''Cause the day we give in is the day we die'' (use the power of gravity)

                                                           (c) text Goodbye to Gravity

Nu am mai scris nimic pe aici din 30 octombrie - în noaptea aia de vineri, in jurul orei zece şi jumătate, în clubul Colectiv din Bucureşti, era un concert rock mai special, o lansare de album la care se lucrase atent doi ani; se cântau versuri pline de miez omenesc frumos, îndemnuri la  responsabilitate pentru viaţa personală şi a cetăţii, era o chemare la a fi atenţi la adevăr şi a-l urma şi urmări orice ar fi, la a pune sub semnul întrebării discursul manipulator al establishment-ului; un îndemn la a nu renunţa, la a face ceva în care crezi, pentru că numai aşa eşti viu. Era o exasperare care spera. Speranţa era dovada că eşti viu.''Cause the day we give in is the day we die''

Ei bine, acolo s-a arătat că statul te poate pune în situaţia să mori pentru că nu poţi face nimic - nici măcar să îţi aperi mica ta viaţă, darămite pe a societăţii. Nu poţi face nimic după ce ai făcut ceea ce ţi s-a cerut: ai plătit taxe pentru ca statul să aibă structuri dedicate garantării siguranţei tale ca om, pentru ca statul să plătească salarii unor angajaţi cărora tu le delegi, în mod firesc, competenţa de a gestiona ceea ce tu nu ştii cum. Ceea ce se întâmplă de 14 zile încoace e o exasperare care cu greu mai poate să spere.

Un incendiu a cuprins întreaga incintă în mai puţin de două minute, totul a ars rapid, tavanul incandescent a picurat jar aprins pe oameni, materialele izolante fonic au otrăvit cu cianuri aerul, singura uşă de ieşire era prea îngustă, singurul stingător de incendiu era prea mic.Oamenii care ar fi trebuit să se asigure că au eliminat orice potenţial de dezastru erau şi ei prea mici - în asumarea responsabilă a ceea ce ar fi avut datoria să facă, şi poate şi în suflet, de vreme ce, după dezastru, au început să ascudă dovezile care îi incriminează..  

Numărul oamenilor care mor e prea mare:  27 de oameni au murit în seara de vineri şi aproape 150 au fost spitalizaţi. Între timp au mai murit 24, şi din comunicările directorilor de spitale reiese că e posibil să moară şi mai mulţi în zilele, săptămânile şi lunile ce vin.

Într-un mod diabolic, statul a răspuns mesajului celor cinci oameni din Goodbye to Gravity - a răspuns ''Da, nu poţi face nimic împotriva statului. Ca urmare, renunţi. Ca urmare, mori.''. The day we give in is the day we die. Au fost voci extraterestre (că altfel nu îmi explic) care au afirmat că trupa de heavymetal promova satanismul. Dacă e să ne referim la abuz şi afectarea moralităţii ca practici ale răului, atunci se vede că singurul care s-a dovedit satanist a fost statul, şi pe cale de cauză, chiar noi, cetăţenii. Din păcate, dacă observăm tot ce se întâmplă de la tragedie, e greşit să punem această ''calitatate'' a statului - şi a noastră! - la trecut. 

''Loose lips are shifting leaders'' - da, multe vorbe mieroase, mulţi conducători lunecoşi zilele astea. Şi mult aşa-zis jurnalism - presa, a patra putoare în stat.

''Your condescending demeanor has all gone wrong'' - da, prea mulţi de ''lasă'': de la celebrul ''las-o, bă, că merge şi aşa'', până la micul nostru gând de încredere ''lasă că până la urmă trebuie să facă ceva''.

 ''We're not numbers we're free, we're so alive'' - da, dar a trebuit să ajungem cu numărătoarea până la 38 de morţi ca să ne dăm seama că oamenii ăştia sunt vii în noi, că măcar portavocea vorbei lor să fim, dacă nu putem să avem vorbele noastre.

All this time we've been locked away / And there was nothing left to say / Until today - da, fir'ar să fie, se pare că asta se întâmplă iar, după 1989: ''vom muri şi vom fi liberi''. Şi iar, după un moment de derută, politichia îşi pune tichia. Of.

Mi-ar fi plăcut să îi cunosc pe oameni aceştia. Un singur cuvânt din ce au scris ei aş fi vrut să fie altul: ''stand'' în loc de ''beg''. Let go and stand up for freedom.  Stai în picioare - e o poziţie în care gravitaţia te ajută. Desigur, prin numele pe care şi l-au ales - Goodbye to Gravity - ei voiau să ne îndemne să nu ne lăsăm traşi în jos. Mare păcat că pentru asta atâţia tineri se înalţă prea sus... Dumnezeu să-i întâmpine lin.

Aci, secvenţe din concert, puţin înaintea tragediei. Azi, singurul care se mai află în viaţă este solistul - grav ars, îngrijit într-un spital din Olanda.

Let go and beg for freedom
Another row jumping into the flame
Loose lips are shifting leaders
From here on out everyone is to blame

I'm looking up to my company
A full blown artillery
Keep the sights on the enemy
And bust the lid off anarchy

Your condescending demeanor has all gone wrong
Figured you should have known this all along

We're not numbers we're free, we're so alive
Cause the day we give in is the day we die

Behold, a credo wavering
A sleight of hand is the dogma they preach
Beneath, a conscience's fading
To even out all your steady beliefs

Stand your ground in the battle zone
Filled with life, bone and scorn
Clench your fists, I'm battle prone
Pull the trigger and set the tone

Your condescending demeanor has all gone wrong
Figured you should have known this all along

We're not numbers we're free, we're so alive
And the day we give in is the day we die

Pull that trigger

Fuck all your wicked corruption
It's been there since our inception, but we couldn't see
All the times we've felt so hollow
As our hopes were hanged in gallows
All this time we've been locked away
And there was nothing left to say
Until today

We're not numbers we're free, we're so alive
And the day we give in is the day we die

..............
(c) imagine text caligrafie Iulia Antal şi Revista de Povestiri