29 nov. 2008

O viata frumoasa si utila este aceea in care gandirea si actiunea se sustin neincetat una pe cealalta. - Socrate

26 nov. 2008

it is easy to miss something you are not looking for

24 nov. 2008

Limitele lumii mele sunt limitele limbajului meu. - L. Wittgenstein

The Inner FOR

By coaching there is no transfer of knowledge or content, but there is help to transfer – from one place to another – a person’s points of view, which allows that person to multiply his or her perspective on the problem and its desired resolution. Because, being too close to the problem and even seeing it with the same eye of our mind, what is far appears to be grey and rarely has a form – a background that we usually don’t take into account or that we focus on only when we deliberately explore it. The search for a solution to a problem is the likely moment of such trips, and we often fumble in that grey area like in a place seldom attended. In coaching we call the frame of such closer thoughts of a human being a Frame of Reference, meaning the inner forum.

FORUM, (FOR in Romanian), dictionary: public market in ancient Rome where socio-political, religious and economic life was concentrated and where trials were held; in the collocation FORUM = inner consciousness.

FOR, coaching: Frame of Reference, a private market of the modern man where his personal and professional life is concentrated; the place in which he finds problems and judges solutions; in the collocation ”expand Frame of Reference (FOR)” = coaching.

The expression from the title seemed a little pleonastic, until I saw that drawing made by Brancusi: “relativement, tel que moi”, beautifully translated in English as “my inner self, somehow”. This drawing resemblance with a usually drawing of someone consciousness is obvious - into an expanded reference frame, of course.

Someone’s frame of reference is that thing that carries his life – towards failure or towards success. Coaching is the rethinking and reconfiguring of one life’s “ inner market”.

Obviously, the ”expand frame of reference” type of coaching (broadening the frame of reference) may be referred too as ”lateral coaching”, ”edge coaching” and, why not, ”fence coaching”: the person gets to realize that he sits on the fence of a much smaller territory than the one he actually could rule and manage profitable.

Brancusi said: “It’s not hard to do something; but to get yourself up for it.” Coaching gets you in that state – it’s a shortcut in a world that’s eager to inform, constantly forgetting (and sometimes it’s painful: ”I don’t know what to do!”) to form, to get formed. Coaching transforms this “I don’t know!” from “freeze” to “go”. We have been used to get scared when we found ourselves in the situation to say “I don’t know”. Through coaching I understood how, with the help of a coach, reaching “I don’t know” is the chance to reach a better option for your future, it’s the chance to see the destination more clearly and to better understand destiny.
Often, knowing what to do means you thought of either the worst scenario, or the best. What you think you must do is your reaction to something outside your control - that scenario. Both situations require you as a participant, not an author. With a coach, you have the opportunity to build the best scenario from your point of view and to prepare for action of doing what needs to be done so you get the result you want.

Archimedes said: “Give me a point of support, and I shall move the Earth.” The coach is the support that you need to move the Earth as you wish, in a form that you want, for your own good. Because a master coach never gets tired of telling us that ”coaching is about linguistic”, here is what other interesting frame is opened by the great Greek’s sentence, translated in proper English: “Give me where to stand, and I will move the earth.” Interaction with a coach gives you a place to stand from which you are able to move the Earth where you want it to be.

What’s great is that, after a coaching program that you chose to attend, you get support in yourself (to better stand!), whatever the problem: any and every inner trip ends well because you learned to find any path and you know how to choose the best pattern.

What does a coach do to help you? Most often, he is silent! Silence broadens the frame of reference: it’s like a bigger room, in which all the objects appear to be different and in which even you appear to be different to yourself. You will want to ask questions. He will have the honor to answer with “I don’t know” to any of your questions in order to help you understand you have your own answer. Sometimes, he’ll ask you questions. Almost never: “Why?”, most often: “How?”. Unlike silence - which is a skill, a craft developed through practice, asking questions is something more: it’s an art, it’s a trained gift. Because, besides extending the frame of reference, the question determines someone to search in a specific place, it lights some other small light bulbs in that space in which we look for the key, like in a well-known joke. If it’s good, the question enlightens.

Coaching gave me the opportunity to understand a simple thing: one question has as many answers as how many people respond!
There are several questions to which the answer is the same:
Coaching? Yes (ENTER)

Magda Bunea

(for Business-Edu Magazine, ”Coaching 07”, conference in Bucharest)


About coaching as Chinese painting
Maybe you will overlook the subtitle and you will read – through a more used filter – “Chinese pinching”. That's wonderful! You just learned something else about yourself, you had the opportunity to leave the inner voice to talk, you made one more step towards that Gauguin’s “Where are we going?”, he himself given to the Chinese space, via Tahiti.

About coaching is it often stated that it’s not a theory, but a professional activity, a practice: to be a coach is more like master a craft – is to develop skills (this, to use newer words). Being a coach means to be usable. It means to leave the other person space to project himself. Just like a painter cannot tell you what you should see on his canvas, no coach can tell you what to do with your life. But you need that frame, and that craft master. The coach only helps you to focus on the topic – on what you call “the problem”, he helps you see it in a perspective, he assures the necessary space for your idea about yourself: he proposes you to see the gap as a place, as an opportunity for a better emplacement. (did you misread again, maybe replacement?)

“The real completion seems it's empty, then it's inexhaustible” – Lao Tse. The most important thing that a coach must do is to be silent. It is the way in which the masters of completion and emptiness were preparing themselves to perform. It is said about a great Chinese painter, Gua Xi, that he was holding a certain preparing ceremonial before he began to paint: he washed his hands, as if he would expect a very important guest; afterwards he kept quiet for a long time, to cool his mind and to gather his thoughts - he often spoke of the fear he had: fear of staying in front of the canvas thinking elsewhere. This fear is the one to overcome in coaching too. The way in which you manage not to think at the one in front of you (and even less, his problem!) but to be perceive like being there for him - this non-deed gives the means of quantifying the other one’s deeds.

It is said that, being asked why doesn’t he paint the wonderful dragons’ eyes, too, the painter Sengyou replied: "If I were to give them eyes, the dragons would fly away!". A coach stands in front of you and looks at you. Until you realize that you’re looking at him too. That you have eyes.

 Drawing by Zhang Sengyou

FORUL MEU INTERIOR - cadrul de referinţă în coaching

Prin coaching nu transferi cunoştinţe, conţinuturi, ci ajuţi la transferarea – dintr-un loc în altul - a unor puncte de vedere ale unei persoane, fapt care permite acesteia multiplicarea perspectivei asupra problemei sale şi rezolvarea dorită. Pentru că, prea aproape de problemă fiind, şi deşi vedem cu acelaşi ochi al minţii noastre, ceea ce e departe nu are formă şi e gri – un fundal pe care nu îl băgăm în seamă sau care ne preocupă doar când facem excursii anume spre el. Căutarea unei soluţii pentru o problemă este momentul unei astfel de excursii, şi, de multe ori, bâjbâim în acel spaţiu gri ca într-un loc prea puţin frecventat - de aceea, străin - chiar dacă întrutotul al nostru. Coaching-ul numeşte acest contur de gânduri, mai apropiate, al unui om cadru de referinţă. Mai pe româneşte: forul interior.

FOR, dicţionar: piaţa publică în Roma antică unde era concentrată viaţa social-
politică, religioasă şi economică a oraşului şi unde se judecau
procesele; în sintagma FOR interior = conştiinţa

FOR, coaching: Frame Of Reference, piaţa privată a omului modern unde este
concentrată viaţa sa – personală şi profesională -, locul în care
găseşte probleme şi judecă soluţii;
în sintagma expand FOR = coaching

Expresia din titlu mi-a părut uşor pleonastică, până am dat peste acel desen* al lui Brâncuşi: “relativement, tel que moi”, tradus frumos în româneşte “sinea mea, oarecum”.

Cadrul de referinţă al fiecăruia e cel care îl poartă toată viaţa - înspre eşec, sau înspre succes. Coaching-ul e re-judecare (necritică) şi re-configurare a “pieţei” vieţii tale.
Evident, coachingul tip expand FOR (lărgirea cadrului de referinţă) poate fi numit coaching lateral, edge coaching şi, de ce nu, fence coaching: ajungi să vezi că stai pe gardul unui teritoriu mult mai mic decât cel pe care eşti, în fapt, stăpân, şi pe care poţi să-l administrezi cum alegi că îţi e mai bine.

Brancusi spunea: “Nu e greu sa faci un lucru; e greu sa te pui in starea de a-l face.” Coachingul te pune în starea aceasta – e shortcut, scurtătura într-o lume grabită să informeze, uitând constant – şi, uneori, dureros: spunem ''Nu ştiu ce să mai fac!'' – să formeze; să se formeze.

Coachingul transformă acest ''Nu ştiu!'' din încremenire în proiectare - in ambele inţelesuri: construcţie, plan şi mers, acţiune. Am fost obişnuiţi să ne speriem când suntem în situaţia să spunem nu ştiu. Prin coaching am înţeles cum, cu ajutorul unui coach, a ajunge la ''Nu ştiu!'' e şansa de a ajunge la a încerca altceva decât.. ştii, dar şi momentul în care ai încredere în tine că poţi să faci altceva decât ştiai să faci - poţi o variantă mai bună pentru viitorul tău; e şansa de a vedea mai clar destinaţia şi de a înţelege mai bine destinul - un cuvânt cam umflat de prea multă răsuflare în el.În fine, ce vrei cu adevărat, vorba bună a lui Tim Gallwey.

Deseori, a şti ce să faci înseamnă că te-ai gândit la cel mai rău scenariu, sau la cel mai bun. Ceea ce crezi că ai de făcut este reacţia la ceva controlat din afara ta - acel scenariu. Ambele situaţii te solicită ca participant, nu ca autor. Cu ajutorul unui coach, ai ocazia să construieşti cel mai bun scenariu din punctul tău de vedere şi să te pregăteşti pentru acţiunea de a face ceea ce trebuie pentru a obţine rezultatul pe care îl doreşti.

Arhimede a spus: “Daţi-mi un punct de sprijin şi răstorn lumea!“ Coachul este punctul de sprijin de care ai nevoie pentru a răsturna lumea ta aşa cum doreşti, în forma pe care o vrei, pentru binele tău. Pentru că gândurile sunt alăturări de cuvinte în controlul nostru - şi orice cuvânt e o posibilitate de a privi lumea -, iată ce alt frame interesant deschide propoziţia în engleză corespunzătoare vorbei citate mai sus: ”Give me where to stand, and I will move the earth”. Interacţiunea cu un coach îţi oferă locul în care să stai pentru a putea să muţi – tu însuţi - lumea ta acolo unde vrei să fie. Ce se întâmplă minunat este că, în urma unui program de coaching la care ai ales să apelezi, ajungi să te sprijini – să stai mai bine - în tine însuţi, oricare ar fi problema: orice excursie interioară se termină bine pentru că ai învăţat să găseşti orice cărare (path) şi ştii cum să alegi cel mai bun traseu-tipar (pattern).

Ce face un coach pentru a te ajuta? Cel mai adesea, tace! Tăcerea lărgeşte cadrul de referinţă: e ca o încăpere mai mare, în care lucrurile se văd altfel şi în care chiar tu însuţi te vezi altfel. Vei avea tendinţa să-i pui întrebări. Va avea onoarea de a-ţi răspunde el ''Nu ştiu'' la orice întrebare a ta prin care soliciţi soluţia lui la problema ta - pentru că un coach autentic chiar nu ştie! Aşa te ajuta să înţelegi că tu ai răspunsul tău. Deseori, el îţi va pune ţie întrebări. Foarte rar: de ce?, cel mai adesea: cum?. Şi tăcerea, şi capacitatea de a pune întrebări sunt deprinderi - meşteşuguri sau, da!, măiestrii - dezvoltate prin exersare: coaching-ul e o meserie.

Coachingul mi-a dat ocazia să înţeleg acest lucru simplu: aceeaşi întrebare are atâtea răspunsuri câte persoane răspund! Sunt şi câteva întrebări la care răspunsul este acelaşi:


* „[Relativement tel, que moi] poate fi considerat un autoportret spiritual al lui Brâncuşi. Acest desen, trasat cu cretă pe un tablou negru, a fost fotografiat de Brâncuşi personal. Clişeul din sticlă se află la MuséeNational d’Art Moderne, la Paris'' V.G. Paleolog - „Brâncuşi-Brâncuşi”, în biblioteca mea :)


Sau despre coaching ca pictura chinezeasca.
Poate veti privi in graba acest subtitlu, si veti citi - printr-un filtru mai mult exersat - picatura chinezeasca. E minunat! Ati mai aflat ceva despre dumneavoastra, ati avut ocazia sa lasati glasul launtric sa vorbeasca, ati mai facut un pas spre acel «Incotro ne ducem?» al lui Gaugain, si el dedat spatiului chinezesc, via Tahiti. Coaching-ul nu este o teorie, ci o activitate profesionala, o practica: a fi coach inseamna mai mult a stapani un mestesug - a dezvolta abilitati, cum am spune cu vorbe mai noi.

A fi coach inseamna a fi utilizabil. Inseamna a lasa spatiu celuilat sa se proiecteze pe sine. Asa cum nici un pictor nu iti spune ce sa vezi pe canavaua desenata de el, asa nici un coach nu iti spune ce sa faci cu viata ta. Dar ai nevoie de acea rama, si de cel care stapaneste mestesugul antrenării.

Coach-ul doar te ajuta sa focalizezi pe subiect - pe ceea ce numesti ''problema''', te ajuta sa o vezi in perspectiva, iti propune spatiul necesar ideii tale despre tine: iti propune sa vezi golul ca un loc, ca prilej de locuire mai buna. (ati citit, din nou altfel, cumva inlocuire?!)

«Adevarata plinatate pare ca e goala; atunci e nesecata» Lao Tzi.
Cel mai important lucru pe care trebuie sa-l faca un coach este sa taca. Este felul in care se pregateau sa performeze maestrii ai plinului si golului. Despre un mare pictor chinez, Gua Xi, se spune ca se pregatea astfel pentru a incepe sa picteze: se spala pe maini, ca si cum ar fi asteptat un oaspete de vaza; dupa aceea pastra tacerea un timp indelungat, sa-si linisteasca mintea si sa-si adune gandurile; deseori pomenea despre teama ce il incerca: teama de a sta in fata lucrarii cu gandul in alta parte. Aceasta teama este cea care trebuie invinsa si in coaching, lipsa ei, felul in care reusesti sa nu te gandesti la cel din fata ta (si, cu atat mai putin, la problema lui!), aceasta nefaptuire da masura faptelor celuilalt.

Se povesteste ca, intrebat fiind de ce nu picteaza si ochii minunatilor sai dragoni, pictorul Sengyou a raspuns: «Daca le-as pune ochii, dragonii si-ar lua zborul!». Un coach sta in fata ta si te priveste. Pana cand iti dai seama ca si tu il privesti. Ca tu ai ochi.