Acu, dacă tot a apărut contextul de învăţare, să ne întrebăm fiecare: ''Eu ce 'carton' sunt în mintea celor pe care îi conduc?!''
Într-un interviu de acum câţiva ani, la întrebarea ‘’Care este diferenţa dintre un lider şi un coach?”, Timothy Gallwey mi-a răspuns “Nu ştiu să existe vreo diferenţă între lider şi coach”. Cu toţii ştim că existe diferenţe între lider şi manager, aşadar, pe cale de consecinţă, între manager şi coachtrebuie să existe deosebiri, dar şi asemănări, aşa cum orice manager trebuie să aibă (şi) calităţi de lider.
În concepţia lui Henri Fayol, întemeietor recunoscut al managementului modern, unul dintre cele cinci* elemente ce definesc managementul apare exprimat astfel: "Conducere: menţinerea activităţii în rândul personalului." (în volumul Managementul organizaţiilor, editura CODECS.) Textul original, în franceză, sună un pic altfel: "Commander: c’est-à-dire faire fonctionner le personnel". Ca şi cel în engleză: "Command: Managers need to implement the plan. They must have an understanding of the strengths and weaknesses of their personnel." Interesant că, varianta în română, cu derapajul ei lingvistic, propune un pârleaz (ca să traduc neaoş "short-cut") de mare folos: când conduci (bine), oamenii fac mereu (menţin) activitatea (anume) care îi e necesară organizaţiei pentru a-şi îndeplini misiunea şi a-şi urma viziunea - pe scurt, a conduce înseamnă a duce (a face să meargă) pe cine, ce, cum, unde trebuie.
În contextual dezvoltării tehnologiilor informaţiei şi apariţiei acelui ‘’the knowledge worker’’, cum a numit Peter Drucker noul tip de ‘’muncitor’’, teoriile manageriale mai recente au mutat accentul pe relaţia cu oamenii – pe cine, cum - pentru creşterea eficacităţii manageriale. Inteligenţa emoţională, disciplina dezvoltată de Daniel Goleman, precum şi descoperirile din neuroştiinţe, arată justeţea unei astfel de orientări şi impulsionează schimbarea în practica actului managerial.
Iată ce spune Clayton Cristenssen**, numărul 1 în Top 50 Business Thinkers of the world, 2013: “Managementul este cea mai nobilă profesie dacă este practicată cum trebuie. Nicio altă ocupaţie nu oferă atât de multe căi de a-i ajuta pe alţii să înveţe şi să crească, să îşi asume responsabilitatea şi să se bucure de recunoaştere pentru rezultatele obţinute, să contribuie la succesul unei echipe.” (din articolul 10 Must Reads on Managing Yourself, Harvard Business Review)
Learn, Grow, Responsibility, Enjoying, Success (read ‘Performance’) – sunt cel mai des întâlnite cuvinte în orice text valabil despre coaching. Conform John Whitmore, a cărui lucrare Coaching for Performance, este cea mai vândută carte de coaching din lume, coachingînseamnă: “descătuşarea potenţialului unei persoane pentru a-şi mări performanţa”. Este chiar ceea ce îşi doreşte orice manager.
Un manager nu lucrează singur, ca urmare eficacitatea proceselor de întâlniri/şedinţe şi delegare, precum şi de evaluare şi feedback este esenţială în succesul activităţii pe care o gestionează. Aşa numita co-creare a prezenţei în sesiunea de coaching este esenţială în management: nu poţi lucra cu angajaţi.. absenţi, în aceeaşi măsură în care nu poţi lucra fiind tu însuţi, ca manager, “absent”. Desigur, nu este vorba de absenţa fizică – e vorba de a nu fi cu totul prezent în situaţia de muncă pe care o ai de administrat, ca manager.
Fragment din articolul apărut aici:
Postări
