4 feb. 2018

Ceapa mă-sii

”Harta nu e teritoriu” a zis Arthur Korzybski
Ceea ce crezi nu e fix ceea ce e - și în situații care te privesc pe tine, și în situații care îi privesc pe alții. Persistența ta într-o percepție îi dă consistență ei și o viață dedicată unei minciuni - ție.
Multe percepții vin din formarea conjuncturală a unor convingeri autolimitative cauzate de mediul în care creștem.


Mno, expresia ”Ceapa mă-sii” vine ea de undeva :P
Și, cu evidență, are efecte mult mai largi decât ”celula de bază a societății”, familia. Are efecte la nivel de societate. Pe de o parte, pentru că membrii societății provin din familii, pe de altă parte pentru că în societate a existat și, respectiv, există matriarhat și paternalism (ar fi interesant de explorat cum de sunt diferite morfologic aceste cuvinte deși denumesc în ambele cazuri sursa autorității). În acest context al furnizorului de hărți, un rol deloc de neglijat îl are calitatea leadership-ului din organizații - mici și mari. 
Desigur, ”ceapa politichiilor” e una dintre cele mai bine cultivate - și cu producții mari la hectarul de... populație.(E, de altfel, una dintre cele mai ieftine și puțin pretențioase plante - și poate singura care, mâncată cu pâine, îți dă impresia că mănânci ceva consistent, cum îmi spunea cu ani în urmă un amic care a făcut facultatea de arte plastice într-o sărăcie greu de închipuit )
Una peste alta, a crește nivelul de atenție la simțuri - la ce vezi, ce auzi, ce miroși, ce guști, ce atingi - crește capacitatea de a vedea mai bine realitatea, de a te raporta la ceva mai adevărat, de a raționa mai adecvat și de a lua decizii de viață mai favorabile ei - vieții.

La atelierul nostru de coaching discutăm multe astfel de aspecte. Și mâncăm mere de-adevăratelea!
Din 1 februarie, primul din cele numai patru open #Nestworking pe an.

Informații la nest @ nestworking .ro sau pe site, la sectiunea pentru publicul larg
www.nestworking.ro/OPEN

(Imaginea e de aici: https://www.facebook.com/gesa.croonen/posts/1685956031443140)

22 ian. 2018

Curs de fericire

:)

„... m-a și reorientat, mi-a mutat atenția pe niște obiceiuri/observații pe care le pierdusem pe drum.
La fel cum a făcut, în iunie, atelierul de comunicare cu Magda Bunea. Topirea gheții a început atunci 😀 Am avut revelația că tot un atelier de fericire e, doar că altfel structurat.” Simina Diaconu

De aici:

„Din octombrie am început cursul The Science of Happiness, pe platforma edx, organizat de University of California, Berkeley. edx are și aplicație, așa că l-am parcurs de pe mobil, comod. Ca format, conține clipuri video și articole, majoritatea publicate în The Greater Good, site care ține de universitate. Cei doi prezentatori (profesori, cercetători), Emiliana și Dacher, sunt simpatici și fără fițe. Mie mi-a luat mai mult de 9 săptămâni, deci e nevoie de anduranță (încă nu l-am terminat).”
Read more.

Și o spusă a Siminei, în caligrafia mea de începător:


16 ian. 2018

Nestworking - open workshops 2018


Nu mai știm câte ateliere am făcut :) Cert e că în grupul de antrenare de pe Facebook sunt aproape 250 de membri - și continuăm să adăugăm. Dar, ca urmare a unor proiecte în organizații mari, am redus numărul atelierelor open (pentru publicul larg) la numai patru ediții pe an. Datele de începere a atelierelor sunt afișate pe site-ul organizatorului nostru drag - Revista de Povestiri.Rezervă-ți din timp unul din cele numai 9 locuri! Între timp, beneficiarii ne-au făcut să acceptăm (sic!) că NESTworking e un format de creștere nu numai a inteligenței emoționale, dar și a celei cognitive! Take that, ca să zic așa :) 



Din septembrie 2013, am primit și primim cele mai minunate A-ha urmări :) - pentru că Nestworking nu este doar despre ”A-ha moments”.
Citiți aici:
Se întâmplă ceva extraordinar: comunicarea! * ;-)

8 ian. 2018

David Bowie 71 @blowing our mind


There will be David Bowie 100 on January 8, 2047
He will still be there - but we maybe not...

#Do not play for the gallery



6 ian. 2018

”The Business Inside?”


Este titlul contribuției mele editoriale la un super volum - necesar, dar, culmea! (aș putea zice, obișnuiți cum suntem noi pe aci să anunțăm că facem fără să și facem) realizat, și nu oricum, ci la standarde internaționale.

Iaca opul ajuns și in mediul academic: The Golden Book of Romanian Public Relations a ajuns la Biblioteca Centrala Universitara, la catedra de Relatii Publice de la SNSPA si de la Litere si la ARRP

               
(c) DC Communication

Nu încetez să o admir pe Dana Oancea, sufletul, mintea și inima, deci omul!, care a adus în realitate acest adevărat compendiu de bune practici - cartea conține 95 campanii premiate în 15 ani de PR Award Romania, în toate domeniile relațiilor publice, precum și insight-uri valoroase asupra industriei comunicării dinspre prezent și dinspre viitor. Am fost extrem de onorată să fac parte dintre cei numai 54 de profesioniști invitați să scrie ce cred ei, din perspectiva experienței profesionale proprii. Contribuția mea la viitor se referă! Iată aci o poză cu Dana și cu viitorul de față :)


Mai multe despre carte și cum poate fi cumpărată, citiți AICI

3 ian. 2018

Ce mai postez în grupul în care continuăm să învățăm după ce terminăm un #NESTworking

Dragii mei,
Except that it will be always a hard rain once in a while in life :), hai să vedeți aici ceea ce ar putea fi socotit eșec di granda: nu mai știi versurile în fața unei familii regale, a unui public ales, a unei audiențe de milioane de spectatori online. Dar nu, nu e un eșec. Tocmai pentru că om și oameni, împreună, ”genuinely choose/cherish/celebrate, the other’s and your joy of being - choose respectfully/cherish playfully/celebrate authentic”
So, my blue eyed children - and my brown eyed ones -, fiți încrezători să nu știți lucruri! Dacă sunt oameni care vă vânează greșelile, well, treceți mai departe și vedeți-vă de drumul vostru, sau opriți-vă o vreme și începeți să.. mmmm să nestworking la locul faptei :) În fond, și ei greșesc (tocmai vânând greșelile altora), numai că nu au încredere în ei și în ceilalți că e ok să greșești, domnule!
Mno, cu această ocaziune, iaca o variabilă esențială de urmărit la fiecare: ”când observi o greșeală, ce poți să faci diferit de... critică?”
Vă doresc un an cu aplauze la tot pasul, oricât ar fi el de mic, de mare, de împiedicat, de sărit - chiar de pe fix (sic!) sau tocmai - din locul fixat (de către cine?!) în care vă aflați. Go... ou!
https://www.youtube.com/watch?v=barWV7RWkq0
Versurile laureatului Nobel pentru literatură le pun în comentariu. Merită citite!

Următorul workshop începe pe 29 ianuarie. Merită venit :)
..........
Obisnuiesc să întreb la trainiguri cine consideră că a fost aplaudat destul în viață și nu mai vrea nicio ”aplauză”. Ei bine, nimeni nu spune că nu mai vrea