândim'', dacă e să zic aşa celebra strigătură din zorii capitalismului românesc: ''noi muncim, nu gândim''. Explorarea realităţii, a necesităţii, a opţiunilor, a planurilor se face în cap, cu cuvinte - cu un cuvânt: clarificarea. Şi chiar şi motivaţia de a face ce ai plănuit se întâmplă tot cu cuvinte.

NESTworking este un program transformaţional. Recent, un participant la atelierul în curs, a spus: ''Hmmm. După atelierul ăsta simt că sunt mai inteligentă, citisem mult, dar acum mi se clarifică lucrurile.'' Clarificarea este condiţia oricărui proces reuşit de schimbare.

Vă invit să mergem împreună, în înaintea pe care şi-o alege fiecare.
NESTworking e un mediu de creştere - îţi iese înainte :), cum zicem noi despre cei care ne întâmpină cu admiraţie, încredere, dar şi curiozitate bucuroasă!

Alte aspecte ale asemănării între cum scrie un scriitor şi cum însoţeşte un coach dialogul interior al clientului, aici: Coaching is about language 2.

6 oct. 2015

Ce rămâne la un an după NESTworking


Am vorbit în vară cu un participant la NESTworking - l-am întrebat ce a rămas din luna de antrenament de acum aproape un an. Am primit un răspuns foarte frumos - şi emoţionant!
''Păi, nu mă gândesc tot timpul, dar... ''e pe ecran'' şi când apare o situaţie, pac!, fac click pe iconiţă şi îmi aduc aminte lucruri pe care le pot aplica imediat''
Alte răspunsuri minunate aici, că vorba unui participant: După atelier, am scris un email de mulţumire şi organizatorului - simţeam nevoia să mai mulţumesc cuiva :) 

De curând, o participantă la cel mai consistent program de dezvoltare personală*, profesoară, dar fostă trainer într-o firmă,  mi-a spus că îşi aduce aminte lucruri din atelier şi acum, şi că şi-a zis: ''Şi acum? Păi, cum? C'mon, e un training, a trecut mai bine de un an! Da, nu mi s-a întâmplat vreo formă de learning care să aibă aşa efect.''

Da, are efect, pentru că e o ocazie de creştere foarte cinstită, în care nivelul de atenţie e extraordinar: al meu către oameni şi, ca efect, al oamenilor către ei înşişi. Nu poţi schimba nimic dacă nu eşti atent la ce faci şi la ce vrei să faci, dacă nu începi să faci - dacă nu evaluezi, ajustezi, practici ca să memeorezi!

E de remarcat că în toate fazele învăţării atenţia este condiţia - fie că creezi, evaluezi, explorezi/analizezi, aplici, înţelegi/memorezi, îţi aminteşti.


În NESTworking, nu numai că începi atrăgând atenţia - cum se întâmplă în multe traininguri -, dar aici eşti însoţit cu cea mai mare atenţie, primeşti continuu feedback şi feedforward de parcurs din partea mea. În fapt, cca 90% din timp este interacţiune - ocazie de dezvoltarea a gândirii critice şi de actualizare de sine. Spunea o participantă, manager de traineri la o corporaţie: ''Asta a fost extraordinar: calitatea feedback-ului!'' Păi calitatea feedback-ului e dată de calitatea pregătirii celui ce oferă feedback şi de calitatea atenţiei!
Atenţia e cel mai preţios lucru în orice interacţiune umană - e parte a vieţii tale dăruită altuia. Paradoxul este că adesea oamenii nu îşi mai dăruiesc nici lor înşile atenţie! Toţi spun că aşa atenţi ca la NESTworking nu au mai fost - şi şi că nimeni din jurul lor nu e aşa atent la ei cum sunt eu :) Atenţia e forma fundamentală de apreciere a celuilalt, de încredere în potenţialul lui, de admiraţie a identităţii lui anume.
Sunt numai 9 locuri în atelier, tocmai pentru a re-învăţa atenţia la noi înşine şi la ceilalţi.
Înscrierile la ultimele 2 ateliere pe anul ăsta sunt deschise aici: atelier de coaching în comunicare.

*Leadership Summer Academy - 6 săptămâni de învăţare şi practică - organizat de Teach for Romania. NESTwotking a fost apreciat drept cel mai bun program din 17 traininguri, iar eu cel mai bun facilitator din cei 50 participanţi, toţi foarte cunoscuţi în piaţa de profil. 

5 oct. 2015

De ''Ziua educaţiei''

Aflu că azi se celebrează educaţia.
Am să celebrez aci educaţia mea :)
Începută minunat de străbunicul meu, întemeietor de şcoală pe la 1900. Iată ce mi-a scris când nu ştiam să citesc - dar ştia el că are rost să fie scris. (Acele multe iniţiale de început sunt ale tatei, bunicului şi străbunicului pe line paternă; el semnează: ''străbunic învăţător pensionar''):


Educaţia mea a continuat cu bunicii mei: când aveam doi ani, strângeau masa în fiecare seara, şi mă urcau acolo, bunicul îmi cânta, bunica ţinea ritmul bătând din palme şi eu dansam! :) Aplauzele lor aveau să apară în capul ''listei de succese'' pe care ni s-a cerut s-o facem la o supervizare în coaching.

Mama a avut şi ea o contribuţie timpurie prin faptul că totul era frumos în jur, toate materialele pe care le alegea erau minunate - la croitoreasă se cam strica armonia: forma dorită de mama nu era şi forma dorită de mine. Mai târziu aveam să înţeleg, la Analiză tranzacţională, cum e cu Părintele normativ şi cu Eul 1 judecătorul, la Inner Game. Noroc cu echilibrul pe care l-a menţinut bunica, un Parinte grijuliu pozitiv ca la carte. Ar fi de observat că amândouă au fost învăţătoare: una interbelică, alta în comunism.

Mult contribuie prietenii mei. Am avut - şi am - şansa de a întâlni oameni minunaţi!
Educaţia mea continuă - progresează! - prin fiica mea, cu extraordinarul ei ''script'' de viaţă: să fim mândri de noi, să fim buni la ceea ce ne face fericiţi.


O direcţie e dată de două puncte. Direcţia educaţiei mele e dată de aceste două fraze mici, dar zâmbite şi energice, fiecare: ''Când te văd, îmi vine să mai trăiesc!'', maica Lisandra, la 80 de ani, şi ''Mami, ce bine îmi pare că tu eşti mama mea!'', Domniţa Simina Diaconu, la cinci ani. La asta aş adăuga vorba altui copil despre cum se simţea el în vizită la noi: ''Eram uimit!''
Păi, când ai de ţinut oameni pe lume şi ai de crescut oameni pe care i-ai adus pe lume, şi să-i mai şi uimeşti, te cam îndrepţi! Te îndrepţi spre a fi om de bizuială, şi bucuros. Şi fericit!

În fond, cel mai important în educaţie este să fii învăţat că merită să te laşi împins de fericire. Pentru că ea împinge!

”En sa qualité de but, de principe moteur de l’action, le bonheur ne quitte jamais l’esprit de l’homme. Projet ou état de fait, il reste toujours ancré dans son âme pour le pousser à accomplir sa nature par l’atteinte de la sérénité, de se rapprocher du divin.”
Simina Diaconu, aici http://ciorna.wordpress.com/sciences-po/le-bonheur-chez-aristote

.....
În Romania se vorbeşte zilnic despre educaţie şi despre ''îndreptarea ei''. Dar se face puţin. Sunt discuţii în comitete, comisii şi consilii (!): cum face ea (sic) să fie de proastă calitate, respectiv cum credem noi să o facem de bună calitate. Chestia e că ea continuă să facă - prost, iar cei ce cred una-alata continuă să vorbească - fără efect, sau doar cu efect personal: lupul e deseori pus stăpân la oi, că, de!,circulă totuşi mulţi bani în zona asta...




1 oct. 2015

(Re)Search: ''fulfill your potential'' Results: 0 (sic!)


When it comes to high extend used formulas, with ''loaded'' words, it is always fruitful to relate to ancient texts - it is right there where the words were used much closer to their meaning. (Is it a post bout coaching?! Yes, it is.) This kind of clarifying approach is always a step forward to enlarge our frame of reference, i.e. our awareness of reality and options, our righteous chance of a proper choice, to empower us to have a stronger will, and a more workable action plans, and the desired results. To enlarge our world, if we follow Wittgenstein with his famous statement:
Well, there is plenty small talk - and ''big'' talk even more! - about ''potential'', i.e. to fulfill your potential: it returns about  6,670,000 results!
It is intriguing to see that this specific word is not used in the Holy Bible - not even once*.
But fulfill is quite often - 54 times, as in this search.

fulfill a/the vow - is the most frequent
fulfill the word - with quite similar: fulfill what was said,  fulfill this passage of Scripture, fulfill what was spoken, fulfill what is written in their Law
fulfill your duty
fulfill my request
fulfill my purpose
fulfill all righteousness
fulfill his promise
I will fulfill through you the promise
Does he promise and not fulfill
fulfill the requirements of the law written in the book
fulfill what the Lord had said through the prophet
I have not come to abolish them but to fulfill them (Law and Prophets)
for it is God who works in you to will and to act in order to fulfill his good purpose.
and
I will fulfill whatever I say
:)

Well, as Einstein stated ''God didn't plays dice with the universe'', what could we learn from this very perspective the search results is displaying in front? It is a free learning, of course.

I would fully follow ''I will fulfill whatever I say'', and I would highlight that fulfilling potential is a mater of inner communication in the context of a wholeness communication! Because it is quite a nonsense to fulfill what is in you for good - you were born ''filled'' with potential -, the challenge is indeed to fulfill what ever you say - to you, or to others - about what you can: dreams or deeds .

We can find on the Internet these words attributed to Goethe

And indeed, is the great Goethe's wit to emphasize the importance of ''the action of beginning'', but he did it more precisely and even very.. workable. The quote above is falsely attributed to him, but it has seized the spirit of the authentic writing. Here we are the passage from his Faust:

This altercation's gone on long enough,
it's time I saw some action too!
While you are polishing fine phrases
something useful could be going on.
What's the point of harping on the proper mood?
It never comes to him who shilly-shallies.
Since you pretend to be a poet,
make poetry obey your will.
You know that what we need
is a strong drink to gulp down fast,
so set to work and brew it!
What's left undone today, is still not done tomorrow;
to every day there is a use and purpose;
let Resoluteness promptly seize
the forelock of the Possible,
and then, reluctant to let go again,
she's forced to carry on and be productive.**


It is this particular movement to ''forelock the Possible'' - read ''potential'' - when each of us needs a coach - it could be about the innate coach (worlds' greatest creators have it at full extent), or the outer coach. We need a partner of conversation, because it is about saying - about inner dialog.

Once we get started, well, we will noticed ''signs'' that the Universe knows it! It is another beautiful observation of Goethe:''our moral endeavours are met, so to speak, by a moral order in the universe, which comes to the aid of individual effort.''***

So, lets keep in mind a paraphrase of one of his lines - for anyone's use:
Since you pretend to be whatever you say, make that ''whatever'' obey your will.
''Pretending'' is saying - so, here we are back to our ''research'': fulfilling your potential is fulfilling your sayings.That's why inner and outer communication is of the outmost importance, as well as being in control.- owning your life, personal and professional. 

And let us do apply in force this sharp and empowering ''action plan'':
let Resoluteness promptly seize
the forelock of the Possible,
and then, reluctant to let go again,
she's forced to carry on and be productive.

As I use to say**** (sic!) in my nestworking programs: ''if something you wish is maybe,  it says it may be inviting you to try it out.''*****

And count on the paradoxical insight I would dare to formulate:
''When a man aspires, the universe transpires''
:)


(c) MB


.......................
*Lets notice though that ''potential'' first known use is from14th century (Merriam Webster); but ''possibility'' also returns zero results.
** From here:  http://www.goethesociety.org/pages/quotescom.html
*** This beautiful statement is much more known as a Coelho ''formula'' (yes, I think Coelho is a poor writer and a fake thinker) '''And, when you want something, all the universe conspires in helping you to achieve it.'
**** I use to say and.. ''I fulfill what I say'', of course
***** In Romanian, the specific words are more insightful - something like ''being probable is being able to try it'': tot ce e posibil e probabil - poate fi probat.