Despre coaching - o perspectivă valabilă de-a lungul timpului..

Prin coaching nu transferi cunoştinţe, conţinuturi, ci ajuţi la transferarea – dintr-un loc în altul - a unor puncte de vedere ale unei persoane, fapt care permite acesteia multiplicarea perspectivei asupra problemei sale şi rezolvarea dorită. Pentru că, prea aproape de problemă fiind, şi deşi vedem cu acelaşi ochi al minţii noastre, ceea ce e departe nu are formă şi e gri – un fundal pe care nu îl băgăm în seamă sau care ne preocupă doar când facem excursii anume spre el. Căutarea unei soluţii pentru o problemă este momentul unei astfel de excursii, şi, de multe ori, bâjbâim în acel spaţiu gri ca într-un loc prea puţin frecventat - de aceea, străin - chiar dacă întrutotul al nostru. Coaching-ul numeşte acest contur de gânduri, mai apropiate, al unui om cadru de referinţă. Mai pe româneşte: forul interior.

FOR, dicţionar: piaţa publică în Roma antică unde era concentrată viaţa social-
politică, religioasă şi economică a oraşului şi unde se judecau
procesele; în sintagma FOR interior = conştiinţa

FOR, coaching: Frame Of Reference, piaţa privată a omului modern unde este
concentrată viaţa sa – personală şi profesională -, locul în care
găseşte probleme şi judecă soluţii;
în sintagma expand FOR = coaching

Expresia din titlu mi-a părut uşor pleonastică, până am dat peste acel desen* al lui Brâncuşi: “relativement, tel que moi”, tradus frumos în româneşte “sinea mea, oarecum”.

Cadrul de referinţă al fiecăruia e cel care îl poartă toată viaţa - înspre eşec, sau înspre succes. Coaching-ul e re-judecare (necritică) şi re-configurare a “pieţei” vieţii tale.
(...)

Mai departe, ''ce'' şi mai ales ''cum'' aici, bun-bun de citit :)
forul-meu-interior-cadrul-de-referinţă-in-coaching

E un articol publicat pe blog acum 6 ani, dar apărut prima dată în 2007, în newsletter-ul Coaching Institute. Iată, 7 ani de practică a coaching-ului, şi pot spune că experienţa de coaching validează tot ce am scris atunci. Despre aspectul sistemic în coaching nu se face vorbire în articol - însă ''este vorba'' -, dar asta pentru că l-am considerat incorporat în natura coaching-ului: antrenarea e schimbare, iar schimbarea reală nu poate fi decât sistemică - afectează funcţionarea întregului, cum foarte bine am învăţat la facultate, la Teoria sistemelor.

Anume: Coaching through biofeedback in heart desease/Aparat pentru antrenament prin biofeedback in afectiuni cardiace/Magda Bunea/Lucrare de Diploma/Facultatea de Electronica si Telcomunicatii

”O noua modalitate de asistare a bolnavului in care acestuia ii revine - mai clar, si in primul rand - responsabilitatea si puterea asupra propriei sanatati, luindu-si functiunile fiziologice sub control voluntar.(..) Organismul este un sistem autoreglabil prin feedback. (..) Feedbackul actioneaza si in cadrul formelor de gandire, si in intreaga reglementare constienta si neconstienta a conduitelor'' (..)

Să iei sub control voluntar acţiunile tale (citeşte ''viaţa ta'') pare ceva de la sine înţeles, dar câţi dintre noi nu se lasă conduşi de impulsul execuţiei ''imprimat'' (sic!) de convingeri păguboase care duc la reacţii neatente la context şi la celălat determinate de obnublarea ''reflexului încrederii în sine'', acela anume care ne-a crescut?!

O întâlnire de coaching autentică prilejuieşte practica încrederii până redevine reflex şi acţiunile noastre sunt în zona aceea pe care Maslow o numea self-actualization.

Da, rolul coach-ului - în cazul unei persoane sau al unei organizaţii - este de a sprijini dezvoltarea, prin feedback orientat pe optim în cadrul sistemului respectiv, prin feed forward generator de opţiuni, dar şi prin ''resilience and reliability'' oferind putere/empowering, încredere şi un mediu safe acelor momente dificile în care ieşi din confortul sitemului ”practicat” pentru a înainta - în pofida ”atracţiei” re-stabilizării - spre împlinirea potenţialului. Clar. Mă ocup de coaching de foaaaarte mult timp! Aici, dovada - ''Organismul ca sistem'', prima pagină din capitolul al doilea al lucrării -, scrisă de mâna mea - dar cu o peniţă specială :)





E interesantă şi utilizabilă şi acum bibliografia pe care o menţionez în proiectul de diplomă. În afară de cărţi de specialitate (deveneam totuşi un inginer!) şi alături de Cibernetica lui N. Wiener, şi de Psihologia consonantistă a lui Odobleja, în bibliografie sunt şi lucrări în limba engleză şi franceză apărute în anii 70 - strâns legate de.. coaching.(se puteau consulta într-o instituţie de pe lângă Piaţa Romană). Nu, nu exista Internet, şi cu atât mai puţin Google :) Dar curioasă eram şi atunci, ca şi acum.

Iată câteva din cărţile citite atunci:
Theorie generale des systemes, L. Bertalanffy, 1973
Theorie et practique de la psychanalise, E. Jones, 1969
Encyclopedia of Linguistic, Information and Control, Pergamon Press, 1969
şi articolul 'stem', cum i-am zice acum: The cardiovascular, metabolic and psichological interface in The Royal Society of Medicine and Academie, 1980

* „[Relativement tel, que moi] poate fi considerat un autoportret spiritual al lui Brâncuşi. Acest desen, trasat cu cretă pe un tablou negru, a fost fotografiat de Brâncuşi personal. Clişeul din sticlă se află la MuséeNational d’Art Moderne, la Paris'' V.G. Paleolog - „Brâncuşi-Brâncuşi”, în biblioteca mea :)