În anii 70, Tim Gallwey, în anul sabatic pe
care şi-l luase de la Harvard, a început să facă ceva antrenamente cu cei care
veneau la clubul de tenis unde juca şi el. Observând că jucătorii îşi
îmbunătăţeau prestaţia mai degrabă pentru că nu ţineau seama de ceea ce le
spunea el decât pentru că îi urmau indicaţiile, a devenit curios cum avea loc
acel proces de învăţare. A
observat că în capul jucătorului avea loc o conversaţie internă, şi a fost
curios cine cui vorbeşte! Gallwey a numit Eul 1 pe cel care vorbea tot timpul
(”Du mai repede racheta înapoi!”, ”Asta a fost o lovitură proastă!” etc.), şi
Eul 2 pe cel căruia i se vorbea.
Reflectând asupra
propriului joc de tenis, Gallwey a observat de asemenea că atunci când juca cel
mai bine nu încerca să-şi controleze loviturile dându-şi singur instrucţiuni şi
evaluând tot timpul ce făcea. Această experienţă a sa de a juca cât mai aproape
de potenţialul său atunci când interferenţa produsă de conversaşia cu sine a
exprimat-o prin formula:
Po-i=Pe
Potenţial
–interferenţă=performanţă/prestaţie
Coach-ul
care aplică metoda IG se concentrează pe acest ”joc interior” despre cum să
reduci interferenţele generate de Eului 1 care te împiedică să fii în starea de
maximă performanţă asociată Eului 2. Una dintre metode este să dai Eului 1 ceva de făcut – cum se va vedea în
povestirea Smiley Faces.
Povestirea
ilustrează şi rolul cheie pe care îl are conştientizarea situaţiei aşa cum
este, (fără judecarea situaţiei), care ea singură conduce la învăţare şi la
îmbunătăţirea performanţei. Sau, cum spune Gallwey : ”Conştientizarea este
curativă”.
Pentru a genera
conştientizare concentrată, un coach cu IG va fi auzit punând în mod repetat
următoarea secvenţă de întrebări:
-
Ce observi?
-
Ce altceva?
-
Care dintre
aceste lucruri ţi se pare cel mai interesant?
Aplicate bine,
aceste întrebări îl pun pe coach într-o stare de concentrare focalizată, dar
relaxată totodată, care nu lasă loc de desfăşurare Eului 1 (atenţie !, al
coach—ului, n.m.), eliberând astfel potenţialul Eului 2. Totodată, această
stare garantează că e vorba despre
interesul clientului şi nu de agenda coach-ului în modul în care se desfăşoară
sesiunea de coaching – fapt ce face ca
metoda IG/a Jocului interior să fie puternic non-directivă.
Un exemplu de
aplicare a modelului Jocul interior/IG este descris în articolul Smiley
Faces, apărut în Fast Company,
decembrie 2000.
Mulţumesc lui
Mike Munro pentru permisiunea de a traduce acest material
www.mikethementor.co.uk
Copyright pentru prezenta variantă
Magda Bunea.
Conform Legii drepturilor de autor, orice preluarea - integrală sau parţială - a acestui text este interzisă fără
acordul scris al autorului traducerii.
Nota mea: este interesant de observat că această prezentare a metodei de coaching cu Inner Game scoate în evidenţă utilitatea acestuia în formarea persoanei care doreşte să devină coach. Dacă un coach este condus de Eul 1, cel care evaluează şi judecă pe altul, ceea ce oferă NU este coaching.
Pentru înţelegerea folosirii acestei metode - fundamentale în orice context de coaching autentic şi consistent - se pot citi cu folos şi însemnările de pe acest blog, sub eticheta:
inner game/timothy gallwey
Extrem de utilă este lectura cărţilor din seria INNER GAME - două dintre ele traduse şi în română de mine împreună cu Simina Diaconu: Jocul interior şi stresul şi Jocul interior şi munca.
Pentru înţelegerea folosirii acestei metode - fundamentale în orice context de coaching autentic şi consistent - se pot citi cu folos şi însemnările de pe acest blog, sub eticheta:
inner game/timothy gallwey
Extrem de utilă este lectura cărţilor din seria INNER GAME - două dintre ele traduse şi în română de mine împreună cu Simina Diaconu: Jocul interior şi stresul şi Jocul interior şi munca.
Postări
