După o jumătate de zi de training, ce (ţi) se întâmplă? Ce se citeşte pe faţa ta? Unde simţi.. ''cuta unui adevăr''? Open minded nu înseamnă să ţii deschisă uşiţa pe care ştii ce o să intre, să aştepţi musafirul, pregătit să verifici că e cel la care te gândeşti. Aşteptarea altuia - sau a altceva - e cel mai adesea aşteptarea de tine în altul. Venirea cuiva sau a ceva se întâmplă cu adevărat dacă nu o măsori cu unealta conformităţii ci cu cea a curiozităţii. Venirea cuiva sau a ceva se întâmplă cu adevărat dacă te creşte, şi te creşte dacă te simţi deosebit de tine, cel dinainte, dar nu altul - ci doar (sic!) mai cuprinzător.
Am să redau aci un citat mai lung din Constantin Noica, un text uşor misogin, cum şi era filosoful nostru (cu o singura excepţie: fiica lui).
''După o jumătate de oră de convorbire în societate, orice femeie scoate din geantă pudriera ca să se refacă. Recunosc esenţa feminităţii într-un gest ca acesta. Dar şi tot ce e absurd în esenţa feminităţii. Căci femeia înţelege să se refacă aşa cum a fost. Ea nu-şi dă seama că a trecut un anumit timp, în care s-a întâmplat ceva; că a intrat şi ea într-un proces de devenire; că pe faţa ei trebuie să se citească urmele acestei deveniri. Ea nu admite să treacă peste chipul ei umbra unei idei care se va fi rostit, sau să se înscrie undeva cuta unui adevăr. Nu, ea vrea să revină la chipul din faţa oglinzii, la masca adoptată o dată pentru totdeauna. Ce-i pasă că falsifică astfel o întreagă devenire? Ea vrea să rămână aceeaşi. Într-o lume în care totul devine, ea crede că poate rămâne aceeaşi.''
Ei bine, la fel şi foarte multe organizaţii! Afişăm un set de valori, afirmăm o viziune valabilă, defalcăm misiunea în planuri frumos explicate prin acronime alese în respectul mnemonicii manipulatoare, facem programe de training care să susţină schimbarea, scriem ''performanţă'' pe toţi pereţii, invităm şi un speaker motivaţional să provoace (!) oamenii - şi nu ideile. Bun. Apar ceva ''a-ha moments''. Astea sunt nişte stări plăcute - te ia, aşa, cu vioi. Dar nu te ţine mult. Ca să creşti, te schimbi, ca să schimbi, faci des altceva - eşti ceea ce faci cel mai des, Aristotel dixit. Ca să te schimbi, transpiri! (Da, Edison.) Dar nu e frumos (!) să transpiri, mai bine îţi pudrezi nasul. Să nu se vadă. Şi nu se vede: în foarte multe organizaţii nu se vede decât exerciţiul bugetar. Restul e.. vrăjeală pentru obrăjori.
Departe de mine gândul - se zice, ei bine, pot să spun: cu totul inexistent gândul că organizaţia face toate astea ca să manipuleze, că doar ''programează'' angajaţii ca să îi ''stoarcă'' de ceea ce au mai bun pentru profitul ei. ''Mi-a venit să vărs puţin în gură''asistând la o prezentare de program de coaching de către direcţiunea HR şi un coach spilcuit, spune autorul anonim al articolului Detest coachingul, apărut pe platforma radioerevan.ro - articol foarte.. gustat: câteva sute de share pe FB. Dar omul are şi dreptate, pentru că se întâmplă uneori ca lucrurile să fie făcute doar (!) pentru că trebuie să dea bine. Însă e o diferenţă esenţială în cele două feluri în care înţelegem englezescul ''fake it till you make it'': practică atentă şi conştientă a unei deprinderi până devine reflex ( a.. treia natură!); sau prefăcătorie în formă continuată, ca să preiau un calc lingvistic din justiţie. În acest din urmă caz, dreptatea se manifestă şi în organizaţii, expresia devine ceva gen ''fake it till you crack it''. Atunci e atunci: e greu să pudrezi o crăpătură.
În fine, nu ştiu alţii cum sunt, dar eu mă întreb! :) Mă întreb dacă ne dăm seama că faptul că multe din ''programele de dezvoltare personală'' sunt un eşec afectează foarte mult angajatul trimis la acel program şi, desigur, prin efectul personal, afectează performanţa organizaţiei mult mai mult decât banii cheltuiţi ''degeaba''. Oamenii îşi preţuiesc viaţa, faptul că altcineva plăteşte ca ei să îşi irosească timpul nici nu îi face fericiţi, nici nu îi motivează. Ba dimpotrivă.
Schimbarea e un proces dificil pentru organizaţie, ca şi pentru orice om. Pe de o parte, pentru că ne place ''con-fortul'' a ceea ce ştim: faptul că ne pricepem, competenţele noastre alcătuiesc ''fortul'' personal, tăria noastră. Ca să te schimbi e necesar să te înmoi, să poţi să te potriveşti altui ''tu'', dorit - posibil. Un ''tu'' probabil! Tot ce e posibil poate fi.. probat. Pe de altă parte, ca să te schimbi e necesar să ne depăşim teama de.. străin, de acel alt eu, mai aproape de cel care eşti cu adevărat! Cea mai bună metodă de ''depăşire'' a fricii e curiozitatea bună - curiozitatea de tine însuţi. Cu toţi avem aprehensiuni - sau pre-judecăţi - când e vorba de un străin, chiar dacă acesta suntem chiar noi. Sau cu atât mai mult! Zice Augustin: ''e în noi ceva mai adânc decât noi înşine''. E o vorbă în care mi se se pare că adânc e sinonim cu.. înalt :) E în noi ceva mai înalt decât noi înşine: putem construi un alt ''fort''. Vorba cântecelului din copilărie: ''Vom face altul, pe râu în jos/Altul mai trainic şi mai frumos.'' A se observa că e vorba de aval - acolo unde râul e mai mare, podul e musai să fie şi el mai mare.
Aşa că să fim open minded faţă de străinul din noi, ca oameni. În fine - deseori şi compania are aprehensiuni faţă de cea care afirmă (sic!) că vrea să devină: o percepe ca pe o altă formă de organizare, ''străină''! Ca urmare, ca organizaţie, să începem prin a cunoaşte şi a valoriza noul pe care ni-l dorim, tocmai pentru a asigura contextul propice întâlnirii angajatului cu el-cel-care-vrea-să-fie, să asigurăm mediul de creştere. Companiile au a-şi da seama că oamenii vor să fie sprijiniţi să se dezvolte cu adevărat. Nevoia fundamentală a oricărei persoane e cea de recunoaştere a identităţii - citeşte ''a valorii''**. O întrebare simplă pentru evaluarea unui training este să întrebi omul: Te-ai duce pe banii şi timpul tău la programul ăsta anume?
Nimeni nu se dezvoltă personal mai mult decât e el - ''creşte, şi te vei dezvolta''. Zic să ţinem cont şi de observarea simplă: growing is an act of freedom.
-------
* ''Devenirea întru performanţă'' este o variaţiune a numelui tratatului de ontologie al lui Constantin Noica Devenirea întru fiinţă. Are, desigur, rostul (sic!) de a atrage atenţia că performanţa nu e dacă.. fiinţa nu e! (Plus un wink către toate variaţiunile cunoscute pe tema ''a fi sau a avea'')
** ''Convergenta celor doua forte – interesul companiilor pentru valoare (citeşte ''identitate'' - n.m./nota mea, MB) si interesul oamenilor pentru identitate (citeşte ''valoare'', n.m.) – va schimba peisajul organizational pentru totdeauna.''Gallup Organization
Imaginea de aici: blush-1930s-ad moviestarmakeover com
Postări
