3 dec. 2015

1 Decembrie 2015

:)
Dragă societate civilă, la mulţi ani!
Când cauţi un om, chiar poţi să găseşti mulţi. Verificat.
Merci.
Aci, am să citez câţiva copii de-ai mei, domnule
''Avem o ţară extraordinară, şi cu bune şi cu mai puţin bune. Incredibilă. Intensă. Merită mai mult de la noi. Merită să o cunoaştem şi să o iubim.'', a zis Iulian, omul-ursic (de la care am luat şi imaginea diogene-reloaded)
Hai.
''Oamenii sunt puternici și faptele lor contează. Luați ca dovadă tot ce e negativ, dacă vă e mai ușor :)). Puterea crește cu antrenamentul, pe plus sau pe minus, cum o folosiți.'', vorba Siminei
Vorba ei poate fi pusă la treabă ca să avem ce răspunde la întrebarea bună a lui Traian: <''Canadienii tocmai au creat un precedent cu o soluție atât de simplă că nu s-a mai gândit nimeni la ea (un cabinet care arată precum Canada). Și noi "vrem o țară ca afară", dar ne-ar plăcea un cabinet "care arată ca România"?>
În Dangerous Minds e o replică-stem: ''How the fuck are you gonna save me from my life, huh?'' Păi, filmul se termină bine. (''Teiul m-a iubit şi pe mine'' smile emoticon, vorba lui Nichita Stănescu )
Acu-acu, na!, vorba lu' Adi Despot, 'Îmi vine să te iau în braţe, mama ei de viaţă''