Reiau aci o recenzie pe care am scris-o acum câțiva ani, pe vremea stării de urgență (covid19 related.)*
„Am speranțe de viitor elastice, acestea pot fi întinse oricât, fără să plesnească” :)
Date fiind vemurile pandemice, acesta mi s-a părut un citat potrivit.
De precizat că titlul nu e ce s-ar putea crede - e mult mai mult.
Așa cum scrie pe ea, e o carte de început, a fost tradusă din rusește - și chiar revizuită traducerea de către Nabokov. Mai zice și că e considerată cam pe aproape de Lolita ca valoare. Și e.
„Am purtat mereu asupra mea un mic teatru ambulant” (pag. 122). Chestia e că în cartea asta autorul ne ține ba în culise - ce zici, să joc așa scena asta?, ba în sală - ei, cum ți s-a părut, s-a înțeles asta?, ba în mintea lui - s-o schimbăm pe aia? Being John Malkovich Nabokov (sic!) e ceva di granda!
Nabokov mi s-a părut mereu ceva m ă e s t r u (citesc și am titlurile apărute în ultimii 30 de ani)
O inteligență extraordinară care, deși localizată firesc pe suportul creierașului, o ia, mneaei, inteligența, pe un tip de materie similară: măduva spinării. Așa că, acum, că mi-am dat seama, aș zice că vorba lui celebra cum că literatura mare se citește cu „the spine” e pur și simplu rezultatul observării realității și nu al vreunei metaforele de show-off-ist :)
Apropo de plăcerea de a se juca pentru a (te) crește (dadada), la primul final-înainte-de-final, scriitorul lui comentează: „(...) aroma epilogului ca la carte”
De altfel, la textul de la paginile 162/163, proză fiind, e arta literaturii și alta nu.
Totdeauna mi s-a părut că literatura de-adevăratelea stă în cum e spus ce-ul. Toți avem câte un ce de îl spunem, la fel ca mulți tipăriți - dar nu, nu e literatură. De aia literatura e mai rară decât e prin biblioteci.
Un bun developator (nope, nu e vorba de personal development, ca în zilele noastre - developatorul era o substanță în care se punea hârtia fotografică și făcea să apară imaginea), un bun developator de literatură e zâmbetul la pagină și mișcarea spre altcineva, să îi spui ce citești și să aibă și el acces la zâmbet.
Voila! M-am mișcat pe aci, spre domniile voastreee
„Trenul s-a urnit. Radiind și răcnind, Ardalion numai că nu s-a prăvălit pe fereastră. Lidia, un miel în blană de leopard, a tropăit pe lângă tren aproape până-n Elveția.”
Am să închei cel mai potrivit - cu asta: „Am tăcut dintr-o dată și-am căzut pe gânduri, amestecând în ceaiul care făcuse demult tot ce putea cu zahărul.”
:)
.....
Apropo de ceai, iată-l aci pe Nabokov la emisiunea lui Bernard Pivot - una din rarele filmări cu el.
https://www.dailymotion.com/video/x20...
......
*Domnul Nicolae Manolescu a murit vineri, 23 martie 2024. Am urmărit multe interviuri între timp, unele știute, altele nu. Am stat câteva zeci de minute și la Ateneu, cu ochii la tânărul bărbat zâmbitor din poza de lângă sicriu - se vedeau speranțele de viitor elastice. Nu a plesnit nicuna.
Mă regăsesc cu sfiială în credința că literatura adevărată e frumusețe.
(Mno, că nu degeaba mi-a zis profesorul de română din liceu că, mergând la Electronică, sunt o pierdere pentru critica literară românească - hai că poate nu :))
Postări
