Validarea care invalidează

În "încremenirea în proiect",
vorba cunoscută ca desemnând prostia,
e derutant cuvântul proiect:
poi, cum să fie prost (aşezat) unul care are un proiect?!

Nu am să mai cercetez acum de unde vine,
dar e posibil ca varianta originală să vizeze mai degrabă
încremenirea în.. proiecţie.
Adică într-o hartă mentală despre sine,
trasată dintr-un beneficiu al acelui moment al trasării,
şi rămasă - prin folosinţă repetată - un reflex
în felul în care te raportezi la tine însuţi.

Rolul unui antrenor e să fie atent, să observe "hărţile reflexe",
să pună întrebări care să-l ajute pe client
să descopere teritorii noi.
Şi să plece "rezolvat" cu altă hartă?!
Da, e un pas intermediar necesar pentru a se convinge
că el nu e "încremenit" şi harta nu e numai una
(ca mama, din bancul nostru cu Bulă)

În întâlnirile ulterioare, coach-ul îşi încurajează clientul
să probeze şi alte "hărţi"
până când acesta se va simţi bine nu într-o hartă
ci în starea de a alege ce hartă vrea el.
Niciodată nu vom avea în minte exact teritoriul în care acţionăm,
dar putem avea o hartă cât mai apropiată de acel prezent.

Caz: domnul A. a construit în copilărie harta "sunt inteligent
pentru că (!) dacă ceilalţi îmi dau ceva de făcut, eu fac,
şi ei mă laudă". A verificat că aşa e pe tot parcursul profesional:
a avansat în posturi importante îndeplinind ce i se cerea.
Harta a devenit o credinţă şi nu a observat că astfel
el nu era inteligent fără validarea celorlalţi.
La prima invalidare, fiind în harta respectivă,
el nu şi-a regăsit inteligenţa - reală!

Încremenirea în proiect te face.. invalid.

Vestea bună e că poţi să (te) mişti,
să ieşi din încremenire,
să schimbi punctul din care priveşti situaţia.
Că nu degeaba se spune că
"un punct nou de vedere face cât 100 de puncte de I.Q."