Titlul ofera punctul pentru două (re)vederi.
Una, asupra conceptului de ”aşteptări autoîmplinite”, cu partea lor cunoscută negativă, mai ales – acel ”numai mie mi se întâmplă” pentru că ”eram sigur/a ca asa va fi” – ţine de teoria lui Eric Berne /games people play/ din analiză tranzacţională. Orice om are un scop al vieţii şi îşi (pre)dispune viaţa să îl împlinească, conform ”script”-ului pe care îl scrie în copilărie, cu ajutorul celor din jur, şi mai apoi cu ajutorul lui însuşi dar, uneori, nu observă că poate să aducă modificări - tot el însuşi.
A doua perspectivă se referă la a fi (pre)dispus să fii surprins de tine însuţi, de a fi ne-aşteptat chiar pentru/de tine. Şi în jocuri, şi în viaţă adevărată e vorba de autoîmplinire: diferenţa e că în jocuri stabileşti o dată pentru totdeauna cum să te ”împlineşti” şi stai cu ochii pe scenariu să nu intre ceva neaşteptat în el; în viaţa adevărată stai cu ochii pe viaţă, curios să vezi ocazia de a fi tot ce poţi, să te împlineşti fiind curios de.. neaşteptat – tocmai pentru ca îţi oferă alt-ceva.
Un lucru uşor de făcut ca să ieşi din joc (sic!) e să faci o listă cu ce ai observat nou(= neaşteptat!) la fiecare tură de eşec pe care ţi l-ai (pre)destinat şi, desigur, îl şi recunoşti ca atare. Poţi să îţi formezi astfel obiceiul de a fi atent la realitate şi la tine, şi nu la scenariu. Poţi muta consecvenţa practicării ”jocului” în consecvenţă a practicării curiozităţii – cine sunt eu, altul decât cel care mă.. aştept (să fiu).
O aşteptare autoîmplinită înseamnă să fii tot acolo după ce ai aşteptat. O autoîmplinire neaşteptată înseamnă să fi/i*.. înaintat!
*ca nu degeaba are verbul atatea timpuri :)
Postări
