''Mă văd practicând coaching?''

Reiau aci o postare de acum doi ani despre.. coaching pentru coach! De altfel, am mai scris* despre caracteristica esenţială în orice interacţiune umană: starea de prezenţă, atenţia la text şi la context. În coaching cu atât mai mult cu cât e vorba de a sprijini** clientul să găsească soluţii pentru viitor, soluţii bazate pe prezentul lui, cu el cu tot.

Toate perspectivele de coaching sunt derivate din modelul clasic al învăţării/deprinderii de a găsi soluţii şi a progresa, model în care atenţia e cheia – şi în critical thinking, şi în self-reflection, ca să folosesc termeni aparent complicaţi pentru lucruri aparent simple: clarificarea, explorarea şi evaluarea-cu-prezentul (!) a situaţiei ”de schimbat” şi a celei ”schimbate” /dorite, precum şi a planului de acţiune spre ceea ce vrei.

 

Există multe modele de coaching, dar cel mai bun în verificarea gradului în care un coach e pregătit să fie coach mi se pare modelul Inner Game***. Cum se ştie, metoda şi tehnicile Jocului interior constituie abordarea pe care Timothy Gallwey a lansat-o în anii 70, şi care este, de fapt, fundamentul pe care John Whitmore a dezvoltat binecunoscutul operator GROW: goal, reality, options, way-to-go/will/wrap-up.

Din păcate, am văzut situaţii în care aşa-zisul coach aplică ”organigrama” GROW, dar nu o aplică.. organic, nu este în proces, ci se observă acţionând. Anume, e controlat de propriul Eu 1, eul critic. În contextul pradigmei Inner Game (citiţi un text consistent de prezentare aici), întrebarea pe care o pui clientului este, în fapt, ”variabila critică” a ta, coach, esenţială pentru gestionarea propriei prestaţii de antrenare, nu doar ’tehnică de acompaniere a clientului pentru a-şi găsi soluţia proprie la propria problemă’. Aplicate bine, aceste întrebări îl pun pe coach într-o stare de concentrare focalizată, dar relaxată totodată, care nu lasă loc de desfăşurare Eului 1 (atenţie !, al coachului), eliberând astfel potenţialul Eului 2. Concentrarea coach-ului e oglindită şi de client - altminteri, dacă prestatia coachului e falsă, falsă va fi şi implicarea clientului.Totodată, această stare de prezenţă autentică garantează că e vorba despre interesul clientului şi nu de agenda coach-ului în modul în care se desfăşoară sesiunea de coaching.

“If you can’t measure it, you can’t improve it”, vorba lui Peter Drucker e valabilă oriunde. Ca urmare, pentru o ”auditare” rapidă şi simplă a felului în care faci coaching, pune-ţi câteva întrebări:
Mă văd practicând? Mă evaluez pe mine în rol (!) de coach? În timp ce acompaniez clientul, măsor calitatea mea în acompaniere şi nu calitatea procesului? Apoi, încă o dată – dar alt fel – ”Mă văd practicând coaching?”

...................

* aci, despre perspectiva pe care o aduce teoria lui Daniel Kahneman asupra relaţiei de coaching:
Who is talking to whom - and for what?

** pentru acest a sprijini, a însoţi engleza are acest cuvânt excepţional to steward - într-adevăr questions could steward the individual to challenge her/his frame of reference, cum am zis în acest articol bine citit de pe Pulse/LinkedIn: On locus of control.

  *** Aici, prezentarea Modelului Inner Game 

Pentru a vedea modelul la lucru, vino la NESTworking! Să vezi cum să fii un ''flight attendant of choice'', că tot am menţionat... steward-ul :)