12 nov. 2015
Piaza rea
Tot ce s-a întâmplat în clubul Colectiv a fost cauzat de un moment în care toate detaliile ce trebuiau respectate au contat: clubul fusese autorizat de primărie deşi nu avea avizele necesare, ISU nu făcuse controlul cum trebuie, pompierii au dat aprobări pentru întreaga clădire, patronii declaraseră un număr mai mic de persoane şi nu au fost verificaţi de autorităţi, cei de la firma de pirotehnie nu s-au asigurat că au cum să facă faţă unui eventual accident şi nici activitatea lor nu a fost verificată de autorităţi.
Trupa Goodbye to Gravity şi oamenii de acolo au fost acuzaţi de practici satanice. Coroborând detaliile cu adevărul, singurul satanist din clubul Colectiv a fost statul prin abuz în serviciu care a avut ca urmare că ''s-a vătămat dreptul la viaţă şi integritatea corporală'': procurorii invocă dispreţul manifestat faţă de garantarea dreptului constituţional la viaţă şi indiferenţa profesională şi superficialitatea îndeplinirii atribuţiilor în emiterea unor autorizaţii de funcţionare.
Chestiunea îngrijorătoare e că astfel de momente de co-incidenţă a neglijenţelor pot să mai apară. Deocamdată, noi ne bizuim pe grija întâmplării şi nu pe responsabilitatea cu care e de aşteptat să îşi facă datoria statul faţă de cetăţenii săi. Piaza e rea pentru că paza nu e bună. Chiar şi ''câinele de pază al democraţiei'' e pe coclaurii corupţiei.