Variabila esenţială / studiu de caz

”Variabilă esenţială” este parte definitorie a metodei de coaching Inner Game (Jocul interior), este cea care face vizibilă în exterior acel aspect al partidei duse în interiorul persoanei, şi care o împiedică pe aceasta să aibă performanţele dorite.

Nu putem şti ce e în mintea nimănui – şi nici în mintea noastră!, dar putem fi atenţi la comportament, putem observa noi înşine anumite aspecte recurente în ceea ce facem, putem reflecta asupra împlicaţiilor pe care acestea le au asupra noastră şi asupra celor cu care interacţionăm, putem alege să schimbăm aceste comportamente ţinând cont** de ceea ce dorim să facem mai bine.

Cel mai adesea nu conştientizăm aceste aspecte ”sensibile” (în ambele sensuri ale cuvântului – vizibile pentru alţii şi emoţionale pentru noi), aşa că este esenţial sprijinul unui profesionist al atenţiei ne-critice şi al încrederii necondiţionate (citeşte sprijinul unui coach).

S. M. e un antreprenor în zona serviciilor. El a descris situaţia pe care dorea să o rezolve astfel: ştiu (!) că pot să am succes, muncesc mult, dar rezultatele arată că mă mişc în cerc, aşa că am apelat la consultanţă acum un an, dar totuşi ceva nu am făcut bine, aşa că am decis şi anul acesta să aloc altor servicii de consultanţă o sumă semnificativă. Dar poate ar fi bine să schimb şi ceva la mine, la modul în care mă raportez la problemele mele.

Încă din prima sesiune de coaching, a fost vizibil un tipar verbal: după fiecare descrire a unui aspect, la câtva momente după ce coach-ul începea să adreseze o întrebare, în mijlocul acesteia, clientul spunea ”ştii”, părând că abia atunci a încheiat ce avea de spus - deşi fiecare întrebare a coach-ului era precedată de o secvenţă consistentă de tăcere, pentru a da posibilitatea clientului să reflecteze şi să elaboreze asupra a ce tocmai spusese.

Am mai vorbit de aspectul esenţial al procesului de coaching, acela de a oferi clientului nu părerea ta ci o perspectivă nouă asupra a ceea ce face. 

 Am întrebat persoana respectivă dacă a observat acest pattern şi a spus că nu. În continuarea discuţiei am semnalat de fiecare dată apariţia lui ”ştii” şi a locului exact în care apărea. La finalul discuţiei am spus ce simt eu când apare acel ”ştii”: în primul rând, e o întrerupere a celuilalt prin care i se comunică desconsiderare faţă de ceea ce spune, în al doilea rând, apariţia lui ”ştii” (cu semnificaţia ”ştii ce am spus eu?, asta trebuie şi vreau să ştii tu, că eu ştiu”) în mijlocul a ce spune celălalt arată lipsă de atenţie şi, paradoxal, dezinteres pentru un serviciu pe care l-ai cerut - şi îl şi plăteşti -, arată rezistenţa interioară la schimbarea exprimată ca dorinţă exterioară.

Situaţia este des întâlnită: este modalitatea Eului 1 de a-şi manifesta prezenţa pentru a te menţine în starea în care el controlează prestaţia – prestaţie care, deşi neperformantă, este confortabilă pentru că e manifestarea unei credinţe autolimitative de tipul ”tu ştii, dar ceilalţi nu, de aceea nu îţi merge bine”, o credinţă care, ca orice alt tip, îţi prezervă o falsă stimă de sine ”numai dacă ştiu sunt valoros, dacă admit că nu ştiu sunt inferior”.

Primul pas în schimbare e conştientizarea a ceea ce e. Am convenit cu S. M. să noteze zilnic circumstanţele în care apare ”ştii”, şi să le numere. Nu i-am cerut să îşi asume un termen, ”ştii” ;-) . Apropo, un alt cuvânt care reflectă o situaţie similară este ”probabil”, spus după orice ar zice celălalt, sau ”aşa, şi…”. Desigur, cel mai des întâlnit este acel ”da, dar…”

Da. :)

*critical variable, cum apare în cărţile lui Timothy Gallwey – am ales această formă în română pentru a evita sensul ”criticabilă” pe care folosirea cotidiană a cuvântului "critică" îl are în vorbirea curentă.

**am scris intâi ”în conformitate” în loc de ţinând cont: dar ”conformitatea” descrie tocmai situaţia problematică pe care persoana doreşte să o rezolve, acea situaţie care ”are aceeaşi formă” şi pe care o practică deşi obţine acelaşi rezultat care nu îi convine. Inner Game are ca valoare centrală mobilitatea atentă (specifică Eului 2, the doer, cel creativ, cel care duce la dezvoltare, practic, nelimitată) – tocmai ca metodă de a depăşi ”conformitatea” ne-atentă (impusă de Eul 1, the teller, cel care clamează şi menţine credinţe autolimitative).