Legitimitatea întrebării

”Ce te faci, Doamne, dacă-ţi mor?”

e titlul unui poem de Rainer Maria Rilke

La o citire s-a propus varinta:

”Ce te faci, Doamne, dacă-mi mori?”

Întrebarea lui Rilke mie mi s-a părut o întrebare legitimă.

Întrebarea legitimă e cea care ţine răspunsul la iveală.

(”la iveală” are sensul ”la cotitură”, ”în ghicitură” etc.

şi - în general - ”o pierd din ochi de dragă” ;-))

Întrebarea legitimă te ajută să vezi -

mărimea măreaţă zureaţă a lumii.

Zureaţă e un cuvânt aromân pentru nebunatică,

probabil a dat în româneşte ”zurlie”:

zurliul nu e un nebun, e.. un creativ bucuros :))

(cum am zice cu vorbe la zi)

conştient de locul care i se deschide (sic).

 

Varianta ”dacă-mi mori”, e un ism, ismul e o ideologie.

Dumnezeu este. El nu are. (Nici măcar idei) 

şi minunatul poem:

 

Ce te faci, Doamne, dacă-ți mor?
Dacă mă sparg? (îți sunt urcior),
Dacă mă curm? (îți sunt izvor),
Îți sunt veșmânt și croitor,
Când nu mai sunt, ești fără rost.
N-o să mai ai, după ce mor,
cald bun-venit și adăpost.
Pierzi, ostenit, de pe picior,
sandaua moale ce ți-am fost.
Mantia-ți mare nu te mai ține.
Privirea ta, ce-al meu obraz, oricând,
o strânge cald ca într-un cuib plăpând,
veni-va după mine căutând,
și pe-nserat se va lăsa-n zbor frânt
la sânul pietrelor străine.
Ce te faci, Doamne? Mă-nspăimânt...