10 oct. 2013

"Ce ştii să faci?"


"Insul care nu ştie să facă nimic determinat
(chiar dacă poate mima îndemânări circumstanţiale),
e erodat, inevitabil, de o criză acută 
a propriei responsabilităţi.

Simţul răspunderii nu se poate forma în vid.
Numai un bun meseriaş îşi poate asuma
răspunderea mărfii pe care o livrează
şi numai el poate trage la răspundere un meseriaş prost.
Diminuarea responsabilităţii conduce, fatalmente,
la o surpare a autorităţii.
Incompetentul nu se poate impune nimănui 
decât prin fraudă şi pe perioade scurte.

Cine ajunge la poziţii înalte după alte criterii
decât ale unei profesiuni bine stăpânite
are de făcut faţă tuturor dezavantajelor imposturii.
În loc ca puterea să se legitimeze prin competenţă,
nu se legitimează decât prin propriul exerciţiu,
arogant şi suficient. Mai mult,
puterea sfârşeşte prin a legitima incompetenţa."

Despre frumuseţea uitată a vieţii, Andrei Pleşu
Editura Humanitas, 2011