Sentimentul de proprietate a vieţii

"Ah, eu caut perfecţiunea!"
O astfel de "poziţie de viaţă", altoită cu constatarea
Pe român, timpul nu îl sinchiseşte, 
ne asigură, iată, două.. fudulii.
E plină mass media de făloşenia (muiată) a unor românaşi
care nu pot să facă, dar ştiu ce se poate face.
"Dacă nema putirinţa, ce mai chichirez gâlceava?"
vorba puternică a lui Anton Pan

Holbat întruna la un aşa model de comportament,
omul ajunge să îl oglindească în propria viaţă.
Acest fapt vine şi întăreşte alt comportament -
de care am vrut să scăpăm în 89 -,
nevoia de tătuc*, de Părinte Normativ -
cel care hotărăşte ce să faci tu.

Antreprenoriatul este extrem de timid în România -
da, specific Copilului Adaptat, ascultătorul de partid.
Când zic "antreprenoriat" nu mă refer numai
la oamenii care încep o afacere,
ci şi la acel spirit antreprenorial necesar
în munca în orice loc - de fapt, în viaţă.
Acum, la acest cuvânt mare, ar fi să observăm
că fără sentimentul de proprietate a vieţii
nu poţi să faci ceva cu ea.
!
Una peste alta,
e musai să ne (re)cunoaştem proprietatea (sic).

MB.: Vreme de 45 de ani, în România s-a încercat o 'reprogramare' neurolingvistică - avea şi un nume 'omul nou, de tip socialist'. În principal era vorba de 'ştergerea' simţului proprietăţii. Cum credeţi că a afectat acest lucru identitatea societăţii româneşti?

Robert Dilts: 
Probabil că a creat un fel de naivitate în modul în care oamenii se raportează la beneficiile pe care le poate avea o persoană din dreptul de proprietate şi din protejarea acestuia - şi mă refer aici nu numai la proprietatea a ceva ci şi la proprietatea intelectuală. Oamenii care ştiu regulile după care proprietatea determină atingerea şi creşterea valorii unei persoane au un avantaj economic asupra celor care nu înţeleg importanţa acestui aspect. Acest gol în cunoaşterea importanţei simţului de proprietate poate crea uneori neîncredere şi gelozie, şi poate duce la conflicte între cei care acţionează conform 'vechiului program' şi cei care au internalizat 'noile programe'.

de aici:
 Românii au o cultură preponderent kinestezică


* deşi avem şi dictatoare, nimeni nu a zis "mămucă",
poate pentru că femeia, născând,
ştie că omul nu e precum cozonacul -
nu poţi să-l opreşti din creştere:
chiar dacă îl pui la răcoare (!),
nu se lasă el, mândruţul de om.