15 nov. 2015

Puterea responsabilităţii.



 Mintea noastră aur poartă, vorba s-a spuzit în vatră. Pas cu pas.


#Colectiv

Societate civilă, te admir. Sunt disperat de ţara mea - vorba marelui stilist de expresie franceză. Dar o iubesc... E un mecanism al aşteptărilor pe care singuri le împlinim: dacă crezi despre unul că e idiot el nu o să te dezamăgească.  Crede altceva despre el, altfel pe ce te bazezi dacă vrei să se schimbe.

Văd multe postări despre lipsa de reacţie a oamenilor. Însă, atenţie, poporul chiar e reactiv, ca la carte: reacţionează la lovitură, dar se duce fix în direcţia în care a fost lovit. Iar politicul ştie asta şi manevreză ‘’la fix’’. Şi nu, un şut în fund nu e un pas în ‘’înaintea’’ ta, ci în direcţia pe care ţi-o imprimă (sic!) cel care te loveşte. 

Necazul nostru e că nu suntem activi. Nu suntem activi pentru că nu prea suntem adulţi, nu ne înţelegem prezentul pentru că nici nu suntem atenţi la el, ce-care-e, ci la cel din capul nostru. Încă suntem infantili, tătucul ne stăpâneşte încă mintea, nu suntem în starea de a-l contrazice în faţă  - chiar dacă ştim că nu are dreptate. Eventual îl pupăm în bot şi îi furăm tot. Sau.. îl luăm în tărbacă. Sunt sute de ani de când am exersat cu succes tehnici de supravieţuire muiete. Băşcălia nu salvează România. Şi dacă ai deprins obiceiul scuipatului ai grijă că ţii şi ‘’de scuipat’’-ul după tine.

Avem o vorbă ''noi să fim sănătoşi, că belele curg''. Există un comportament prea îndelung învăţat că nu putem controla puterea pentru că vine din afara noastră - de la turci, de la ruşi, de la comunisti. Noi respectăm ''ce e scris şi pentru noi''. Şi e jalnic că putem fi manipulaţi tocmai prin acest respect. 

În 1989 aproape era să ne convingem că putem să ne scriem singuri ce vrem pentru noi şi să creştem astfel încrederea în capacitatea noastră de a activa. Dar iată că acei peste o mie de oameni care au murit nu au murit din ‘’scrisul’’ şi activităţile noastre, ci ale altora. Mi se pare o umilire imensă pentru un popor să nu ştie ce s-a întâmplat cu adevărat în istoria lui recentă. Umilirea unui om îndurerat e un instrument eficace pentru a-l convinge că e neputincios – şi că are nevoie de ‘’sprijinul’’ celui care catadicseşte să îl ţină în viaţă. E cunoscută ‘’demonstraţia’’ lui Stalin: se spune că a apărut pe o scenă, urmat de un pui jumulit de viu, cu urme de sânge pe piele, şi din care el mai zmulgea câte o pană ca să vadă tovarăşii cum puiul ţinea şi mai aproape de el.

Tot ce ni s-a întâmplat ne-a făcut să avem o mare competenţă în eşec - frecventăm şcoala asta de când suntem în istorie. E greu să renunţi la ''deşteptăciune'' şi să îţi asumi că poţi să treci drept prost în succes. Marele pas e să admiţi că nu ştii ce să faci. 

A fi derutat înseamnă că eşti în situaţia să alegi altă rută. Dar ca să te ''ambalezi'' pe noua direcţie e nevoie să fii sprijinit - să clarifici, în primul rând. La nivelul societăţii, în clarificare apare rolul presei - libere, de.  Aci mă amărăsc - presa românească, a patra putoare (ticăloasa duhoare) în stat. Dar nu, nu sunt idioţi..
După ce îţi e clar care e situaţia şi ce vrei să faci, următorul pas e să ai încredere că poţi să faci ceva şi să faci. Şi să fii mândru că faci. Şi mândria să consolideze tiparul acţiunii bune. Încrederea şi mândria.. Şi astea au ajuns la noi ceva suspect. Eşti sfredelit la temelia încrederii ‘’pe ce te bazezi?!’’, apoi zeflemisit cu aplomb ‘’prostul ,dacă nu-i fudul, parcă nu e prost destul’’.  Da, avem mai multe fudulii şi nicio mândrie.

În publicitate, branding &Co există sintagma ''top-of-mind'' - acele cuvinte, imagini, atribute care îi vin în minte consumatorului când aude numele unui produs sau al unei mărci. Din perspectiva coaching-ului, cuvintele astea formează ceea ce e numit ''cadru de referinţă'', cel care ne influenţează alegerile, deciziile, acţiunea. Ar fi util de ştiut ce ne vine în minte pentru ''preşedinte'', în general. Pentru cel actual, discursul său ne aduce în minte ''nu mai merge aşa'', dar pus în umbră de ''ghinion'' şi ''pas cu pas''. Această ultimă sintagmă vizează ceva valabil, necesar şi inevitabil în orice schimbare: metoda paşilor mici. Câţiva, mici-mici, părcă s-au făcut. Dar, undeva, bogăţia limbii române pândeşte cu o perspectivă cenuşie (atenţie, nu gri, ci ajunsă cenuşă) asupra acţiunilor pe care le poate implica ''acţiunea pas cu pas'': pas înseamnă şi ''cuvânt folosit de un jucător de cărți pentru a arăta că nu vrea sau nu poate să deschidă jocul, să participe la joc (în turul respectiv)''. Ghinion!? 

Hai să fim cu toţii mai responsabili şi să participăm mai mult, că şi asta înseamnă democraţie. Interesant că în greceşte responsabilitate se spune ευθύνη, efthyni - posibil să fii dat în româneşte ''ieftin''**. Putem specula că responsabilitatea face democraţia mai ''ieftină'', cu costuri mai mici de plătit - că tot se vorbeşte de ''costurile democraţiei'', mari, dar care trebuie să fie acceptate pentru că e cel mai bun sistem social. Iată, responsabilitatea societăţii l-ar face mai accesibil - mai lesne de ''achiziţionat''.

...............
*Titlul se bazează (!) pe cunoscutele versuri din Doina lui Eminescu: ''Munţii noştri aur poartă/Noi cerşim din poartă'n poartă''. Desigur, tot de la limba română - putem să ne gândim că poate fi vorba de milogeala la puteri străine, având în vedere că Eminescu era destul de aproape de vremea în care ne închinam la.. ''Înalta Poartă'', nume frecvent pentru Imperiul otoman.
** IÉFTIN, -Ă, ieftini, -e, adj. 1. (Adesea adverbial) Care are un preț (relativ) mic, care nu costă scump; convenabil. ♢ Expr. (Adverbial) A scăpa ieftin = a scăpa dintr-o situație dificilă fără urmări serioase sau neplăceri (prea mari). 2. Fig. Lipsit de originalitate; comun, banal; trivial. Glumă ieftină. [Var.: iéften, -ă adj.] – Din ngr. efthinós.) 
(C) Magda Bunea pentru tot conţinutul acestui blog, în afara pasajelor atribuite autorilor în drept.