Din interviul de aici:
Un om frumos e un erou ospitalier
(Ospitalier e și workshopul în care aplicăm coaching pe bune: Nestworking)
Un om frumos e un erou ospitalier
(Ospitalier e și workshopul în care aplicăm coaching pe bune: Nestworking)
Acest lucru nu inseamna ca uneori nu ai nevoie sa te mai antrenezi - sa beneficiezi de un alt "punct de vedere", pe care se intampla sa il ignori din pricina aglomerarii din viata fiecaruia. Arhimede zicea "dati-mi un punct de sprijin si rastorn lumea". Ei bine, uneori ai nevoie sa "rastorni" lumea ta, sa o re-asezi - ai nevoie de un punct de sprijin exterior ei.
Coaching-ul ne ajuta sa ne concentram pe solutie, nu pe problema, creste gradul de incredere in noi insine, capacitatea de a intelege si a alege ce e bine pentru noi, curajul si responsabilitatea de a actiona.
Se intampla un lucru interesant: competenta (sic!) in problema o mentine pe aceasta - ne simtim bine ca stim o multime de motive sa avem problema. E des citat Einstein cu afirmatia ca nu poti rezolva o problema la acelasi nivel de constientizare la care a aparut. Prin coaching, persoana creste nivelul de constientizare, gaseste alte puncte de vedere - nu opinii, pareri, ci efectiv perspective din care sa priveasca altfel situatia careia doreste sa ii gaseasca rezolvare.
Alan Kay a spus ca un punct de vedere nou inseamna 80 de puncte de IQ. In romaneste avem doua sensuri pentru "destept" - da, prin coaching te.. destepti, esti mult mai atent la tine, la ceilalti, la context si faci alegeri mult mai potrivite cu solutia pe care o doresti.
De asemenea, creste responsabilitatea persoanei pentru propria viata, mobilitatea spre ceea ce vrei, increderea ca poti face ce doresti - "descatusezi potentialul pentru a mari performanta", cum spune John Whitmore, autorul celei mai cunoscute carti despre coaching, transpunand in cuvinte mica formula a lui Timothy Gallwey, cel care a adus coaching-ul din sport in business: p=P-i, performanta este potential minus interferente - obstacole mentale, convingeri autolimitative "achizitionate" de-a lungul vietii. In acest context, prin acompanierea clientului, coach-ul este un "declansator de succes", un "stimulator de performanta" sau un "accelerator de reusita", cum spune Alain Cardon, master coach, cel cu care m-am pregatit pentru coaching, o personalitate recunoscuta in comunitatea internationala de coaching, un profesionist modern, dar care pastreaza spiritul autentic al primului demers consemnat de crestere a altuia - demersul socratic.