The show was aired after the beginning of the economical-financial crisis. Before that, Richard Quest was the producer of „business traveler”. This show is still on, but, more than meeting other people, now comes the time when you need to meet yourself.
”Our minds are no less inventive (…) Our capacity remains undiminished.” These are the words of Barack Obama towards the American people. What do these words say?
You are the answer.
You have the capacity to do what must be done.
You are successful.
IT TAKES QUESTIONS TO RECEIVE ANSWERS. TO ACT. TO GAIN SUCCESS.
It takes someone who:
1. would create the feeling of pressing need in achieving the set goal
2. would validate your confusion and dilemma and
would accompany you in search for a solution
3. would facilitate the optimal vision revelation and the fact that you can accomplish it
4. would help you clarify and explore different options in order to achieve the desired result
5. would consolidate your energy to decide what to do and your power to do it
6. would assist you in obtaining results in a short time, as small as they are
7. would help you in analyzing consequences and feedback and in correcting
8. would facilitate the internalization of this other successful pattern *
This facilitator of your meeting with yourself is the coach.
TO HAVE A COACH IS TO HAVE ACCESS TO WORTH. YOUR WORTH.
(The rest is already taken care of by Forbes.)
Magda Bunea, coach
Why me? There’s a first question. Quest means business.
I am ready to answer: +40 724 771 833
----------------------------------------------------------
* familiar excerpt, isn’t it?
John Kotter – ”Eight Change Phases Model”:
1. Establish a sense of urgency
2. Create a coalition
3. Develop a clear vision
4. Share the vision
5. Empower people to clear obstacles
6. Secure short-term wins
7. Consolidate and keep moving
8. Anchor the change
17 aug. 2009
29 iul. 2009
In contra deformarii profesiei de coach
- deformarea intrebarii:
PE CARE O ADRESEZI CLIENTULUI,
NU TREBUIE SA PUI ACEA INTREBARE!
- deformarea evaluarii:
everything as good or bad in 0.25 seconds.
That’s fast!
DACA CREZI CA PERSOANA DIN FATA TA
NU E OK (in sensul analizei tranzactionale)
NU TREBUIE SA II FII COACH!
To be continued!
:-)
28 iul. 2009
l'esprit de géométrie et l esprit de finesse
Draga J, de la surâs! (ca sa vezi ce se leaga ele lucrurile :))
Iti multumesc pentru ca ai fost ocazia textului urmator,
pe care tocmai ti l-am trimis.
L-am recitit si mi se pare haios-paidetic! (a nu se citi patetic :))
alta carte - paideuma de leo frobenius!! :)
te anunt ca il pun pe bloguletzu a meu
si il mai trimit acelor cativa oameni care ar putea fi ruda cu tine!
am venit azi de la tara,
am facut tot felu de chestii..naturale!
am tuns iarba si gardu viu - care e luuung :)
si am pus de diverse viziuni cu imbunatatit cazarea
ca sa poata sta persoane minunate ca dumneata pe pajiste!
(pajistea e deocamdata un loc de pe care s-a recoltat grau :))
si am mutat si niste carti de colo-colo
si printre ele erau tot felu de bunatati
antimetafizica lu nichita, llosa/razboiul sfarsitului lumii si multe-multe
dar disputa noam chomsky-jean piaget despre limbaj, cumparata
si doar rasfoita acum 10-15 ani...
m-a lasat nostalgica:
Doamne, as pune de o carte daca as insira titluri si autori de citit!
apoi am decis ca e musai sa fac si io un ”open” :))
adEk o camera mare cu toate cele cateva 2-3 mii de carti
sa citeasca lumea pe iarba ca pe (!) hyde park!
hm. apoi mi-am dat seama ca a cam (s)cazut stacheta
cu ”raftul Magdei” din ultimii ani -
tot scheme si mecaniMIcisme :)
- Ah, domnule Pascal! Unde ziceati ca e spiritul de finetze?!
- Magda, mais c est simple comme un sourire, voyons!
Différence entre l'esprit de géométrie et l esprit de finesse -
En l'un, les principes sont palpables, mais éloignés de l'usage commun ;
de sorte qu'on a peine à tourner la tête de ce côté-là, manque d'habitude :
mais, pour peu qu'on l'y tourne, on voit les principes à plein ;
et il faudrait avoir tout à fait l'esprit faux
pour mal raisonner sur des principes si gros
qu'il est presque impossible qu'ils échappent.
Mais, dans l esprit de finesse les principes
sont dans l'usage commun et devant les yeux de tout le monde.
On n'a que faire de tourner la tête ni de se faire violence ;
il n'est question que d'avoir bonne vue,
mais il faut l'avoir bonne ;
car les principes sont si déliés et en si grand nombre,
qu'il est presque impossible qu'il n'en échappe.
Or, l'omission d'un principe mène à l'erreur ;
ainsi il faut avoir la vue bien nette pour voir tous les principes,
et ensuite l'esprit juste
pour ne pas raisonner faussement sur des principes connus.
Sourieront, donChe!
:)
m
Iti multumesc pentru ca ai fost ocazia textului urmator,
pe care tocmai ti l-am trimis.
L-am recitit si mi se pare haios-paidetic! (a nu se citi patetic :))
alta carte - paideuma de leo frobenius!! :)
te anunt ca il pun pe bloguletzu a meu
si il mai trimit acelor cativa oameni care ar putea fi ruda cu tine!
am venit azi de la tara,
am facut tot felu de chestii..naturale!
am tuns iarba si gardu viu - care e luuung :)
si am pus de diverse viziuni cu imbunatatit cazarea
ca sa poata sta persoane minunate ca dumneata pe pajiste!
(pajistea e deocamdata un loc de pe care s-a recoltat grau :))
si am mutat si niste carti de colo-colo
si printre ele erau tot felu de bunatati
antimetafizica lu nichita, llosa/razboiul sfarsitului lumii si multe-multe
dar disputa noam chomsky-jean piaget despre limbaj, cumparata
si doar rasfoita acum 10-15 ani...
m-a lasat nostalgica:
Doamne, as pune de o carte daca as insira titluri si autori de citit!
apoi am decis ca e musai sa fac si io un ”open” :))
adEk o camera mare cu toate cele cateva 2-3 mii de carti
sa citeasca lumea pe iarba ca pe (!) hyde park!
hm. apoi mi-am dat seama ca a cam (s)cazut stacheta
cu ”raftul Magdei” din ultimii ani -
tot scheme si mecaniMIcisme :)
- Ah, domnule Pascal! Unde ziceati ca e spiritul de finetze?!
- Magda, mais c est simple comme un sourire, voyons!
Différence entre l'esprit de géométrie et l esprit de finesse -
En l'un, les principes sont palpables, mais éloignés de l'usage commun ;
de sorte qu'on a peine à tourner la tête de ce côté-là, manque d'habitude :
mais, pour peu qu'on l'y tourne, on voit les principes à plein ;
et il faudrait avoir tout à fait l'esprit faux
pour mal raisonner sur des principes si gros
qu'il est presque impossible qu'ils échappent.
Mais, dans l esprit de finesse les principes
sont dans l'usage commun et devant les yeux de tout le monde.
On n'a que faire de tourner la tête ni de se faire violence ;
il n'est question que d'avoir bonne vue,
mais il faut l'avoir bonne ;
car les principes sont si déliés et en si grand nombre,
qu'il est presque impossible qu'il n'en échappe.
Or, l'omission d'un principe mène à l'erreur ;
ainsi il faut avoir la vue bien nette pour voir tous les principes,
et ensuite l'esprit juste
pour ne pas raisonner faussement sur des principes connus.
Sourieront, donChe!
:)
m
19 iul. 2009
get my feet back on the ground
E cantecul pe care mi l-am amintit după seminarul cu Robert Dilts
COACHING AT IDENTITY LEVEL.
Până la urmă, tot ceea ce dorim este să fim prezenţi.
Sentimentul de neputinţă şi de groază în faţa morţii e tocmai datorat faptului că celălalt nu mai e prezent – nu mai poate să fie prezent.
Cântecul zice mai departe:
Think at me and I ll be there
Cât de des nu ne gândim la noi şi nu suntem acolo unde suntem.
Dilts: ”Coaching means grounding.”
Interesant că fonetica acelui vers poate să te facă să înţelegi şi
Get your feedback on the ground.
La seminarul lui Dilts am primit feedback despre ce înseamnă să fii prezent.
Desigur, există şi o interpretare mai românească – picior în fund,
deci un pas înainte!
Şi este pentru prima dată când îmi dau seama că e ceva total nepotrivit să zici asta.
Pentru că înseamnă că toţi paşii tăi înainte depind de şuturile pe care le primeşti.
Proiectul tău de viaţă e determinat de felul cum eşti proiectat - de altul!
Am făcut un exerciţiu: cum să nu te mişte nicio împingere, cum să stai mereu în locul tău.
Pentru că locul tău nu e la întâmplare, locul tău e o cale - cum spune Dilts -, prin care se exprimă o misiune.
A fi prezent înseamnă să nu te învârţi în hărţi. Înseamnă să vezi teritoriul pe care eşti. Teritoriul tău.
Să înţelegem cât de mult ne e dor de noi înşine şi cum putem să ne aducem aminte de asta.
Şi am să mă refer la ce a scris Bogdan Petriceicu Haşdeu pe cavoul Iuliei, fiica lui de 19 ani: ”Mai şedzi puţin…”
E tot ce poţi să îţi doreşti şi tot ce pot să vă doresc: mai şedeţi puţin cu dumneavoastră.
(versurile îi aparţin lui Jacques Brel)
COACHING AT IDENTITY LEVEL.
Până la urmă, tot ceea ce dorim este să fim prezenţi.
Sentimentul de neputinţă şi de groază în faţa morţii e tocmai datorat faptului că celălalt nu mai e prezent – nu mai poate să fie prezent.
Cântecul zice mai departe:
Think at me and I ll be there
Cât de des nu ne gândim la noi şi nu suntem acolo unde suntem.
Dilts: ”Coaching means grounding.”
Interesant că fonetica acelui vers poate să te facă să înţelegi şi
Get your feedback on the ground.
La seminarul lui Dilts am primit feedback despre ce înseamnă să fii prezent.
Desigur, există şi o interpretare mai românească – picior în fund,
deci un pas înainte!
Şi este pentru prima dată când îmi dau seama că e ceva total nepotrivit să zici asta.
Pentru că înseamnă că toţi paşii tăi înainte depind de şuturile pe care le primeşti.
Proiectul tău de viaţă e determinat de felul cum eşti proiectat - de altul!
Am făcut un exerciţiu: cum să nu te mişte nicio împingere, cum să stai mereu în locul tău.
Pentru că locul tău nu e la întâmplare, locul tău e o cale - cum spune Dilts -, prin care se exprimă o misiune.
A fi prezent înseamnă să nu te învârţi în hărţi. Înseamnă să vezi teritoriul pe care eşti. Teritoriul tău.
Să înţelegem cât de mult ne e dor de noi înşine şi cum putem să ne aducem aminte de asta.
Şi am să mă refer la ce a scris Bogdan Petriceicu Haşdeu pe cavoul Iuliei, fiica lui de 19 ani: ”Mai şedzi puţin…”
E tot ce poţi să îţi doreşti şi tot ce pot să vă doresc: mai şedeţi puţin cu dumneavoastră.
(versurile îi aparţin lui Jacques Brel)
27 iun. 2009
Tzuca
Acum un an a murit Țuca, pechineza noastră.
Cu ochii deschişi – e cartea în timpul căreia a murit Ţuca…e aşa cum a murit Ţuca…
Yourcenar zice: Moartea nu te scoate în afara Universului.
Acum. Aud exact cum rasuna usor infundat, in doi timpi, podeaua cand sare de pe fotoliu sa vină inaintea mea. Aud exact. Imi amintesc cum venea pe hol, sa vada ce fac in bucatarie, si cum se aseza incetisor pe codita, sfios, asteptand ce parere am. De regula o rugam sa nu stea pe ciment si sa vina pe covorasul alb, special cumparat, sa aiba ea unde sa stea pe hol. Se muta acolo, pas mic dupa pas mic, cu o sovaiala delicata, sa nu greseasca locul pe care i-l indicam cu mana.Apoi, dupa cateva momente, relaxata ca acolo e, se aseza pe labutele din fata, rasucind capsorul de mai multe ori, pana cand gasea pozitia pe care o dorea. Apoi ofta a usurare.
Imi amintesc cum mi-a dat-o la telefon Bogdan, in septembrie anul trecut, cand eram la Viena, pentru ca ea era ingrijorata.
Îmi amintesc cum am gasit-o stând lângă uşă, acum patru săptămâni, şi am împins-o când am intrat, neştiind că e acolo, cum am mangâiat-o şi am întrebat-o ce e cu ea acolo, şi am îndemnat-o să meargă în cameră, şi ea s-a dus, încetişor, cu mersul ei săltat din ultima vreme, pentru că nu se sprijinea decât în lăbuţa stângă, şi trebuia să facă un salt mic cu ajutorul lăbuţelor din spate pentru a înainte. Ştiu că i-am lăsat un bilet Siminei pe uşă, să aibă grijă cum intră în casă.
Imi amintesc cum se auzea un chiorait mic dinspre burtica ei, ca zgomotul pe care il face un papuc de plastic daca prinzi aer intre talpa si el, cand refuzase să manânce ceva o zi intreaga.
Imi amintesc ca am pus niste picaturi cu ulei aromat si am uitat ca lumanarea aia va evapora repede continutul, si incepuse sa sfaraie si sa fie fum, si Tuca coborase din patutul ei si mersese langa usa de la balcon, unde era aer. Asta se intampla acum cinci saptamani doar. Vreau sa se mai reruleze o data!
Imi amintesc cum stateam cateodata in camera Siminei, la televizor, si dupa ceva timp auzeam acel pam-pa al sariturii ei de pe fotoliu, cum aparea in cadrul usii, privind cercetator camera, fara sa ma vada din prima, si abia dupa ce vorbeam inainta intrebator spre prag. Ii spuneam sa stea pe covoras, pe hol, si se aseza cuminte, tragand cu ochiul la mine. Daca vedea ca e program lung, se ridica si o auzeam sarind inapoi pe fotoliu
Fotoliul. La un moment dat, acum cateva luni, a fost clar ca nu mai poate sari inapoi. I-am luat un scaun jos din pai, cu o perna deasupra. Mult timp se ducea tot la fotoliu, punea labutele sus si hmhîia ca vrea sa o pun acolo.
Imi amintesc cum venea tacticos, dar cu pasi hotarati, sa miroasa pungile de la supermarket. Pufăia în dreptul fiecăreia, întârziind în dreptul celei care mirosea a cărniţă. Apoi se aşeza demn, privindu-mă cu încredere în ochi. Vorbeam cu ea pe tema bunătăţilor şi poftei şi, în momentul în care deschideam pachetul cu pricina, se ridica şi făcea câteva cercuri în jurul dânsei. Când era mai tânără, erau şi ţopăieli micuţe şi un lătrat nerăbdător şi alintat. Cercurile s-au împuţinat si erau din ce în ce mai lente, dar până şi cu micul bandaj, cu doua săptămâni înainte de 27 iunie, a făcut acest gest de înţelegere şi recunoaştere între noi.
Ziua de 27 iunie, da, vineri, pentru mine şi Tuca avea să fie numai dimineaţa acelei zile. Am mangâiat-o uşor şi i-am spus că totuşi trebuie să manance ceva. Cred că am pus-o putin pe ziar, crezând că vrea să facă pipi, apoi am luat-o în braţe. Am ţinut-o în poală cât am băut cafeaua în bucătărie. Era mică şi speriată, cu capul băţâind din când în când. Am stat întinsă în pat, cu ea pe piept, mângâind-o încetişor, leganându-mă of Ţucuţa mea, draga mea. Ştiu că am ridicat-o mai sus pe umăr, să îşi sprijine capul de obrazul meu, şi am plâns încetişor, şi ea se uita la mine, cu capul puţin ridicat, şi privea parcă încurcată.
Imi amintesc ca m-am ridicat sa mergem sa ne cantarim - o data cu ea in brate, o data singura, si diferenta era doar de trei kg si opt sute de grame, adica slabise mai mult de o jumatate de kg. Am lasat-o pe pat şi am zis lasa ca reparam, si i-am facut ceai de fructe şi am fiert niste orez. Am amestecat cu niste bobite inmuiate si i-am dat putin ceai, apoi, cateva boabe de orez. Am asezat-o pe pat, intre pernele gri, sa nu ii vina sa vomite. Pernele le-am găsit în aceeaşi poziţie duminica seara, cand am venit după ce o ingropasem. Si nu m-am putut opri sa plang, sa le mangai si sa le miros.
Yourcenar zice: să fii pe de-a întregul al altora. Să te muţi TOT.
Acum. Aud exact cum se şterge la ochi cu lăbuţele, cum scoate mici sunete cu h scărpinându-se, cum se foieşte pe pernuţa ei când sună ceasul, aşteptând să mă ridic şi să vorbesc cu ea. Ştiu cât mă mai lasă până când o să ofteze cu mare năduf, semn că am depăşit îngăduinţa dumneaei.
:) E bine.
Cu ochii deschişi – e cartea în timpul căreia a murit Ţuca…e aşa cum a murit Ţuca…
Yourcenar zice: Moartea nu te scoate în afara Universului.
Acum. Aud exact cum rasuna usor infundat, in doi timpi, podeaua cand sare de pe fotoliu sa vină inaintea mea. Aud exact. Imi amintesc cum venea pe hol, sa vada ce fac in bucatarie, si cum se aseza incetisor pe codita, sfios, asteptand ce parere am. De regula o rugam sa nu stea pe ciment si sa vina pe covorasul alb, special cumparat, sa aiba ea unde sa stea pe hol. Se muta acolo, pas mic dupa pas mic, cu o sovaiala delicata, sa nu greseasca locul pe care i-l indicam cu mana.Apoi, dupa cateva momente, relaxata ca acolo e, se aseza pe labutele din fata, rasucind capsorul de mai multe ori, pana cand gasea pozitia pe care o dorea. Apoi ofta a usurare.
Imi amintesc cum mi-a dat-o la telefon Bogdan, in septembrie anul trecut, cand eram la Viena, pentru ca ea era ingrijorata.
Îmi amintesc cum am gasit-o stând lângă uşă, acum patru săptămâni, şi am împins-o când am intrat, neştiind că e acolo, cum am mangâiat-o şi am întrebat-o ce e cu ea acolo, şi am îndemnat-o să meargă în cameră, şi ea s-a dus, încetişor, cu mersul ei săltat din ultima vreme, pentru că nu se sprijinea decât în lăbuţa stângă, şi trebuia să facă un salt mic cu ajutorul lăbuţelor din spate pentru a înainte. Ştiu că i-am lăsat un bilet Siminei pe uşă, să aibă grijă cum intră în casă.
Imi amintesc cum se auzea un chiorait mic dinspre burtica ei, ca zgomotul pe care il face un papuc de plastic daca prinzi aer intre talpa si el, cand refuzase să manânce ceva o zi intreaga.
Imi amintesc ca am pus niste picaturi cu ulei aromat si am uitat ca lumanarea aia va evapora repede continutul, si incepuse sa sfaraie si sa fie fum, si Tuca coborase din patutul ei si mersese langa usa de la balcon, unde era aer. Asta se intampla acum cinci saptamani doar. Vreau sa se mai reruleze o data!
Imi amintesc cum stateam cateodata in camera Siminei, la televizor, si dupa ceva timp auzeam acel pam-pa al sariturii ei de pe fotoliu, cum aparea in cadrul usii, privind cercetator camera, fara sa ma vada din prima, si abia dupa ce vorbeam inainta intrebator spre prag. Ii spuneam sa stea pe covoras, pe hol, si se aseza cuminte, tragand cu ochiul la mine. Daca vedea ca e program lung, se ridica si o auzeam sarind inapoi pe fotoliu
Fotoliul. La un moment dat, acum cateva luni, a fost clar ca nu mai poate sari inapoi. I-am luat un scaun jos din pai, cu o perna deasupra. Mult timp se ducea tot la fotoliu, punea labutele sus si hmhîia ca vrea sa o pun acolo.
Imi amintesc cum venea tacticos, dar cu pasi hotarati, sa miroasa pungile de la supermarket. Pufăia în dreptul fiecăreia, întârziind în dreptul celei care mirosea a cărniţă. Apoi se aşeza demn, privindu-mă cu încredere în ochi. Vorbeam cu ea pe tema bunătăţilor şi poftei şi, în momentul în care deschideam pachetul cu pricina, se ridica şi făcea câteva cercuri în jurul dânsei. Când era mai tânără, erau şi ţopăieli micuţe şi un lătrat nerăbdător şi alintat. Cercurile s-au împuţinat si erau din ce în ce mai lente, dar până şi cu micul bandaj, cu doua săptămâni înainte de 27 iunie, a făcut acest gest de înţelegere şi recunoaştere între noi.
Ziua de 27 iunie, da, vineri, pentru mine şi Tuca avea să fie numai dimineaţa acelei zile. Am mangâiat-o uşor şi i-am spus că totuşi trebuie să manance ceva. Cred că am pus-o putin pe ziar, crezând că vrea să facă pipi, apoi am luat-o în braţe. Am ţinut-o în poală cât am băut cafeaua în bucătărie. Era mică şi speriată, cu capul băţâind din când în când. Am stat întinsă în pat, cu ea pe piept, mângâind-o încetişor, leganându-mă of Ţucuţa mea, draga mea. Ştiu că am ridicat-o mai sus pe umăr, să îşi sprijine capul de obrazul meu, şi am plâns încetişor, şi ea se uita la mine, cu capul puţin ridicat, şi privea parcă încurcată.
Imi amintesc ca m-am ridicat sa mergem sa ne cantarim - o data cu ea in brate, o data singura, si diferenta era doar de trei kg si opt sute de grame, adica slabise mai mult de o jumatate de kg. Am lasat-o pe pat şi am zis lasa ca reparam, si i-am facut ceai de fructe şi am fiert niste orez. Am amestecat cu niste bobite inmuiate si i-am dat putin ceai, apoi, cateva boabe de orez. Am asezat-o pe pat, intre pernele gri, sa nu ii vina sa vomite. Pernele le-am găsit în aceeaşi poziţie duminica seara, cand am venit după ce o ingropasem. Si nu m-am putut opri sa plang, sa le mangai si sa le miros.
Yourcenar zice: să fii pe de-a întregul al altora. Să te muţi TOT.
Acum. Aud exact cum se şterge la ochi cu lăbuţele, cum scoate mici sunete cu h scărpinându-se, cum se foieşte pe pernuţa ei când sună ceasul, aşteptând să mă ridic şi să vorbesc cu ea. Ştiu cât mă mai lasă până când o să ofteze cu mare năduf, semn că am depăşit îngăduinţa dumneaei.
:) E bine.
25 iun. 2009
Super Vision
In coaching, supervizarea - ca proces de invatare - nu e centrata pe client decat in masura in care acesta e.. folositor ca antrenare a coachului supervizat;
daca alegi sa participi la supervizare, asumi ca ai un contract in acest sens.
Desigur, centrarea pe client exista ca parte autentica a secventei de coaching supervizate.
Alaturi de cealalta parte autentica: realitatea problemei clientului.
Daca autenticitatea lipseste - oricare parte - atunci ce se intampla nu e coaching; si, evident, nici supervizare.
Daca, dupa o astfel de secventa, se doreste incheierea unui contract de coaching - asta e o alta situatie. Clientul alege sa continue sau nu.
Tot clientul poate alege daca data viitoare, in supervizare, revine cu aceeasi situatie, tot ca material didactic :))
Atunci, in supervizare, clientul nu obtine nimic?!
Raspunsul corect e: ”Doar el stie”
Din experienta de client in supervizare marturisesc ce stiu :)
**ca in bancul cu cheia: ”de ce cauti cheia acolo?/pentru ca aici e lumina!”
daca alegi sa participi la supervizare, asumi ca ai un contract in acest sens.
Desigur, centrarea pe client exista ca parte autentica a secventei de coaching supervizate.
Alaturi de cealalta parte autentica: realitatea problemei clientului.
Daca autenticitatea lipseste - oricare parte - atunci ce se intampla nu e coaching; si, evident, nici supervizare.
Daca, dupa o astfel de secventa, se doreste incheierea unui contract de coaching - asta e o alta situatie. Clientul alege sa continue sau nu.
Tot clientul poate alege daca data viitoare, in supervizare, revine cu aceeasi situatie, tot ca material didactic :))
Atunci, in supervizare, clientul nu obtine nimic?!
Raspunsul corect e: ”Doar el stie”
Din experienta de client in supervizare marturisesc ce stiu :)
- Am un coach pe bune.
- Am coaching pe bune de la alti cativa coachi.
- ”Problema Mea” capata dimensiuni.. naturale* :) - e una dintre altele
si, ca urmare, si pozitionarea fata de ea devine mai buna: nu e un capat, e un carrefoursi, cum se stie, acolo poti gasi tot felu de marfuri pentru pasii urmatoarelor zile:) - Intorcandu-se la mine, (mai mult sau mai putin luminata** ca urmare a exercitiului)
devine mai clara responsabilitatea mea fatza de rezolvarea problemei - adica, tocmai rezultatul coachingului bun:
clientul stie singur cum sa rezolve problema!
**ca in bancul cu cheia: ”de ce cauti cheia acolo?/pentru ca aici e lumina!”
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Postări
