A recunoaște că altul e inteligent e un îndemn către el să fie. (verificat :))

Cred că suntem cu toții inteligenți și asta NU ne ferește să greșim din neatenție pricinuită de oboseala sau stres. 

De asemenea, suntem cu toții inteligenți și știm - știm în sinea noastră când folosim o perspectivă excesiva că așa vrem, nu că o credem pe acea perspectivă. Și totuși decupezi, folosind inteligența, doar ce îți folosește să te poziționezi conform unei alegeri personale - și alegerea aceea făcută tot în cadrul* inteligenței.

Pe de altă parte, hai sa ne miram împreună cu Goethe de aceasta 'trăsură' omenească:
Toată lumea observă când greșesc, dar nimeni nu observă când mint!

Mirarea e bună! 

Ai ocazia să reflectezi** - de la a reflecta: să vezi in tine ceea ce ți se prezintă din afară. Si să alegi folosind inteligența.

...
*Nu, nu am sa zic 'in cadrul inteligentei de care dispui' pentru că nu cred că ne împărțim in deștepți și prosti - in niciun caz, deci nici în cazul asta, de votanți. Hai să avem voința bună și să observăm și greșelile, și minciunile.
Desigur, exista măsurători, exista tipuri de inteligență. Și există contextul in care manifești inteligența. Contextul face textul adesea. Basca alte alea, caracterul etCo.
A recunoaște că altul e inteligent e un îndemn către el să fie
La fel cum, daca crezi despre unul că e prost, el nu te dezamăgește.

** am cautat /wonder as a reflective endeavour/pe internet un citat pentru ilustrarea valorii faptei (!) de a te mira - am gasit, cum se vede.

Dar, pac!, a aparut si parerea AI:

Yes, wonder is often described as a reflective endeavor. It's a state of awe or amazement, prompting contemplation and a deeper engagement with what is being observed or experienced. This internal reflection is key to the wonder itself, as it allows us to connect with the experience on a more profound level.
Here's a more detailed look at why wonder is considered a reflective endeavor:
Engaging with Curiosity:
Wonder often arises from curiosity, and curiosity naturally leads to reflection. When we wonder about something, we're typically trying to understand it better, which involves thinking critically and exploring different aspects of the subject.

Well, inteligenta mea e validată - dar pare că e mai plastică ;)

Iata ce fain s-a exprimat si despre curiozitate.

Against ”doors that confusingly swings open from time to time”

Iată al 11-lea octombrie în care ne amintim cum a început Nestworking - acest format de cuibărire, ca să zic așa, pentru că, atenție! (o acțiune care ne place), exista si verbul la diateza reflexivă, a se cuibări, dar și verbul la diateza activă, a cuibări. Ei bine, atelierul nostru e și și, dar nimic la diateza pasivă :))

Da, ne amintim acest început - și, da!, oamenii care au fost la atelier raportează niște magii :))

Mă bucur să văd că avem, după peste un deceniu - printre cei câteva sute de zburători in si din cuib - un număr în creștere de mămici și tăici , și avem și colegi de cuib care se ocupă de copii - de la Teach for Romania și Ajungem MARI. 

Așa că imi pare potrivit să las aci o postare potrivită - și care susține ce se spune în articolul citat mai jos:

”The foundation for things like generosity, responsibility, appreciation, warmth, kindness, helpfulness and hard-work ethic all starts during the early years.”

Deci pentru a crește adulți de bizuială! 

În contextul atator citate gen ”push your limits”, dar și al celor de tip ”vulnerability is your power” (la fel de formă fără fond), mi-a plăcut perspectiva asupra a ce înseamnă să pui limite bune:

” If your boundary is like a wall (and not a door that confusingly swings open from time to time) your child will bounce and eventually work to meet his or her need in an alternative way (then the narcissist, manipulative ways - nota mea)
The world is a very chaotic place. Boundaries help your child, not only feel grounded, but thrive. Check yourself and think about what your real boundaries are. Then remember, they’re brick walls, not doors.”

Pe scurt - mno, cam lung
1. Limite / ca să înțelegi unde are rost - și succes! - efortul
2. Rutine / predictibilitatea e linistitoare, te fereste de anxietate; in plus, formeaza si intareste increderea copilului ca poate controla ce i se intampla, creste vointa de a face lucruri.
3. Culcatul devreme / acum un an sau doi, un premiu Nobel s-a dat pentru descoperirea care arata ca f i e c a r e celulă are ritm circadian - deci faza cu orele de somn clasice nu e un construct socio-cultural ci o necesitate a derulării vieții.
4. Empatia / aia adevărată! - da, empatia poate fi fake, mai ales când e doar din cuvinte ce vin dinspre un poker-face sau dinspre un „mim” - cineva care exagerează nonverbalul.
5. Îmbrățișările / 4 pe zi ca să supraviețuim, 8 - pentru întreținere, 12 pentru CREȘTERE apud Virginia Satir, o celebra discipola a lui Eric Berne
6. Părinți jucăuși, cu simțul umorului / umorul te învață să formezi și să consolidezi reflexul ATENȚIEI, al soluției - mda, a te prinde de poantă înseamnă a te deprinde să găsești soluția
7. Timp petecut în afara casei - în parc, sport, jocuri, teatru.

Mai sunt 6 - mă bizui ca aveti un CQ (coeficient de curiozitate) ridicat!

Restul in articolul bun de aici:

Boundaries, Routines and Early Bedtimes: 13 Habits That Raise Well-Adjusted Kids

Altfel, atenție!
Dacă aveți in preajmă adulți - șefi, colegi, prieteni, părinți (!), copii mari (!), well, chiar „significant others” - care nu respectă limitele (read: care nu vă respectă teritoriul); care sunt impredictibili - construiesc și mențin nesiguranță prin mimică și posturi din care să nu înțelegi ce simte, ce vrea, cine e, sau prin enunturi contradictorii, care se joacă cu mintea voastră; care mimează empatia socială (cale sigură de a îi manipula pe ceilalți si de a fi „un simpatic”, „o minunata”), fiind, în fapt decuplați de la empatia autentică care înseamnă respect pentru cum simte si ce nevoi are celalalt (de exemplu, să plece la timp de la job, sau să se culce mai devreme, pentru că are alt program de muncă decât celalalt!) - dacă observați chestii din astea aveți de-a face cu un copil prost crescut - într-un sens mult mai profund decât uzul expresiei, și mai rău-făcător celor din jur.

E drept că adultul prost crescut nu are nicio vină în modul în care și-a trăit copilăria. Cel mai adesea, putem observa că au fost situații și fapte care l-au decuplat de la atenție, empatie și respect - care l-au obisnuit să supravietuiasca intr-un AER viciat. Din păcate, adesea, el însuși ajunge să strice aerul din jur pentru că, în loc să se raporteze la chestiile din copilărie ca la niște cauze, se raportează la ele ca la motive valabile să persiste în consecințe - să fie, el însuși, abuzator. 

Ce-i de făcut? 

Păi, cam terapie. Se poate? Păi terapia se poate cam numai dacă persoana doreste asta.
Ce să facă celălalt? Păi, să se obișnuiască cu jocuri psihologice de tip Victima/Persecutor/Salvator și să trăiască viața pentru care îl crește (sic!) adultul prost crescut, sau - ce zicem mereu prin cuib - să facă CE VREA CU ADEVĂRAT CU VIAȚA LUI. Caz în care obiceiul de re-view al unei copilării bine crescătoare e de mare ajutor.
Hai să fim copii liberi pozitiv (sic!)
Că tot vin moșii de iarnă

...

Postarea de pe grupul Nestworking - in the mood for grow 
Din 2018. Valabila si acum. Si mereu, că, vorba aia: oameni suntem.

Climat de creștere

Mi-a plăcut mult acest articol al domnului Andrei Pleșu în numarul dublu 13-14 România literară, dedicat lui Nicolae Manolescu.
Pentru că e vorba de un climat de c o m u n i c a r e pun poza si aici.
Poate fi o inspirație pentru fiecare dintre noi!

Ce sî urmărim în cadrul unui climat de comunicare pentru a fi siguri că e un climat de creștere?

Pe scurt: o dozare bună între tensiune și odihnă, absența crispării, un sentiment al libertății de mișcare și de opinie, calm, amenitate, egalitate a umorii - ordine nutritivă.

Hai că nu degeaba a citit nestworkerița noastră zeci de ani România literară - pare că in NESTworking*In the mood for grow avem climat din asta
Bașca ”o colocvialitate tinerească, ceva firesc, prietenos și destins”.

Cum stăm cu „nișa senzorială securizantă și fortifiantă”? Dar cu „forța afectivă?”

Boris Cyrulnik - unul din cei câțiva vorbitori la care avem acces online care știu ce vorbesc.

Am ascultat multe conferințe, uneori mi-am luat notițe - ce a zis și ce gând mi-a ocazionat mie ce a zis domnia-sa. De data asta, având în vedere discuțiile multe privind educația, am decis chiar să traduc mai mult din ce spune despre dezvoltarea copilului și influența mediului familial, dar și socio-economic - era să zic „creșterea”, dar el vorbește și despre „descreșterea” copilului.

Termenul „nișa senzorială securizantă și fortifiantă” mi se pare extrem de util - de fapt, chiar „outil”, o perspectivă operațională, care, deci, poate fi folosită ca unealtă în a făptui. 

Să înțelegem mai bine bebelușul
Boris Cyrulnik

Mieux comprendre le bebe

”Printre sursele majore de stres pentru mamă și copil este izolarea*, propria istorie de viață (factorul personal), apoi este factorul familial: violența conjugală (chiar dacă nu e atins fizic, copilul resimte o emoție atât de puternică încât îi e afectată funcționarea creierului), factorul social: precaritatea vieții – preocuparile „Ce mâncăm? Unde dormim?” Toate aceste trei perspective fac ca bebelușul să nu poată beneficia din partea mamei de nișa senzorială securizantă și fortifiantă.

Se poate întâmpla ca mama să fie implicată în îngrijirea unui alt adult din familie bolnav, de exemplu îngrijirea propriei mame bolnave de Alzheimer, astfel, pe de o parte, e ocupată cu o activitate obositoare si recompensatoare/gratifiant (a copilului), iar pe de altă parte, cu o activitate obositoare și lipsită de speranță (a mamei). Astfel mama este fizic indisponibilă – nu răspunde copilului cu zâmbete, cuvinte, gesturi –ca urmare, bebelușul nu are cum să beneficieze de o nișă securizantă și fortifiantă.”(...)

”Nu mama este responsabilă de această, ci nefericirea mamei e responsabilă de contextul creat, iar nefericirea ei poate să fie cauzată de cele 3 aspecte: personal, familial, social. Precizez acest aspect pentru că decenii la rând s-a spus că e vina mamei, or nu e așa, nu mama trebuie să fie acuzată cum pare că reiese din teoriile atașamentului. (...) Mediul în care se dezvoltă copilul conține istoriile personale ale celor din jur, istoria cuplului parental, istorii ale mediului social. (...) Ca urmare, nu putem judeca situația dezvoltării unui copil în termeni de cauzalitate ci în termeni de relaționare sistemică.”

„Revenind la rezultatele cercetărilor, se constată că dacă în primele luni de viață bebelușul a fost privat de nișa senzorială, deci copilul nu a fost stimulat (zămbet, cuvinte, atingeri) – mama, familia, societatea nu și-au făcut datoria - cortexul prefrontal diminuează, în schimb, amigdala e mărită, astfel că bebelușul experimentează orice informație venită din mediul înconjurător ca pe o agresiune – ca urmare plânge, țipă, e hiperkinetic. Ei devin copii care au probleme de concentrare, nu ascultă ce li se spune, e dificil să fie calmați, învață mai greu să vorbească, nu sunt amuzați de jocul cu cuvinte, sunt mereu hiperactivi, astfel că socializează greu, învață greu astfel că vor forma acel segment al societății care produce dificultăți. ”

„La aceste urmări contribuie și starea mamei în timpul sarcinii – un stres ridicat din când în când e binevenit, pregătește entuziasmul de a avea un copil, dar un stres cronic pe toată perioada gravidității contribuie la efectele descrise mai sus. Ca urmare, trebuie să se dea mai multă atenție supravegherii pe parcursul celor noua luni, să se evite starea de nefericire a mamei cauzate de cei trei factori – persoana, familia, societatea – e necesară o politică educativă în jurul femeii însărcinate.”(...)

„Din studii reiese că dacă un copil a fost privat de nișa senzorială maternă, efectele negative asupra lui pot fi îndepărtate prin intervenția adecvată a mediului în care se dezvoltă mai departe: în cazul copiilor abandonați care sunt plasați într-un mediu care poate constitui un substitut afectiv, chiar numai după câteva zile, se poate constata o modificare favorabilă în arhitectura creierului în zona care arată calitatea somnului.”(...) La fel, după naștere, datorită plasticității creierului, chiar dacă bebelușul e privat de interacțiunea de calitate cu mama, lucrurile pot fi reparate prin schimbarea de comportament al mamei sau prin comportamente potrivite ale familiei – sau prin intervenția socială, plasarea în mediul care să favorizeze buna dezvoltare a copilului mic.

Creierul nostru este sculptat de mediul în care suntem și forța principală care îl sculptează este forța afectivă. Din datele unui studiu (la data respectivă), reiese că două treimi din copiii de 10 luni își încep bine existența, iar o treime nu – ceea ce e enorm. Dar, dacă se intervine asigurând nișa senzorială/forța afectivă, copilul inițial privat de astfel de interacțiuni, începe să aibă o dezvoltare bună. Dacă nu se intervine, acel copil își continuă drumul pornit greșit în viață.

În orice moment, reacționăm la ceea ce e în memorie deja (ajuns acolo prin interacțiunea de până atunci cu mediul) la care se adaugă ceea ce e în mediu în clipa respectivă. Ceea ce e deja în memorie ne dă un stil de a învăța, de a reacționa, când mediul în care suntem se schimbă. De exemplu, în cazul copiilor rău tratați. În trecut, lumea credea că nu există părinți care să își tratează rău copiii, acum s-a ajuns în extrema cealaltă când se crede că toți părinții și-au tratat rău copiii. Ce e de observat e că există copii rău tratați și că cel mai rău-făcător tratament aplicat unui copil este izolarea – pentru că alterează funcționarea cerebrală. Cauzele care pot determina mama/tata/persoana care îl îngrijește să aplice un astfel de tratament copilului vin din cele trei categorii enumerate inainte: personal, violența familială, precaritatea socială – toate determină lipsa de disponibilitate a adultului pentru interacțiune, joc.

Revenind la interacțiunea cu situații noi, ca urmare a celor deja petrecute cu copilul, un copil din trei resimt amărăciune în fața vieții, percep informațiile ca fiind dezagreabile, în timp ce pentru un copil bine pornit în viață, informațiile noi sunt percepute ca invitații la a zâmbi, la a se juca cu lucruri, de a practica noi comportamente, de a participa și iniția jocuri de ficțiune. 

Dar un copil din trei, rău porniți în viață, puși în astfel de interacțiuni, doresc să fie lăsați în pace, sunt suspicioși – ei experimentează orice noutate atribuindu-i o conotație agresivă, pentru că creierul lor a fost format în contextul unei deficiențe a nișei senzoriale de conectare cu mama/tata/persoana. Astfel, copilul se adaptează la răul-tratament la care a fost supus, fizic sau emoțional, așa că evită interacțiunea apărându-se cu mâna sau evitând-o emoțional. E de observat că acest comportament se observă la acești copii la începutul interacțiunii cu o altă familie în care este adus, o familie care îl tratează bine – sau cu un profesionist în educație. Chiar acele semnale nonverbale normale de interzicere a unor lucruri sunt interpretate ca atacuri. A interzice face parte din structurarea afectivă a dezvoltării copilului mic. Ca urmare, există interzicere preverbală: țțț, șșș, toți copiii înțeleg mesajele preverbale de interzicere. Dar copiii lipsiți de mici de nișa senzorială interpretează aceste mesaje preverbale ca pe o agresiune și afirmă că au fost bătuți dacă li s-a spus șșș.

În cazul unui copil care a avut parte de nișa senzorială, la apariția unui străin care îi vorbește, comportamentul e de curiozitate, ascultă ce îi spune și, deși nu vorbește, răspunde cu diverse sunete atunci când adultul termină ce are de spus. Un copil anxios, la apariția unui străin, evită privirea, nu răspunde, dacă merge, se duce într-un colț, stă cu spatele – se pune singur în postura de a îi fi dificil să învețe să vorbească. Pe când celălalt copil se poziționează astfel încât să poată să învețe să vorbească, se joacă cu muzica cuvintelor, se antrenează singuri să vorbească.

Astfel că, la 3 ani, când copiii ajung la grădiniță, copiii care au fost crescuți beneficiind de nișa senzorială și au un model de atașament securizant dispun de câteva sute sau 1000 de cuvinte, adesea mai multe, iar copiii ceilalți dispun de circa 200 de cuvinte, uneori mai puțin. Primii vor constitui elevii care învață bine, cei din urmă vor avea dificultăți în a înțelege ce sunt învățați. 

Dar asta nu înseamnă că e o situație pentru toată viața, acești copii pot să aibă rezultate la fel ca ceilalți dacă mediul în care se dezvoltă nu e rigid, dacă mediul e plastic, un mediu care se adaptează la viteza de dezvoltare diferită a fiecărui copil – dacă cultura familială și socială îi permite să recupereze diferența de start în dezvoltare. 

Minutul 48: descrie cazul copiilor din orfelinatele din România, anii 90, cum retardul în dezvoltare a fost recuperat, chiar mult mai târziu, dacă li s-a asigurat copiilor un mediu care oferă circumstanțe afective și educative adecvate bunei dezvoltări a copilului.

O informație care induce frică modifică comportamentele și circuitele cerebrale – experiment cu șoareci și pisică. Asta înseamnă că atunci când copiii sunt crescuți în condiții adverse, ei învață să sufere. Când sunt crescuți în condiții securizante, suferă și ei, trec prin tot ce oferă viața, dar rezistă mult mai bine.

În concluzie, experimentele arată cum condițiile adverse de creștere a copilului, condiții cel mai adesea insidioase, neevidente, modifică maniera în care copiii noștri învață să resimtă lumea, să trăiască, fie de o manieră amuzantă – voi învăța lucruri, voi înțelege, devin mai puternic -, fie de o manieră ruinătoare, care le face rău – mie mi se întâmplă tot ce e rău, sunt singur, e greu. Iar aceste lucruri sunt învățate încă din perioada preverbală – prin disponibilitatea mare sau mică a acelei nișe senzoriale fortifiante a persoanei care îl crește, mama, tata, alt adult implicat în mediul de dezvoltare a copilului.

Calitatea bună a acestui mediu se observă în felul în care copilul își rezolvă angoasele firești: când mama e plecată, el desenează o inimioară, visând, anticipând că o să i-o dea când se întoarce, sigur fiind de implicarea afectivă a acesteia. Deci plecarea mamei, absența ei e cea care a stimulat copilul, care l-a invitat la creativitate. E vorba de acest echilibru între prezență și absență: dacă e mereu plecată, creierul e stins, dacă e mereu prezentă creierul e amorțit. Este încă un exemplu cum influențează mediul.

Am ales această captură din video care ilustrează, prin experimentul respectiv, absența mamei chiar când e de față. 

Așa că să evităm să umblăm cu poker face în văzul copiilor - acasă sau la școală.

„Trebuie să raționăm în termeni sistemici pentru a modifica, a stimula și a securiza copilul, dar avem posibilitatea de a acționa asupra mediului care acționează asupra noastră, și avem, de asemenea, posibilitatea de a modifica secreția neurohormonală a copilului: când o mama își ține copilul în brațe, face asta pentru că îi face plăcere, plăcerea este contagioasă și copilul câștigă din asta în dezvoltarea lui.”

https://www.youtube.com/watch?v=kMarS8rHsKc 

*Ca și în alte conferințe, Cyrulnik accentuează rolul dramatic al izolării aplicate unei persoane: ”izolarea este cea mai rea agresiune, în general, și la fel e pentru mamă, respectiv pentru copil”.(Una e să ai uneori nevoie să fii singur, alta e să fii izolat)

Copyright pentru prezenta variantă în limba română Magda Bunea. 

Conform Legii drepturilor de autor, orice preluarea - integrală sau parţială - a acestui text este interzisă fără acordul scris al autorului traducerii.  

A intriga - o acțiune care te pune la treabă

Din când în când, recitesc Jurnalul de la Păltiniş - zilele astea e un astfel de „când”

Desigur, imediat m-am gândit la a doua sesiune a atelierului Nestworking :)

@Nu există eşec ci doar feedback.

“There is no failure. Only feedback.”, Robert Allen

Adevărul acestei propoziții ține de evidență: de la Charles Darwin la Alan Turing, de la viu la artificial. 

Și totuși, nu e chiar așa ușor să vezi lucrurile din perspectiva asta. La fel, nu e chiar ușor să oferi feedback: necesită multă atenție, chiar începând cu atenția la faptul că feedback-ul pe care îl oferi mărește sau scade calitatea acțiunilor celuilalt în interacțiunea cu sine și cu ceilalți.

şi
@Teoria transmiterii informației

Cantitatea de informație transmisă e invers proporțională cu gradul ei de previzibilitate, undeva prin cursul de Tehnica transmiterii informației, la facultatea de Electronică.
Noica zice că se bucură că îl intrigă pe fiul lui.
Cred că intrigarea - chiar intriga! (in sensul acelei etape a povestirii, ştiți: expozitiunea, intriga, desfasurarea actiunii, punctul culminant, deznodamantul) - e de bază în a învăța, tu sau pe altul, ceva nou. 

Chiar așa, iată prima definiție din DEX, cea a sensului la care mă refer:

A deștepta curiozitatea, îngrijorarea, suspiciunea cuiva, punându-l pe gânduri.

Păi în căutarea a ce am îndemnat noi să pornim în acest articol? E de observat că acolo este vorba și de îngrijorare ca tehnică a ieșirii din situația problematică.

Și dacă tot a fost vorba de Constantin Noica, să ne amintim că el a pus întrebarea: dacă performanța e 1% inspirație și 99% transpirație, cine te face să transpiri?! A dat și răspunsul „Atunci apare antrenorul.”

Unde este sarbatoarea :)

 Moş Crăciun in cuibuşor

Desen de Saul Sternberg, un "scriitor care desenează", cum s-a descris el, născut in România, cu studii pe aici şi operă mai ales in America.

Trece viața, trece, când colo, pe-o creangă, sărbătoare se petrece

Ciripiți, ciripiți, ciripiți - am zis io:)))

Escape predictions attractivity i.e. competency attractivity

”Your experience of your body is actually constructed and experienced in your brain. Your body isn't what needs to be healed. What needs to change is your brain's predictions because those predictions are what construct your experience of your body in the world, and you have to find a way to break that cycle. You are not trapped in traumatic predictions. It is possible to change with a number of different methods.The kind of dominant treatments for trauma like yoga, the use of psychedelics, and sometimes, dance therapy, or something embodied, like theater — those are all really good ways of altering your predictions.

Partly what you're doing is creating new experiences for yourself to flesh out and make more flexible your brain's ability to predict differently in the future. You could describe the brain as a scientist, you know, a scientist with a hypothesis — that's what a set of predictions are. It's a belief, a guess about what sensations are about to happen, and why they happen. That's where those emotions come from. And so like a good scientist, you could test and see which hypothesis is the correct one.”

Excerpt from this short and spot-on video:

Coaching is not therapy - that must be crystal clear for all the professional coaches.

But change is to be pursued in both fields of intervention, and also resistance to change is a challenging situation.

We use in our workshops the word probability not in the mathematical perspective but in the sense of give it a try, where ”it” is a new response to an old - and well known! - state. 

So, I was pleased to notice that Lisa Feldman Barrett mention this very approach we also trust, she said: ”you could test”.

Also Nestworking group coaching workshop is focused on the very aim of ”make more flexible your brain's ability to predict differently in the future” (from the above transcript quote) - and in order to achieve that we use different appreciated perspectives.

Alfred Korzybski''s simple sentence "The map is not the territory" is a very useful - I would say - instrument to escape predictors of any sort, "trauma predictors" also. 

Another one is to be aware of self-fulfilling prophecy, and to seek signs in the "territory" that might not support the expected negative outcome. 

Another helpful practice is transactional analysis therapy - being aware of the games we play, of ego state we use to act, child and parent being predispose to "maps", therefore inflexibility, we need to grow adult state, "now and here" aka "territory" therefore flexibility. 

Of course, NLP, neurolinguistic therapy is another therapy that uses mind-body connection. 

Personally, I found being really effective "the inner game" technique, developed by Timothy Gallwey - the Self 1 is the one that sticks with the knowledge of traumatic event and predict it as soon as a slight sign is in sight, and the Self 2 is the one that actually is in contact with the reality - interestingly, Gallwey named those two "the teller" and "the doer" - in his first inner game take (on tennis). 

Last but not least, Daniel Kahneman "remembrance self" and "experience self" are useful perspectives to spring useful techniques. 

And speaking about techniques, the old findings about biofeedback in healing body disease are useful in healing mind dis-ease to.

Taking into account that ”remembrance self” is literally a story, we do use to ask our participants to write poems about experiencing nestworking to facilitate learning and change. 

But the main and foremost learning and practice is about attention - a skill participants reports they use as never in their life. Palo Alto axioms is our grounding soil to raise this essential skill. 

From ``no collar``, to ``blue-collar``, further to ``white-collar`` - to the ``gold-collar, and now to the ``plug-in-collar``?!

...or from ``knowledge worker`` to the ``AI worker``?!

<(AI could) create a new class of dispossessed white-collar workers, who risk suffering a similar fate to that of manufacturing workers in the 1980s.>
Din articolul Generative AI set to affect 300mn jobs across major economies

Se știe că Peter Drucker a lansat notiunea de "knowledge worker" - am scris si eu un articol pe tema asta intr-o revista, prin 2003, dar si in contributia mea la lucrarea The Golden Book of Romanian PR, in 2015 ( am scris despre comunicarea interna)
Acum m-am uitat pe Wikipedia (not so proud of such a lame research ) si zice că chiar categoria respectivă a fost numită "gold-collar" workers.

 copyright pentru imagine

 https://twitter.com/hiringplug/status/1218757571277770753

 
"The term 'knowledge work' appeared in The Landmarks of Tomorrow (1959) by Peter Drucker. Drucker later coined the term 'knowledge worker' in The Effective Executive in 1966. Later, in 1999, he suggested that "the most valuable asset of a 21st-century institution, whether business or non-business, will be its knowledge workers and their productivity."
Well-well, meet the the "AI worker"!

”The Business Inside?” - titlul contribuției mele la Golden Book of Romanian PR

Am fost extrem de onorată să fiu invită să scriu în acest compendiu de bune practici in domeniul Relațiilor Publice, in România. Am să revin cu o prezentare pe larg a acestui volum de 460 de pagini, care cuprinde 18 secțiuni dedicate domeniilor specifice de acțiune ale PR.

Toate felicitările - dar toate! - se îndreaptă spre Dana Oancea, un profesionist desăvârșit! Și despre ea am a spune multe, și cu mare admirație - în curând.

 Dar iată-mă și pe mine printre cei 52 de specialisti invitati să scrie - despre trecut, prezent sau viitorul PR.

Ce scriem noi acolo? Da, merită citit. Căutați cartea!

Cum să ieși din fundătura sufletească în care te-a împins abuzul asupra ta...

... și cum să eviți să devii tu însăți/însuți abuzator

Reinventing your life - how to break free from negative life patterns, Jeffrey E. Young and Janet S. Klosko, fragmente traduse de mine din capitolul ”Capcana neîncrederii şi a abuzului”.

''Drumul de a ieşi din capcana neîncrederii şi abuzului este lung şi dificil. Dar tocmai de aceea poate fi unul dintre cele mai recompensatorii. Drumul poate să te ducă spre ceea ce ai vrut din totdeauna – să iubeşti şi să fii iubit. Nu îţi lăsa toată viaţa prinsă în această capcană. Cere ajutor ca să ieşi de acolo. Capcana apare din abuzul asupra copilului. Nu ai de ce să îţi fie ruşine că ai nevoie de ajutor. Cere acele lucruri care sunt ale tale de drept – toate bucuriile care sunt posibile în relaţiile umane prin care oamenii sunt sprijin unii altora.
(..)
Abuzul este resimţit ca un amestec complex de sentimente: durere, teamă, furie şi tristeţe adâncă/deznădejde. Sentimentele sunt intense, clocotesc, în interior, dar aproape de suprafaţă. Se poate întâmpla să ai stări de spirit instabile. Te superi brusc, plângi sau eşti furios. De multe ori, ceilalţi sunt surprinşi. În alte situaţii e ca şi cum nu mai eşti de faţă: ceea ce noi numim „te disociezi”. Pare că eşti în altă parte. Lucrurile ţi se par nereale. Pare că nu simţi nicio emoţie. Este un obicei pe care oamenii şi-l formează ca o formă de salvare psihologică în faţa abuzului.
(..) 
E posibil să observăm că suntem atraşi de parteneri abuzivi. Oameni care ne folosesc, ne lovesc sau ne insultă şi ne desconsideră – sunt iubiţii care generează cea mai mare 'chimie’.
(..)
Este posibil să faceţi lucruri care să încurajeze oameni care s-ar fi purtat frumos cu voi să se poarte rău. Faceţi asta micşorându-vă valoarea în relaţia respectivă: faceţi prea repede tot ce vă cere persoana respectivă, vă desconsideraţi, îi permiteţi partenerului să câştige pe seama voastră, îi transmiteţi mesaje că nu meritaţi să fiţi trataţi bine.
(..)
Pe de altă parte, puteţi să alunecaţi în cealaltă extremă şi să aveţi probleme cu agresivitatea. Este un exemplu de contra atac ca instrument cu care să faci faţă unei situaţii. Se întâmplă atunci când crezi că „cea mai bună defensivă e ofensiva”. De vreme ce te aştepţi tot timpul ca cealaltă persoană să te atace, te asiguri că ataci tu primul. Nu observi că nu mai e aceeaşi situaţie şi că tu eşti singurul care ataci.
(..) 
În astfel de situaţii e mai bine să fii singur. Când eşti singur, ai cel puţin şansa să te vindeci şi să îţi reconstruieşti sentimentul de stimă de sine, să găseşti un partener care să te trateze diferit.
(..)

Paşii de făcut:

1.      Fă tot posibilulul să mergi la un terapeut, mai ales dacă e vorba de abuz sexual sau fizic

2.      Găseşte un prieten de încredere (sau terapeutul). Refă filmul. Încearcă să îţi aduci aminte abuzul. Retrăieşte fiecare incident în detaliu.

3.      În timp ce vezi cele întâmplate în trecut, arată-ţi furia către abuzator. Încetează să te simţi neputincios în acea secvenţă în care te vezi.

4.      Încetează să te învinuieşti. Nu ai meritat acel abuz.

5.      Ia în calcul varianta să alegi să nu îl mai vezi pe abuzatorul tău în perioada în care lucrezi asupra acestei capcane.

6.      Dacă este posibil, când eşti pregătit, confruntă-l pe abuzatorul tău faţă în faţă sau trimite-i o scrisoare.

7.      Încetează să mai tolerezi abuzul în relaţiile curente.

8.      Încearcă să ai încredere şi să te apropii de oamenii care merită asta.

9.      Încearcă să ai o relaţie cu un partener care îţi respectă drepturile şi care nu vrea să te rănească

10.  Nu îi abuza pe oamenii care îţi sunt apropiaţi

Dacă ai abuzat pe cineva pe care îl iubeşti, încetează chiar acum. Dacă nu poţi să te opreşti apelează imediat la ajutor. În loc să te laşi prins de comporatmentul vinovatului şi să continui ciclul, stoparea te poate ajuta. Spune-le că îţi dai seama că ai greşit şi că îi rogi să te ierte. Spune anume, subliniază în ce fel te vei schimba. Aminteşte-ţi propriul copil interior. Este cea mai bună cale de a te feri să ajungi tu însuţi un abuzator.''

Internal Communication - Business Discipline (excerpt)

I believe that now internal communication has just begun to be recognized as a business discipline, it is no longer a nice-to-have culture feature in a organization, it is a must to have. I like a lot how Kevin Roberts, former Saatchi & Saatchi CEO, ”read” teh well-known ROI: return on investment becomes return on involvement. It is interesting to note how, after writing lots of books over science of communicating, current communication in organizations returns to Palo Alto's simple observations: "Communicate at an informational and relational level." Indeed, informations is everywhere, is a common commodity, but processing it makes the difference. And in this precise respect, it seems to me that the role of internal communication is critical.

 

Regarding classical internal communication activities, I think there are tools that have become stronger and there are also new techniques. I would like to emphasize the change that using coaching in a larger and larger scale inside companies brings a new aspect in the way with communicates with the internal public. 

Years ago it was not about it - Fayol was still at the buttons "command" and "control." A recent PwC study says that 90% of global leaders say they are making changes in how they conduct their business in response to "the evolution of labor expectations." The point is that these changes contain all, explicitly or implicitly, the activity of communicating: it is about increasing collaboration, trust, responsibility, and motivation of employees. As we know, there is a lot of talk about the manager as a coach, the leader as a coach, and, as a natural consequence, a "culture of coaching" in organizations. As a result, it seems essential to the role of internal communication in shaping - and formalizing, making operational - the specific processes of coaching communication. It is about not only having an open communication climate but, moreover, having a solution-oriented communication climate. And this is the characteristic of the performance businesses.

La ce bun PR-ul -ul in vremuri de restriște?! - răspunsuri la o anchetă pe platforma PR Romania

Prima parte a răspunsurilor, aici:

Edelman Trust Barometer indică o nouă eroziune a încrederii la nivel global în toate categoriile de instituţii. Ce implicaţii practice are această adâncire a crizei de încredere pentru industrie?

Pe scurt, ce zice cercetarea Edelman:

Să lupţi împotriva neonestității, în orice context ar apărea, pare aproape imposibil. Cum vezi rolul comunicatorului aici, ce pârghii concrete avem la îndemână?
Am învățat cu toții ce au statuat cei de la Palo Alto. E axioma aia: comunicarea are loc la nivel informațional și relațional. Adică e vorba despre ce spui și despre cum spui. Adevărul pare a fi bifat dacă există congruență între astea două. Altfel, cum-ul bate ce-ul. M-am mai uitat și eu la neoneștii din televizor, dacă ești atent, acest ”cum spun” îi trădează. Ca un contra exemplu, la Vlad Voiculescu armonia între ce și cum e mereu prezentă. Atenție, nu e vorba doar de comunicarea orală ci și de cea scrisă.

Aș zice că există o breșă în armura post-adevărului: se bizuie mai ales pe avalanșă informațională, nici nu are cum să adreseze latura relațională a comunicării. Ei, aci e de lucrat, în ”bule” putem construi relații sănătoase, care să dea stabilitatea necesară în fața valului informațional. Apoi, ”comunicarea de proximitate”, ca să zic așa, poate determina un proces generator de onestitate, de chibzuială – cuvântul ăsta îmi pare o bună transpunere în românește a critical thinking.

În fond și în fapt, disciplina se numește PR nu PI – public relations nu public information. Așa că, bizuindu-mă pe ce am observat mai sus, aș zice că pârghiile sunt cele specifice și cunoscute, dar cu accent accentuat pe calitatea relaționării. Și pe atenție crescută! Pentru că, iaca ce zicea Goethe: ”Oamenii își dau seama când greșesc, dar nu își dau seama când (eu) mint.” PR-ul e bine echipat pentru situațiile de criză produse de greșeli – vezi recenta gestionare a PwC în contextul  situației de la Oscar. ”Echipamentul” poate fi folosit și în cazul minciunii. Numai să reușim să o depistăm.
În fine, una peste alta, secara e înaltă și mulți se pot pierde prin ea, cum ar zice Holden Caulfield. Asta ca să mă refer la rolul comunicatorului :) Acu, nu vom spune că PR-ul salvează lumea, dar comunicarea, da! Că tot ea a făcut-o, așa cum stă scris și se știe. Oups, dacă la început a fost cuvântul, la sfârșit - tot el?! (Just a tweet. )

Cum să vrei să uitilizezi coaching când, ca persoană, desconsideri actul de a învăţa?

Text publicat pe site-ul Learning Network, in 2014

Romania si cultura coaching-ului

Mini research: „Coach” – cuvânt în anunţurile de angajare online
In Marea Britanie: 1763. În România: 34
La nivelul societăţii, o profesie apare pentru că există un obiectiv pe care societatea doreşte să îl atingă. În cazul coaching-ului, obiectivul este – pe scurt – performanţa (citeşte ’fericirea’) în viaţa profesională şi personală, şi, evident, socială. Principalele beneficii ale coaching-ului sunt atenţia, conştientizarea, responsabilitatea, mobilitatea spre optim, încrederea de a alege ce vrei şi determinarea de a face ce ai ales să faci – sunt beneficii pe care persoana care a apelat la acest serviciu le internalizează, devin noile sale pattern-uri, mai utile pentru ceea ce vrea în viaţă. Dar, a dori să ai un coach, recursul la coaching în sine arată un nivel înalt de responsabilitate şi motivare pe care persoana le are deja. Ca urmare, putem aprecia că, la scară socială, interesul pentru coaching reflectă nivelul de responsabilitate şi motivare al societăţii respective.

 

Coaching-ul este o activitate care încă nu e recunoscută ca profesie, dar îşi doreşte asta. M-am gândit că o măsură a gradului de conştientizare a existenţei unei astfel de profesii poate  fi chiar şi o scurtă cercetare cu uneltele simple pe care le oferă reţeaua profesională LinkedIn pe anunţurile de angajare în limba engleză, în ţările Uniunii Europene.

Rezultatele au fost: cel mai mare număr de anunţuri are Marea Britanie, peste 1763, mult peste ţările ce urmează: Olanda – 447, Belgia – 262, Germania – 228, Irlanda –196. Dar, raportat la populaţie, Luxemburg oferă cel mai mare număr de locuri de muncă ce au legătură cu coaching-ul, urmat de Irlanda, Marea Britanie, Olanda, Belgia. Majoritatea anunţurilor au cuvântul „coach” în descrierea locului de muncă anunţat şi au fost postate de multinaţionale. Numai în Marea Britanie, Belgia, Irlanda, Olanda şi Germania sunt anunţate chiar job-uri de coach, ca atare.

Astfel, pare că o cultură a coachingului este mai apropiată de mentalitatea de tip saxon decât de cea de tip latin, excepţie făcând Belgia, dar trebuie să observăm că are o populaţie de sorginte mixtă, latină şi saxonă, şi, mai ales, că acolo se află structurile de conducere ale Uniunii Europene. Cel mai important angajator de coach-i, raportat la populaţie, Luxemburgul, are şi el un segment semnificativ de populaţie germană, dar cred că interesul pentru coaching este la un nivel înalt datorită industriei specifice, banking, în care, nevoia de reacţii rapide a crescut ponderea practicări coaching-ului, perceput ca instrument esenţial în explorarea opţiunilor şi implementarea rapidă a deciziilor, pe fondul crizei financiare.În termeni de GDP nu se poate face o corelare, dar e de remarcat că tot Luxemburgul are cel mai înalt nivel.

Ce arata aceste cifre?

Piaţa muncii în ţările foste comuniste pare să aibă un interes redus în a angaja „coach-i”. Având în vedere valorile coaching-ului, ca abordare a muncii – autonomie, învăţare, responsabilitate, performanţă - situaţia reflectă schimbarea lentă a culturilor organizaţionale şi a stilurilor de conducere de la organizarea muncii bazate pe control şi feed-back negativ, la cea care foloseşte delegarea, managementul prin proiecte, orientarea pe învăţare, feed-back constructiv, creativitate şi empowerment la locul de muncă. De asemenea, la nivelul individului, al valorilor şi obiectivelor personale, este vorba de lipsa deprinderii de a îţi gestiona propria dezvoltare, personală şi profesională, carenţe de atenţie şi conştientizare la ce vrei şi ce faci, ezitare în asumarea responsabilităţii pentru viaţa ta – toate acestea pe fondul unui comportament încă bine întipărit, din păcate, de a aştepta „directive” şi de a urma un conducător „atotputernic”. Aceste trăsături ale organizaţiei şi omului determină ceea ce se vede cu ochiul liber: şi angajatorul, şi angajatul sunt nemulţumiţi.

România nu e ultima în clasament, dar se află în acelaşi pluton codaş al ţărilor est-europene, ca numări de anunţuri raportat la populaţie. Dar, având în vedere scăderea continuă a calităţii învăţământului, apetenţa - şi aşa redusă pentru coaching – poate să se micşoreze şi mai mult, dacă ţinem seama că antrenarea pentru performaţă este învăţare: cum să vrei să uitilizezi coaching când, ca persoană, desconsideri actul de a învăţa?

Pe de altă parte, merită atenţie faptul că, deşi „coach” nu apare ca titlu de job în niciunul din anunţurile de la noi, „abilităţile de coaching” apar în descrierea postului: fie la secţiunea cerinţe – Provide mentoring and coaching to the team members; Coach the program managers on: partner set-up etc. -, fie la beneficii pe care firma le oferă angajatului - benefit of training and coaching sessions with managers. În ambele cazuri e de observat că li se atribuie valoare!
Atunci, unde este antrenorul?

...................
Later Edit 2017: la NESTworking :)

Al doilea atelier open pe anul ăsta începe pe 20 martie.
Înscrieri pe site-ul partenerului nostru pentru... o societate educată, sic.
www.revdepov.ro/ateliere/NESTworking

Cine este Moș Crăciun, domnule!

Ia să pun și aci acest post de pe grupul meu NESTworking, că e closed group.
(In fine, o limitare care nu limitează, vorba domnului Noica Primul atelier open din 2017 începe pe 30 ianuarie.)

De ceva ani, am tot spus și scris despre operatorul (eh) AER, atenție, empatie, respect. (Nu știu pe ce căi sinaptice am ajuns la el, poate de la dezvoltatorul personal (sic!)Tănase Scatiu?! Știți, după o vizită a lui se cerea să se deschidă geamul)

AER, descriptivitate, acknowledge și toți ceilalți operatori despre care e vorba in NESTworking, toți sunt utili pentru a fi din ce în ce mai mult... dezvoltați. Adică în starea a treia:

În fine, aveți aci o animație consistentă, bună pentru spiritul de de de... ”ce fac eu în viața mea”, spirit care ne apucă (și ne ține!, doar un pic, așa) mai ales când se termină ceva. Hopefully, sfârșitul de an e un sfârșit frumos împodobit

Apropo de ilustrația stereo asociată acestei perioade, veți găsi la un moment dat o imagine care seamănă mult cu cea a unui Mos Crăciun încovoiat de sacul său. Numai că aci e vorba de umplutura ”shit”. Fii atent ce cari în spate, deci.
Ei, și putem observa că, și în acest caz, operatorul AER își dovedește utilitatea: without smell, any shit could be taken for a marshmallow :))
Mno, scuze, hai să AERisim iute, să miroasă a cozonaci!

...................
Disclaimer: rongleză intenționată.