30 sept. 2011

Pentru CE eşti lider?


Despre leadership în social media

Leadership-ul a devenit o preocupare majoră a mediului de afaceri, depăşind chiar dezbaterile despre actul de a conduce din zona politicului, zona-matrice a acestui concept. Paradigma liderului ca deţinător al puterii a trecut în cea a liderului ca organizator al unei companii – ambele se referă însă la viziune şi victorie, fie ea politică sau economică.

În antichitate, discuţiile despre ”republică” şi conducătorii ei erau purtate de Platon chiar cu şi împreună cu cetăţenii acesteia, cu cei conduşi. Economia modernă a abordat leadership-ul la nivel de experţi – ”discuţiile” au dat teorii şi modele de aplicat. Democratizarea accesului la putere a făcut trecerea de la liderul care ”se naşte” la liderul care ”se face”. Însă, în timp, s-a dovedit că liderul ”se percepe”!

Subject: Există vreo legătură între leadership-ul corporativ şi leadership-ul militar?
Unul dintre cele mai comentate subiecte online a fost legătura dintre leadership-ul corporativ şi leadership-ul militar. Suntem înclinaţi să credem că, în armată, leadership-ul se rezumă la ”comandă şi executare”, în timp ce leadership-ul corporativ se bazează pe consens şi ţine seama mult mai mult de oameni.

S-au găsit următoarele asemănări:1/obiective şi scopuri; 2/”filozofia” şi tehnicile; 3/stiluri şi metode. Dar şi următoarele deosebiri:1/obiective şi scopuri; 2/”filozofia” şi tehnicile; 3/stiluri şi metode.! :) (fiind vorba de social media am ales să mă ”emoticonez” aşa)

Concluzia la care a subscris majoritatea celor câteva zeci de comentatori a fost că ”depinde”! Dar şi în organizaţii, şi în armată, ţelul este acelaşi, iar o afacere bine condusă seamănă tare mult cu un regiment bine condus. Ambele structuri sunt organizaţii compuse din oameni şi oamenii răspund la acelaşi tip de leadership. Desigur, există diferenţe specifice în privinţa sarcinilor şi conţinutului verbal şi nonverbal – stilul autocratic din mediul militar se poate dovedi lipsit de eficacitate în mediul de business. Deşi în armată gradele sunt folosite obligatoriu în formula de adresare iar în afaceri doar uneori, respectul pentru ceilalţi este, în ambele situaţii, o atitudine necesară pentru succes.

Onoare versus.. criză economică
Diferenţa de calitate în leadership - militar sau corporativ - e dată de capacitatea liderului de a alege stilul de conducere cel mai potrivit situaţiei curente şi de determinarea de a face alegerea respectivă, renunţând la confortul abordării de tip ”a mers atunci, va merge şi acum”. Atenţia la cei pe care îi conduce şi, prin aceasta, evaluarea permanentă a modalităţii lor de răspuns sunt instrumentele de bază ale oricărui lider eficace.
Ceea ce în armată trece drept activitate de robot este, în fapt!, activitate complet focalizată pe obiectiv – acel gen de activitate care ”antrenează” deprinderea de a fi concentrat – prezent - folosită în programele de training pentru dezvoltarea abilităţilor de leadership.

Un lider capabil în armată are succes şi în business, şi reciproc, deşi se afirmă frecvent că tocmai lipsa de leadership de tip militar, unde onoarea ocupă un loc central, a dus la recentele derapaje morale din leadership-ul de business, cu consecinţele economice actuale (Enron, Barings Bank etc.). Pe de altă parte, dacă ar fi de ales să înlocuieşti conducerea politică a unui stat, nici leadership-ul militar, nici cel de business nu e agreat!

Pentru CE eşti lider?
”Arta războiului”, cartea faimoasă a lui Sun Tzu, are mare trecere în multe domenii - militar şi economic -, dar una e să-ţi pierzi viaţa şi alta să-ţi pierzi job-ul. Poate de aici şi diferenţa în calitatea lucrului în echipă în cele două arii de activitate. Şi totuşi, semnificaţia uneltelor leadership-ului este aceeaşi: un bici este un bici, iar grija pentru celălalt este grijă pentru celălalt. La fel, capacitatea de a determina oamenii să îşi asume responsabilitatea pentru lucrul făcut, precum şi capacitatea de a-i determina să te urmeze.

E de remarcat că accesul la conducerea unei naţiuni era condiţionat de abilitatea de a conduce armata, de a câştiga războaie – pentru naţiunea respectivă. Pornind de la celebra replică a lui Richard al III-lea, ”Un cal, un cal! Regatul meu pentru un cal!”, trebuie reflectat la întrebarea: pentru CE eşti lider?

(articol apărut în luna iulie în revista de people mnagement, AIDA, editată de România liberă)