"Dacă strigi şi nimeni nu răspunde, nu crede că lumea e goală."
(zicală chinezească)
Depinde, deci, ce şi cum strigi.
Am considerat util să postez extrase din
proiectul de comunicare internă pentru un grup de
firme de producţie, cu personal majoritar muncitoresc,
deoarece oferă ocazia să percepem, să conştientizăm
comunicarea ca proto-acţiune, ceva ce există de la început,
şi e puternic legată de atenţia profundă, înnăscută,
a corpului şi a minţii.
Micul ”documentar” despre ce spun oamenii care vorbesc puţin,
ne arată că:
-
foarte orientaţi pe rezultat, să arate că sunt competenţi şi să li se recunoasca asta
(am întrebat cum
să ajung în centru, mi-au explicat, şi cel care a coborât inainte
de statîa la care trebuia să cobor eu să schimb s-a asigurat că deleagă
« sarcina »: i-a spus altuia să se ocupe)
-
stima de
sine nu ţine de salariu, că ar fi de neacceptat, aşa că e definită
de afirmarea superiorităţii absolute:
fie «ăia (managementul) nu există, că sunt răi, şi nici
nu vrem să semănăm cu ei, noi suntem buni –
il înţelegem pe celalalt.» (sunt foarte atenţi să manifeste asta – să facă un
bine altuia, coleg sau străin)
Atenţie:
afirmatia «sunt(em) oameni
cumsecade» ţine loc de principală motivaţie a muncii acolo, dacă
nu se comunică/propune
aderarea la o motivaţie valabilă/să fii parte din ceva pe care să îl
consideri valoros
fie «noi suntem
la fel ca ăştia de ne conduc: că dacă ne controlează, înseamnă că se pun cu noi
– deci şi noi contăm pentru ei.»)
Atenţie:
evidenţa/apăsarea controlului poate
abate focusul de la performanţa în muncă la performanţa în jocul «cum le arătam
că din ce sunt ei mai buni să ne controleze, din ce suntem noi mai buni să le
scăpăm.. Un caz limită sunt cei care vor sa lupte cu sistemul, care il duc si acasa, care se definesc
prin lupta cu conducerea, considera ca
lupta e cea care le confera imagine de sine buna.
Atentie:
Cei care vor sa lupte cu sistemul, care il duc şi acasă, care se definesc
prin lupta cu conducerea,
consideră că
lupta e cea care le conferă imagine de sine bună. În lipsa comunicării interne
gestionate
organizaţional, ei ţin locul emiţătorului de mesaje, şi pot avea efect puternic în cazul
în care ceilalţi se simt ameninţaţi ca grup.
Puncte cheie în planul de comunicare internă:
de unde pornim, unde vrem să ajungem, care e calea
- frica e in ambele sensuri:
Nu numai angajatul se teme de management,
şi conducerea se
teme de angajat! (ca fura//piese, timp de lucru)
(Din nonverbal, am observat că, în
hală managerii se simt putin goi!
La nivel uman -
deci absolut - managerul da afara muncitorul,
dar muncitorul
spune ultima injuratura, deci ”are ultimul cuvant”.)
Frica e bună ca reacţie la ameninţarea vieţii, dar ajunsă ”stare”,
nu numai că nu salvează nimic, dar chiar strică tot: şi viaţa angajatului,
şi viaţa organizaţiei (citeşte: existenţa companiei)
- oamenii vor să se simtă mândri de ei înşişi
Salariile mici
induc stare de nemultumire relativ la timpul petrecut la serviciu
Nu se poate
interveni asupra cauzei, dar se poate
asupra efectului.
Felul in care
petrec timpul la serviciu sa fie determinat de inca ceva decat salariul, ceva
ce le place si ii face sa se simta mandri de ei insisi – din nou, se vede ca
aceasta e o nevoie intrinseca a oricarui om – si, in lipsa unei propuneri de
viziune ca organizaţie, ei au gasit ei insisi ceva, acel «sunt oameni cumsecade».
- marele ascendent al muncitorilor e atentia focalizata
(facand o munca
repetitiva, care tine de gesturi absolut necesare
sunt atenti la
orice deviatie care poate duce la defecte)
alt
ascendent : ei nu vorbesc foarte mult,
dar tocmai de
aceea sunt mult mai atenti la nonverbal – e forma lor de « vorbire »
orice TESA e
dezvatat de atentia la corp, fiind mai ales cu ochii in calculatoare,
procesarea
comunicarii nonverbale e mai tocita,
si la fel
constientizarea propriului nonverbal.
Limbajul
nonverbal e cel care ajunge la oamenii astia, mai ales –
asta inseamna si tot
ce comunica obiectele,
locul de munca/locurile prin care trec.
Postări
