Nu e vorba aci de.. 'tăcerea din fire'
(nici că năravul nu are lecuire,
nici că e vorba de tăcerea ultimă, ieşirea).
E vorba de tăcerea aleasă,
parte esenţială a oricărui dialog autentic.
Înţelegere cu tăcerea ca să zic aşa -
încrederea că, dacă nu mai adaugi cuvinte,
ea, tăcerea, le va adăuga în mintea cititorului/ascultătorului
exact pe cele care trebuie.*
Mare lucru această încredere în relaţia dintre tine şi celălalt,
fie el cititor, ascultător sau.. client!
Un 'lucru' - pentru că e ceva ce faci deliberat,
cu atenţie, respect şi iubire pentru celălalt.
Se spune că tatăl lui Einstein i-a arătat acestuia o busolă,
micul Einstein şi-a dat imediat seama că
trebuie să fie ceva care să mişte acul,
în ciuda aparenţei de 'spaţiu gol'.
Desigur, extrem de utilă este o călătorie
în filozofia chineză: 'golul este condiţia plinului'.
Înţelegerea cu tăcere este măiestria marilor compozitori,
dar e mai vizibilă în improvizaţiile din jazz. Iată:
" (..) quand je sortais de son concert,
j'avais l'impression que mes oreilles s'étaient soudain débouchées,
qu'elles entendaient autrement les notes de la musique,
car avec Michel on entend toutes les notes...toutes...
et c'est la polyphonie qui nous prend et nous soulève le coeur..."
scria un admirator al lui Michel Petrucciani
aici: http://bijouxalacheville.forumactif.org/t2635-michel-petrucciani
Cam aşa ar fi să se întâmple şi după o conversaţie de antrenare:
persoana pe care o sprijini să vadă ce poate face - şi să facă,
pentru că i-ai vorbit şi l-ai lăsat în locul lui,
să continuie singur, să şi-l facă aşa cum vrea el.
*această frază anume, care a generat 'faptul' postării,
a apărut în conversaţia cu Mihai Kolcsar,
unul dintre cei mai buni autori ai Revistei de Povestiri -
observam că el are această înţelegere în felul în care scrie.
Postări
