24 nov. 2008

FORUL MEU INTERIOR - cadrul de referinţă în coaching

Prin coaching nu transferi cunoştinţe, conţinuturi, ci ajuţi la transferarea – dintr-un loc în altul - a unor puncte de vedere ale unei persoane, fapt care permite acesteia multiplicarea perspectivei asupra problemei sale şi rezolvarea dorită. Pentru că, prea aproape de problemă fiind, şi deşi vedem cu acelaşi ochi al minţii noastre, ceea ce e departe nu are formă şi e gri – un fundal pe care nu îl băgăm în seamă sau care ne preocupă doar când facem excursii anume spre el. Căutarea unei soluţii pentru o problemă este momentul unei astfel de excursii, şi, de multe ori, bâjbâim în acel spaţiu gri ca într-un loc prea puţin frecventat - de aceea, străin - chiar dacă întrutotul al nostru. Coaching-ul numeşte acest contur de gânduri, mai apropiate, al unui om cadru de referinţă. Mai pe româneşte: forul interior.

FOR, dicţionar: piaţa publică în Roma antică unde era concentrată viaţa social-
politică, religioasă şi economică a oraşului şi unde se judecau
procesele; în sintagma FOR interior = conştiinţa

FOR, coaching: Frame Of Reference, piaţa privată a omului modern unde este
concentrată viaţa sa – personală şi profesională -, locul în care
găseşte probleme şi judecă soluţii;
în sintagma expand FOR = coaching

Expresia din titlu mi-a părut uşor pleonastică, până am dat peste acel desen* al lui Brâncuşi: “relativement, tel que moi”, tradus frumos în româneşte “sinea mea, oarecum”.


Cadrul de referinţă al fiecăruia e cel care îl poartă toată viaţa - înspre eşec, sau înspre succes. Coaching-ul e re-judecare (necritică) şi re-configurare a “pieţei” vieţii tale.
Evident, coachingul tip expand FOR (lărgirea cadrului de referinţă) poate fi numit coaching lateral, edge coaching şi, de ce nu, fence coaching: ajungi să vezi că stai pe gardul unui teritoriu mult mai mic decât cel pe care eşti, în fapt, stăpân, şi pe care poţi să-l administrezi cum alegi că îţi e mai bine.

Brancusi spunea: “Nu e greu sa faci un lucru; e greu sa te pui in starea de a-l face.” Coachingul te pune în starea aceasta – e shortcut, scurtătura într-o lume grabită să informeze, uitând constant – şi, uneori, dureros: spunem ''Nu ştiu ce să mai fac!'' – să formeze; să se formeze.

Coachingul transformă acest ''Nu ştiu!'' din încremenire în proiectare - in ambele inţelesuri: construcţie, plan şi mers, acţiune. Am fost obişnuiţi să ne speriem când suntem în situaţia să spunem nu ştiu. Prin coaching am înţeles cum, cu ajutorul unui coach, a ajunge la ''Nu ştiu!'' e şansa de a ajunge la a încerca altceva decât.. ştii, dar şi momentul în care ai încredere în tine că poţi să faci altceva decât ştiai să faci - poţi o variantă mai bună pentru viitorul tău; e şansa de a vedea mai clar destinaţia şi de a înţelege mai bine destinul - un cuvânt cam umflat de prea multă răsuflare în el.În fine, ce vrei cu adevărat, vorba bună a lui Tim Gallwey.

Deseori, a şti ce să faci înseamnă că te-ai gândit la cel mai rău scenariu, sau la cel mai bun. Ceea ce crezi că ai de făcut este reacţia la ceva controlat din afara ta - acel scenariu. Ambele situaţii te solicită ca participant, nu ca autor. Cu ajutorul unui coach, ai ocazia să construieşti cel mai bun scenariu din punctul tău de vedere şi să te pregăteşti pentru acţiunea de a face ceea ce trebuie pentru a obţine rezultatul pe care îl doreşti.

Arhimede a spus: “Daţi-mi un punct de sprijin şi răstorn lumea!“ Coachul este punctul de sprijin de care ai nevoie pentru a răsturna lumea ta aşa cum doreşti, în forma pe care o vrei, pentru binele tău. Pentru că gândurile sunt alăturări de cuvinte în controlul nostru - şi orice cuvânt e o posibilitate de a privi lumea -, iată ce alt frame interesant deschide propoziţia în engleză corespunzătoare vorbei citate mai sus: ”Give me where to stand, and I will move the earth”. Interacţiunea cu un coach îţi oferă locul în care să stai pentru a putea să muţi – tu însuţi - lumea ta acolo unde vrei să fie. Ce se întâmplă minunat este că, în urma unui program de coaching la care ai ales să apelezi, ajungi să te sprijini – să stai mai bine - în tine însuţi, oricare ar fi problema: orice excursie interioară se termină bine pentru că ai învăţat să găseşti orice cărare (path) şi ştii cum să alegi cel mai bun traseu-tipar (pattern).

Ce face un coach pentru a te ajuta? Cel mai adesea, tace! Tăcerea lărgeşte cadrul de referinţă: e ca o încăpere mai mare, în care lucrurile se văd altfel şi în care chiar tu însuţi te vezi altfel. Vei avea tendinţa să-i pui întrebări. Va avea onoarea de a-ţi răspunde el ''Nu ştiu'' la orice întrebare a ta prin care soliciţi soluţia lui la problema ta - pentru că un coach autentic chiar nu ştie! Aşa te ajuta să înţelegi că tu ai răspunsul tău. Deseori, el îţi va pune ţie întrebări. Foarte rar: de ce?, cel mai adesea: cum?. Şi tăcerea, şi capacitatea de a pune întrebări sunt deprinderi - meşteşuguri sau, da!, măiestrii - dezvoltate prin exersare: coaching-ul e o meserie.

Coachingul mi-a dat ocazia să înţeleg acest lucru simplu: aceeaşi întrebare are atâtea răspunsuri câte persoane răspund! Sunt şi câteva întrebări la care răspunsul este acelaşi:

Coaching?
Yes {ENTER}

* „[Relativement tel, que moi] poate fi considerat un autoportret spiritual al lui Brâncuşi. Acest desen, trasat cu cretă pe un tablou negru, a fost fotografiat de Brâncuşi personal. Clişeul din sticlă se află la MuséeNational d’Art Moderne, la Paris'' V.G. Paleolog - „Brâncuşi-Brâncuşi”, în biblioteca mea :)